Veceaslav Platon, AUTORITATE incontestabilă pentru Stoianoglo? Procurorul general i-ar fi cerut unui martor să se conformeze INDICAȚIILOR date de Platon într-un dosar intentat în privința unei companii rusești
13193
Un martor în dosarul intentat pe numele lui Alexandr Stoianoglo susține că procurorul general suspendat i-ar fi cerut să se conformeze indicaţiilor lui Veaceslav Platon în dosarul intentat pe numele companiei ruseşti „Gazprombank”. Surse din Procuratură au declarat pentru Anticorupție.md că ar fi vorba de martorul Grigore Olar, lichidatorul fostei Bănci de Economii a Moldovei.
Acesta a mărturisit că, la puţin timp după eliberarea lui Platon din detenţie, a fost invitat în biroul lui Alexandru Stoianoglo, unde în afară de procurorul general se mai aflau un procuror şi unul din avocaţii lui Platon. Stoianoglo i-ar fi cerut să se conformeze indicaţiilor lui Platon în scopul recuperării banilor din frauda bancară.
La o săptămână după întrevederea cu Stoianoglo, Olar a fost contactat de avocatul lui Platon, care l-a condus la un oficiu de pe strada Calea Ieşilor din Chişinău. Acolo era aşteptat de Veaceslav Platon. Afaceristul i-a cerut să înainteze acţiuni civile către „Gazprombank” din Federaţia Rusă şi două companii din afara ţării, privind recuperarea banilor către BEM. Mai mult, avocaţii lui Platon chiar i-au pregătit şi cererile de chemare în judecată, care urmau a fi depuse la Judecătoria Chişinău.
Olar a mai declarat că Platon ar fi avut interese în acest caz, deoarece atunci când acesta a fost condamnat la 18 ani de închisoare cu confiscarea averi, o parte din banii obţinuţi din confiscarea activelor lui Platon au fost redrecţionaţi către fosta BEM pentru recuperarea fraudei bancare.
Solicitat de reporterii portalului Anticorupţie.md, Grigore Olar a confirmat că a făcut declaraţii în dosarul Stoianoglo, dar nu poate oferi alte detalii pentru că a semnat pentru nedivulgare.
Întrebat de ce nu s-a conformat cererilor lui Stoianiglo şi Platon, Grigore Olar a declarat că cei doi nu erau în drept să-i dea indicaţii ce să facă.
„În calitate de lichidator, eu am acţionat în conformitate cu legea şi după cum am considerat că este corect. Nu era Platon persoana indicată care să-mi spună ce să fac. Şi mai ales că erau mai multe dosare penale în faza de investigare. Nu puteam să merg înaintea lor”, ne-a declarat Olar.
Amintim că Alexandr Stoianoglo a vorbit despre intentarea unui dosar penal pe numele „Gazprombank" şi rolul lui Platon în acest dosar la una din emisiunile Nataliei Morari de la postul de televiziune TV 8, în decembrie 2020.
„Noi avem deschis un dosar penal pe numele companiei Gazprombank din Federația Rusă. 100 de milioane de dolari au fost transferați ilegal pe contul acestei bănci, în luna septembrie, anul 2014. Noi investigăm acest transfer. Banii trebuie să fie întorși în buget. Ne este greu să facem aceasta în cadrul unui dosar penal, dar din câte cunosc Veaceslav Platon a formulat declarații de creanță pe „Gazprombank” în sumă de 209 milioane dolari și le-a prezentat Băncii Naționale a Moldovei. Specialiștii din cadrul Procuraturii au analizat aceste declarații și credem că au perspectivă juridică”, a spus Alexandr Stoianoglo
Despre dosarul intentat pe „Gazprombank” Alexandr Stoianoglo a vorbit şi la lansarea online, în cadrul Parlamentului European, a unui raport despre progresul investigării furtului miliardului. „Un alt dosar penal pe faptul sustragerii prin delapidare din fondul corespondent Banca de Economii din „Gazprombank”, Federația Rusă, a 100 de milioane de dolari, cu utilizarea a șapte ordine swift falsificate. La 11 martie 2021, cauza penală de învinuire al fostului președinte interimar de la BEM a fost transmisă în judecată. În afara de aceasta, săptămâna viitoare BNM va expedia în instanța de judecată cererea de chemare pentru încasarea de la Gazprombank a 100 de milioane de dolari”, a declarat Stoianoglo.
