VIDEO, ANTInostalgia // Moldovenii, carne de tun în războaiele URSS: „Țara noastră niciodată nu va păși pe calea agresiunii, niciodată nu va ridica sabia la alte popoare”, a spus Brejnev și sovieticii au înecat în sânge Ungaria, Cehoslovacia, Polonia

DECLARAȚIE // „Adevărul istoric spune că cel de-al Doilea Război Mondial s-a finalizat și actul de capitulare a Germaniei naziste a fost semnat pe 8 mai. Ziua de 9 mai a fost introdusă în circuitul oficial de către Stalin, de către regimul sovietic”

Victoria din cel de-al Doilea Război Mondial, „provocat de Hitler și Stalin, de Germania nazistă și Uniunea Sovietică comunistă, în egală măsură”, potrivit istoricului Anatol Țăranu, a alimentat agresiunea rușilor în raport cu alte popoare, fapt demonstrat în anii care au urmat după 1945. După capitularea Germaniei naziste și sinuciderea lui Hitler, URSS a „mușcat” adânc din Europa de Est, iar lumea se împărțea în două – Occidentul sub umbrela NATO („Un atac împotriva unuia va fi considerat un atac împotriva tuturor”) și statele semnatare ale Tratatului de la Varșovia, „mânate” de URSS. Cele două supraputeri au început o cursă nebună a înarmării, cunoscută ca Războiul Rece, iar regimul totalitar sovietic era pornit să reprime militar orice „rebeliune” din spațiul comunist.

„În numele partidului și al întregului popor declar: Țara noastră niciodată nu va păși pe calea agresiunii, niciodată nu va ridica sabia la alte popoare”, sunt declarațiile conducătorului URSS Leonid Brejnev (1964 - 1982), repetate de propaganda sovietică și scoase astăzi din arhivă de către echipa Studioului „TeleFilm Chișinău” al Companiei „Teleradio-Moldova”, în noul episod marca „ANTInostalgia”, pentru a vedea cât costă vorbele unui vojdi rus: Cehoslovacia a fost înecată în sânge de către sovietici în anul 1968, Polonia – în anii ’80 ai secolului trecut, Afganistanul – din 1979 până în anul 1989, iar până atunci – Budapesta, în anul 1956.

Războiul din Afganistan, care a trimis în Moldova sovietică 301 sicrie de zinc, „n-a fost al nostru”

„URSS a fost dintotdeauna o țară a agresiunii”, constată istoricul Anatol Țăranu în episodul „ANTInostagia. Conflicte”, pus pe post duminică, 5 mai, la postul public de televiziune, în cadrul căreia participanții au fost de acord că soldații originari din actuala R. Moldova au fost obligați să lupte și să moară în războaie care „nu erau ale noastre”.

Costantin Boeșteanu avea 18 ani atunci când, la scurt timp după înrolarea în armata sovietică, a ajuns în Afganistan, fără să aibă experiență de luptă și, mai ales, în niște munți pe care nu-i avea în Filipenii lui din raionul Leova.

„Un an și șapte luni am participat la acțiunile de luptă. (...) Când am revenit în 1982 acasă, visam războiul. Mai apoi am trecut la alt fază a vieții”, a rememorat veteranul în studioul „ANTInostalgia”.



Mai puțin norocos a fost fratele său, student la Institutul Pedagogic, înrolat și dus să lupte de partea URSS în Afganistan, decedat pe câmpul de luptă în 1984.

Constantin Boeșteanu relatează că fratele său a ajuns acasă într-un sicriu de zinc, la fel ca alți 300 de soldați moldoveni, morți în războiul din Afganistan. În total, sovieticii au mobilizat pentru acest război 12 500 de soldați moldoveni.

Astăzi, veteranii războiului din Afganistan au un statut „confuz”, recunoaște istoricul Octavian Țîcu: pe de o parte, aceștia „sunt agresori”, fiindcă soldații sovietici „au avut un comportament de-a dreptul barbar în Afganistan, inclusiv în raport cu populația civilă”, iar pe de altă parte – este vorba despre „soldați care executau ordinile unui regim totalitar”.

În cadrul aceluiași episod marca „ANTInostalgia”, istoricul Anatol Țăranu a ținut să puncteze că bărbații trimiși pe frontul din Afganistan nu poartă vreo vină că au mers acolo, dar aceștia azi vorbesc, la întrunirile lor, despre „fapte eroice” pe care soldații sovietici le-ar fi făcut în acest stat: „N-au fost fapte eroice, au fost fapte reprobabile pe care le-a comis un regim împotriva unui popor și interpretarea trebuie să fie corespunzătoare”.

