Un partid propune schimbarea, în legislație, a „Zilei Victoriei” cu cea a „COMEMORĂRII”
2809
Ziua de 9 mai este una de comemorare a tuturor victimelor celui de-al Doilea Război Mondial în urma conflagrației declanșate de cele mai odioase regimuri totalitare ale secolului XX: nazist-fascist și sovietic-comunist, susține Partidul Liberal Reformator (PLR).
Din această cauză, PLR îndeamnă societatea să comemoreze „în liniște și cumpătare” victimele pe 9 mai, nu să sărbătorească, numind această zi una a „reconcilierii naționale”.
Deputații liberal-reformatori au semnat o inițiativă legislativă de modificare a Hotărârii Parlamentului cu privire la zilele comemorative, zilele de sărbătoare și la zilele de odihnă, care presupune înlocuirea sărbătorii „Zilei Victoriei și a comemorării eroilor căzuți pentru eliberarea Patriei” cu „Ziua de comemorare a victimelor căzute în cel de-al Doilea Război Mondial”.
„Nicidecum nu putem sărbători o zi în care au murit milioane de oameni, implicați într-un război fără voia lor. Din nefericire, pentru noi, cetățenii Republicii Moldova, această zi simbolizează nu doar sfârșitul unei conflagrații mondiale prin eliminarea fascismului, pentru că am rămas decenii sub teroarea celuilalt ațâțător al războiului - regimului totalitar comunist care a adus mult mai multe atrocități asupra poporului nostru decât războiul propriu-zis”, se arată într-un comunicat de presă al partidului.
26.05.2023
11:41
05.05.2021
14:59
26.05.2017
16:45
25.04.2017
14:15
17.03.2017
13:18
09.05.2015
11:31
05.04.2015
16:06
15.11.2014
16:50
05.11.2014
16:24
18.10.2014
09:20
19.09.2014
11:38
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
02.11.2026
17:24
02.11.2026
15:36
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
02.11.2026
11:11
02.11.2026
11:01
02.11.2026
10:46
02.11.2026
09:26
02.11.2026
08:44
02.11.2026
07:37
02.11.2026
07:28
02.11.2026
07:03
02.11.2026
02:50
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
