24.02.2025
14:43
2443
Fugarul Platon este așteptat cu martorii săi în fața instanței de judecată: „Având intenția de a sustrage mijloace financiare de la BEM, Platon a săvârșit infracțiunea de escrocherie și infracțiunea de spălare de bani în proporții deosebit de mari”
12.02.2024
10:47
2540
Încercările sculelor Rusiei de a certa Chișinăul și Kievul „nu costă nici cât un ou clocit”. Podoleak, despre pretinsa filare a diplomaților ucraineni la Chișinău: „O tentativă JALNICĂ a Kremlinului de a ciocni cele două țări”
05.06.2023
10:59
5472
Mai mulți actuali și foști politicieni din R. Moldova, care vor să atragă R. Moldova în RĂZBOI, ar putea ajunge în lista de SANCȚIUNI a UE, alături de Plahotniuc, Șor, Tauber sau Cavcaliuc. Maia Sandu EXPLICĂ de ce Platon nu e în listă
02.06.2023
16:50
3486
Controversatul Veaceslav Platon se implică în POLITICĂ, după ce a fost inclus în lista de SANCȚIUNI de Canada. Fugarul aduce învinuiri premierului Trudeau, dar și președintei Sandu
22.09.2022
15:48
8474
Procurorul general suspendat ar fi primit de la controversatul Veaceslav Platon peste 60 de MILIOANE de lei. Dosarul în care e cercetat PENAL Alexandr Stoianoglo a ajuns pe masa judecătorilor
19.07.2022
19:20
4866
VIDEO // Andrei Năstase, pe aceeași lungime de undă cu Dodon, Chicu sau Platon: Atac fără precedent la adresa Maiei Sandu, ACUZÂND guvernarea că ar fi ÎNSCENAT alarmele cu BOMBĂ: „Ei sunt o greșeală ISTORICĂ”
23.05.2022
15:52
9785
Judecător trimis pe banca ACUZAȚILOR, după ce emis o încheiere favorabilă controversatului Veaceslav Platon
23.05.2022
11:41
3718
Ministrul Justiției, UIMIT de felul în care Stoianoglo se agață cu disperare de funcția de procuror GENERAL, după ce a „colaborat” cu Platon: „Este probabil un caz unic în lume când o persoană investigată acordă sfaturi juridice Procuraturii”
14.04.2022
17:46
4048
Alexandr Stoianoglo, încă 30 de zile sub control judiciar. Procurorul Furtună prezintă noi DETALII despre mersul anchetei în privința procurorului general suspendat: „Au fost examinate peste 5 000 de documente și înscrisuri de ciornă”
17.01.2022
10:23
7303
Adevărul CRUNT despre FUGARII moldoveni, care se ascund acum la Londra: „Marea Britanie a fost dintotdeauna un refugiu perfect pentru ESCROCI”. Ambasadorul englez, MUȘTRULUI pentru „comentariul siropos” adresat consoartei lui Platon
22.05.2026
11:34
350
FOTO // Dodon dă mâna cu ambasadorul neacreditat al Rusie, după ce trimisul lui Putin a fost convocat la MAE pentru DRONA care a survolat R. Moldova. Socialistul a tăcut complice în fața incidentului care a speriat moldovenii
22.05.2026
10:45
220
HMD lansează în India smartphone-ul Vibe 2 5G cu chatbotul local Indus integrat pentru a cuceri piața vorbitoare de limbi regionale
22.05.2026
10:17
344
Plan strategic la Beijing: R. Moldova și China vor elabora rute turistice comune pentru a valorifica uriașul potențial al turiștilor chinezi
22.05.2026
09:57
559
ALERTĂ ÎN CHIȘINĂU // Tentativă de răpire a două minore în sectorul Buiucani: Suspectul a fost reținut
22.05.2026
09:48
305
Ludmila Catlabuga promovează la Roma parteneriate agroalimentare Moldova–Italia și noi investiții în sectorul horticol