Așa sau altfel, peste 60% dintre veteranii războiului din Afganistan au apărat, în războiul din 1992, independența R. Moldova, amenințată de aceiași ruși care susțin și astăzi separatismul transnistrean, iar 44 dintre ei au decedat în luptele de la Nistru.

Andrei Covrig, un alt participant la războiul din Afganistan, a concluzionat, în cadrul aceleiași emisiuni, că războiul sovieticilor din Afganistan, care a înghițit 15 000 de vieți timp de zece ani, „n-a fost războiul nostru”.

„Ocupantî, idite domoi” sau „Moscva vașe mesto”, în 1968 la Praga

O altă intervenție militară, „operațiune Dunărea”, care tot „n-a fost a noastră”, dar a mobilizat tineri moldoveni, a fost cea din anul 1968 din Cehslovacia, care a creat o fisură în blocul comunist - Albania a refuzat să susțină această intervenție, Iugoslavia a condamnat-o, dar cel mai vehement a fost discursul românului Nicolae Ceaușescu din 21 august 1968 prin care a condamnat „primejdia gravă pentru pacea în Europa”, exprimându-și solidaritatea cu poporul cehoslovac.

Medicul Mihai Popovici din Chișinău, participant la intervenția din Praga ca soldat sovietic, își amintește că, în drum spre Praga, au fost opriți Ungheni și acolo le-au spus clar că nu le permit intrarea în România.

„Știam deja din presă despre discursul lui Ceaușescu, despre faptul că nu trece niciun soldat rus pe teritoriul României. Vorbeam cu colegii – de ce să nu trecem, doar noi nu ocupam România, ne ducem mai departe. Lasă că noi știm – se strică un tanc, după aceea vine altul ca să-l repare, acela nu are detaliile, mai vine încă unul, se face o bază pentru reparația tancurilor și zeci de ani nu mai pleacă de-acolo. Cam așa se vorbea în rândul ostașilor”, povestește Mihai Popovici.

Soldații au fost redirecționați prin nord, pe la Ujgorod, ca să ajungă în Cehoslovacia.

Pancartele de pe străzile din Praga trimiteau, ca și astăzi cele afișate în Ucraina, „ocupanții acasă”, iar semnul de egalitate dintre svastica nazistă și steluța sovietică era pus încă din anul 1968, arată imaginile de arhivă, puse pe post de „ANTInostagia”: „Ocupantî, idite domoi” (Ocupanților, plecați acasă – n.r.), „Moscva vașe mesto” (Moscova este locul vostru – nr,), „Bîstro domoi soldatî” (Repede acasă, soldaților – n.r.), „Ivan, șto tebea scajet tvoia mama?” (Ivan, ce îți va spune mama ta – n.r.), „Ne hotim ruskih!” (Nu vrem ruși – n.r.), „Sovietskie ocupantî” (Ocupanți sovietici – n,r,), „Scajite vașih mateream ștoi u nas teciot nevinnaia krovi” (Spuneți-le mamelor voastre că la noi curge sânge nevinovat n.r.), „SSSR, go home!” (URSS, du-te acasă! – n.r.), „Ocupantam pozor!!!” (Rușine, ocupanților – n.r.) etc.

Octavian Țîcu amintește că revoluția a fost înăbușită, au fost multe decese, multe arestări, plecări masive din țară, iar la Praga a fost instalat un regim stalinist, care s-a menținut până în anul 1989.

Plan sovietic plămădit la Chișinău pentru a ataca militar România

„După invazia din Cehoslovacia, sovieticii au pregătit operațiunea Dnestr/ Nistru. Unități ale Armatei, inclusiv Armata a 14-a, cantonată în actualul sediu al Ministerului Apărării al R. Moldova, unde era și cartierul Tratatului de la Varșovia, au pregătit minuțios această operațiune de invadare a României cu 150 de mii de militari sovietici, tancuri. În acea perioadă au fost construite mai multe drumuri, cum ar fi cel din beton spre Băcioi, Răzeni și Cimișlia, care era pregătit pentru invazia României, cu scopul de a o pedepsi pentru poziția pe care a adoptat-o (condamnând invazia sovietică în Cehoslovacia – n.r.)”, a amintit istoricul.

Sovieticii n-au mai reușit să atace România, însă Anatol Țăranu este convins că, prin ceea ce s-a întâmplat în România în anul 1989 (executarea lui Nicolae și a Elenei Ceaușescu – n.r.), „Ceaușescu a plătit polițele pentru decizia pe care a luat-o în 1968”, fiindcă „sovieticii nu uitau nimic niciodată”.

După evenimentele din Cehoslovacia, identitatea culturală sau lingvistică au devenit subiecte interzise, iar activiștii – persecutați și închiși, din cauza temerilor Kremlinului că dorința de independență a statelor din blocul comunist ar putea „inspira” și alte republici sovietice. Reprimarea brutală a oricărei forme de disidență a devenit o caracteristică dominantă a politicii interne a URSS-ului după anul 1968.

„Această invazie din Cehoslovacia și rezistența României a generat o înfrângere a naționalismului în R. Moldova, pentru că, la acel moment, după 1965, la Congresul 3 al Uniunii Scriitorilor apăruse ideea de românizare a republicii sovietice Moldova, de adoptare a alfabetului latin, apăruse o pleiadă de oameni excepționali ca Nicolae Testemițanu, formația „Noroc”, toți care exprimau cumva o anumită renaștere națională. Acest lucru a fost văzut periculos de Uniunea Sovietică”, afirmă Octavian Țîcu.

Tânăr din Moldova sovietică, 5 ani de închisoare pentru susținerea protestelor anticomuniste de la Budapesta

Prima victimă, înăbușită în sânge de URSS, la 11 ani după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, a fost însă Ungaria, astăzi stat-aliat al Moscovei.

În anul 1956, cinci state ale blocului comunist, în frunte cu URSS, au intrat în Budapesta pentru a reprima o revoluție pornită de studenți, în condițiile destalinizării, după ce sovieticii anunțaseră că fiecare popor își poate decide soarta.

Boris Marian, originar din Moldova, era student la Jurnalism în Kiev și a participat la protestele din Budapesta alături de studenții maghiari. Atunci, 20 de mii de studenți au fost arestați, iar Boris Marian a fost condamnat la cinci ani de închisoare.

„Au murit peste 2 000 de unguri în această intervenție, s-a soldat în cele din urmă cu instaurarea unui regim autoritar al lui Janos Kadar. Peste 200 de mii de maghiari au fugit din Ungaria la acel moment, iar țara a rămas cu o profundă traumă legată de această intervenție până hăt la destrămarea URSS”, a concluzionat Octavian Țîcu.

Potrivit istoricilor, eșecul revoluției maghiare a avut efect descurajator pentru toate vocile disidente din spațiul sovietic, oamenii au înțeles că „trebuie să conviețuiască cu regimul”, că nimeni nu o să le întindă o mână de ajutor, iar Occidentul a așteptat ca regimul sovietic, măcinat de conflicte interne, să explodeze din interior.

„Al Doilea Război Mondial în Europa s-a sfârșit pe 8 mai”

În interiorul URSS, însă, cetățeanul era supus deportărilor, foametei, represiunilor politice pentru a-l face „ascultător” față de regim.

„Au fost anii ’30, ’40, ’50, anii de mare teroare care au regresat populația la o stare arhaică – foamea din Ucraina, foamea de la noi din 1946 – 1947. Un om înfometat este adus la o stare arhaică, aproape animalică. Pe o asemenea stare a populației este ușor să inoculezi noua ideologie, să faci experimente ideologice. Au fost mai mulți factori de a cuminți populația”, a explicat Zinaida Bolea, doctor în psihologie, conferențiar USM, în cadrul episodului „ANTInostalgia. Conflicte”.

În asemenea condiții, propaganda, „unicul produs durabil” al sovieticilor, a promovat ziua de 9 mai ca fiind sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

„În realitate, actul de capitulare a Germaniei a fost semnat la ora 22.00, pe data de 8 mai, deși propaganda sovietică vorbea despre ora 24.00, ora Moscovei. Al Doilea Război Mondial în Europa s-a sfârșit pe 8 mai, iar 9 mai a fost introdus în circuitul oficial de către Stalin, de către regimul sovietic. Și până astăzi, inclusiv aici, în R. Moldova, se iese în stradă pe 9 mai. Adevărul istoric spune că războiul s-a finalizat și actul de capitulare a Germaniei naziste a fost semnat pe 8 mai”, a punctat istoricul Anatol Țăranu.

Anatol Țăranu, istoric: „URSS a dus o sumedenie de războaie”

„Uniunea Sovietică era un stat agresiv care a dus războaie în orice moment când socotea de cuviință și când conducerea URSS era de părere că în acest război ar putea să câștige, mai ales că acest câștig venea, după părerea lor, relativ ușor. URSS a dus o sumedenie de războaie, chiar din momentul nașterii Uniunii Sovietice și această politică agresivă s-a regăsit în diverse războaie. La început, URSS era un stat destul de problematic. Era un stat cu construcție militară, armata roșie trebuia consolidată, dar cu timpul, atunci când a apărut și o mare industrie de război, regimul bolșevic de la Kremlin a spus că gata, acum mergem înainte, chiar dacă în retorica oficială cuvântul pace era dominant. Dacă ne uităm la Imperiul Țarist, vedem că este cel mai extins stat din lume, iar această extindere teritorială nu putea să se facă fără expansiune”.