22.05.2026
08:45
434
Maia Sandu, premiată la Forumul GLOBSEC de la Praga pentru apărarea democrației și parcursul european al Moldovei
22.05.2026
08:14
401
Horoscopul zilei 22.05.2026
21.05.2026
21:01
673
Încălzire semnificativă și averse locale vineri, 22 mai 2026, în Republica Moldova
763
Alexandru Munteanu, mesaj de solidaritate cu Ucraina la Ziua Internațională a Cămășii „Vyshyvanka” la Chișinău
21.05.2026
18:44
676
Educația STEAM și orientarea în carieră, în prim-plan la Săptămâna Educației: peste 200 de elevi și profesori discută modernizarea școlii din Republica Moldova
21.05.2026
17:11
804
Dan Perciun anunță creșteri de burse și sporuri pentru doctoranzi și cercetători, în efortul de integrare în Spațiul European de Cercetare
21.05.2026
17:06
937
Vinuri moldovenești pe piața chineză și ZBORURI DIRECTE Chișinău-Beijing. Principalele chestiuni abordate de Mihai Popșoi și omologul său Wang Yi
21.05.2026
16:46
659
Peresecina se modernizează cu proiecte noi pentru școli, grădinițe, drumuri și apă potabilă
21.05.2026
16:11
765
Reforme și investiții în învățământul profesional tehnic, discutate la Săptămâna Educației în Republica Moldova
21.05.2026
15:04
665
Alertă meteo cod galben, 21.05.2026, 13:30–22:00
21.05.2026
14:23
884
România, în fruntea clasamentului inflației: Europa de Sud-Est devine focarul scumpirilor la început de 2026
21.05.2026
14:04
917
OpenAI vizează listarea la bursă în septembrie și o evaluare-record de 1.000 de miliarde de dolari
808
Connections își dublează profitul și își consolidează dominația pe segmentul software public în T1 2026
21.05.2026
11:48
736
Șofer din Ocnița, condamnat la 3 ani de închisoare după ce a ignorat repetat interdicția de a conduce în stare de ebrietate
21.05.2026
11:45
1032
VIDEO // Igor Dodon, cu frica pușcăriei? Fostul președinte acuză o „grabă intenționată” în dosarul „Kuliok”, deși acesta se află pe rolul intanțelor de câțiva ani. Socialistul vede „conspirații prezidențiale” în cele 22 de ședințe programate
21.05.2026
10:39
644
MAIA pornește consultările cu fermierii pentru Programul Național de Reziliență în Agricultură 2027–2030
21.05.2026
10:35
781
Cooperarea agricolă moldo-italiană, consolidată la Roma pentru alinierea la cerințele UE
21.05.2026
10:18
1267
Indonezia introduce noi cerințe fitosanitare pentru grâul din Republica Moldova, valabile din 1 iunie 2026
21.05.2026
09:26
734
Tânără de 27 de ani, 9 ani de închisoare pentru escrocherii prin schema „ruda implicată în accident”, cu un prejudiciu de peste 700 000 de lei
21.05.2026
07:58
695
Horoscopul zilei 21.05.2026
HMD lansează în India smartphone-ul Vibe 2 5G cu chatbotul local Indus integrat pentru a cuceri piața vorbitoare de limbi regionale
Ludmila Catlabuga promovează la Roma parteneriate agroalimentare Moldova–Italia și noi investiții în sectorul horticol
Maia Sandu, premiată la Forumul GLOBSEC de la Praga pentru apărarea democrației și parcursul european al Moldovei
Horoscopul zilei 22.05.2026
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.36
1 RON
3.84
1 RUB
0.25
1 UAH
0.39



Inapoi