Zinaida Bolea, doctor în psihologie, conferențiar USM: „E dificil să fii curajos într-un sistem totalitar”

„Când ne referim la perioada sovietică, trebuie să avem în vedere specificul statutului cetățeanului, fiindcă cel sovietic era un fel de cetățean-copil, un cetățean infantilizat – nu avea acces la informație, nu putea să iasă din țară, sunt legende că uneori partidul se implica și în viața personală. Din această poziție de copil este ușor să inoculezi mesajele de care aveai nevoie și să manipulezi. Era o categorie, mai îngustă a populației, intelectuali care gândeau, citeau, dar în rest populația nici nu avea posibilitatea să acceadă la statutul acesta de cetățean liber, care are acces la informație.

Statul sovietic, fiind unul totalitar, cunoștea toate legitățile psihologice de influențare a populației. Să nu uităm că ideologia comunistă a promis niște realizări, a dat niște speranțe false – libertate, egalitate economică, socială, chiar morală. Erau niște idei utopice, greu de realizat, pentru că viața umană este mult mai complexă decât o descrie o ideologie, dar o parte a populației se prinde la aceste soluții existențiale simple. În plus, au fost anii ‘30, ’40, ’50, anii de mare teroare care au regresat populația la o stare arhaică – foamea din Ucraina, foamea de la noi din 1946 – 1947. Un om înfometat este adus la o stare arhaică, aproape animalică. Pe o asemenea stare a populației este ușor să inoculezi noua ideologie, să faci experimente ideologice. Au fost mai mulți factori de a cuminți populația. E dificil să fii curajos într-un sistem totalitar”.

Igor Cașu, istoric, directorul Agenției Naționale a Arhivelor: „În 1945 se prăbușea Germania nazistă și se năștea o altă putere agresivă – URSS”

„În octombrie – noiembrie 1917, avem pentru prima dată în istorie un regim care declară în primul rând o distanțare totală față de trecut, de tot ce a însemnat Imperiul Țarist în ceea ce privește politica internă cu naționalitățile. A fost condamnată „închisoarea popoarelor” a Imperiului Țarist, inclusiv politica expansionistă. În realitate, am asistat în următorii ani la o revigorare, reanimare a Imperiului Țarist cu câteva schimbări – ideologie în loc de ortodoxie, același mesaj mesianic, aceeași agresivitate și, în politica externă - expansiunea, adică revoluția mondială”;

„În 1945, a căzut Berlinul, Hitler s-a sinucis în buncher, se prăbușea Germania nazistă și se năștea o altă putere agresivă – URSS, era declanșat Războiul Rece, cu Armata Roșie pătrunzând adânc în Europa de Est”.

Octavian Țîcu, istoric: „Rivalitate între lumea capitalistă democratică și între lumea totalitară comunistă”

„După al Doilea Război Mondial, s-a statuat un sistem bipolar care s-a numit Războiul Rece. Acest război Rece a avut câteva particularități – în primul rând, a fost o rivalitate între două supraputeri, URSS și SUA. Mari puteri au mai fost până la al Doilea Război Mondial, dar o supraputere înseamnă cea care are potențial uman, militar, politic și economic de a domina global. Această rivalitate a fost în fiecare petec al pământului și în fiecare regiune a lumii. Această rivalitate era ideologică – între lumea capitalistă democratică și între lumea totalitară comunistă.

Această rivalitate a fost întreținută și de două blocuri militar-politice, pe de o parte NATO, pe de altă parte – Alianța Tratatului de la Varșovia. Prin urmare, această rivalitate care a durat aproape 50 de ani și care s-a bazat pe o cursă a înarmărilor și, în mod special, pe dezvoltarea arsenalului de distrugere în masă, vorbim de armele nucleare, armele cu hidrogen și capacități de a distruge la nivel mondial, au împărțit lumea în doi piloni și fiecare din acești rivali a încercat să-și impună dominația în diferite colțuri ale lumii”.

Ion Xenofontov, istoric: „Protecția hotarului imperiului nu se face în interior, ci în exterior”

„Potrivit doctrinei imperialiste, protecția hotarului imperiului nu se face în interior, ci în exterior. Adică, blocul acesta socialist – România, Ungaria, Republica Democrată Germană, Ceholsovacia, Iugoslavia ș.a.m.d. trebuiau să fie niște obstacole în cazul unei intervenții împotriva URSS. Aceasta a fost doctrina militară sovietică”.

Sursa foto: Lucia Tăut, „ANTInostalgia”

Episodul „ANTInostalgia. Conflicte”, realizat de Studioul „TeleFilm Chișinău” al Companiei „Teleradio Moldova”: