Un ministru al liberalilor îi face o OFERTĂ lui Anatol Șalaru, căruia PL i-a retras sprijinul politic: „Dacă este mai UNIONIST decât cei din PL…”
4291
facebook Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc, spune că niciodată nu ar fi crezut că Anatol Șalaru ar fi capabil să recurgă la coruperea deputaților Partidului Liberal (PL), doar ca să ajungă în fruntea formațiunii aflate acum la guvernare.
„În cadrul ședinței Biroului Politic al PL, în prezența ministrului Anatol Șalaru, au fost discutate acțiunile subversive ale acestuia. Niciodată nu am crezut că dl. Șalaru, fiind coleg cu dl. Ghimpu din 1989, ar fi fost în stare de mârșeviile pe care le-a făcut și care au fost confirmate de colegi. Ceea ce am auzit de la colegii de partid este incredibil. Prin coruperea deputaților, președinților Organizațiilor Teritoriale și primarilor să ajungi la conducerea PL. Astăzi am trăit una dintre cele mai mari decepții din viața mea. Nu mi-am imaginat că politica este atât de murdară și se poate manipula opinia publică cu atâta nerușinare”, a scris acesta pe o rețea de socializare.
Citește și: Ghimpu era gata să-l IERTE pe Șalaru pentru presupusa tentativă de a MITUI unii deputați PL: „A spus că Chirtoacă e CADAVRU politic și numai el e bun de președinte”
Potrivit lui Chirinciuc, decizia Biroului politic este „corectă și absolut necesară”.
„Această situație jenantă va consolida și mai mult echipa PL și ne va motiva și mai mult să luptăm pentru idealurile noastre naționale. Dacă Anatol Șalaru este mai unionist decât cei din PL, atunci nu-i rămâne decât să o demonstreze în continuare ca membru al partidului”, a mai adăugat acesta.
Amintim că, ieri seara, Biroul politic al PL a decis să-i retragă sprijinul politic ministrului Apărării, Anatol Șalaru. În acest sens, liderul PL, Mihai Ghimpu, deja a făcut un demers către premierul Pavel Filip.
Citește și: Motivele pentru care PL i-a RETRAS sprijinul politic ministrului Apărării, Anatol Șalaru; „Acțiuni dovedite și probate”
La rândul său, Anatol Șalaru a spus că retragerea sprijinului politic nu are nicio legătură cu faptul că ar fi încercat mituirea unor deputați din fracțiunea PL. „În realitate, motivul retragerii sprijinului politic îl constituie faptul că am solicitat o analiză pertinentă a rezultatului alegerilor și a motivului pentru care PL a ajuns la nici 2%. Deasemenea, am solicitat convocarea congresului în care să fie pusă în discuție situația partidului. Era normal ca Mihai Ghimpu să-și depună mandatul de președinte și să accepte convocarea congresului și alegerea unei noi conduceri. Nu am de gând să părăsesc partidul pe care l-am fondat și pentru care am luptat. Punct”, a spus Șalaru.
31.01.2020
13:15
16.12.2019
13:25
06.09.2019
11:45
15.08.2019
17:14
04.06.2019
10:40
05.03.2019
10:00
27.02.2019
13:00
15.02.2019
10:00
21.12.2018
11:37
15.12.2018
14:15
15.08.2026
14:31
15.08.2026
13:51
15.08.2026
13:45
15.08.2026
13:34
15.08.2026
13:17
15.08.2026
13:01
15.08.2026
12:37
15.08.2026
12:15
15.08.2026
11:58
15.08.2026
11:28
15.08.2026
10:58
15.08.2026
10:37
15.08.2026
10:18
15.08.2026
09:47
15.08.2026
09:26
15.08.2026
07:53
15.08.2026
07:45
15.08.2026
07:14
15.08.2026
06:43
15.08.2026
02:22
15.08.2026
02:04
15.08.2026
01:05
15.08.2026
00:17
15.08.2026
00:10
14.08.2026
23:48
De ce pariurile giganților tehnologici pe Cupa Mondială arată că fotbalul mizează să reziste revoluției AI
ULTIMA ORĂ // Moscova își pregătește terenul pentru PROVOCĂRI în Transnistria? Kremlinul folosește din nou scenariul aplicat în Ucraina și amenință cu RĂZBOIUL Chișinăul și Kievul
Războiul cu Iranul goleşte depozitele SUA: Pentagonul presează industria de apărare să turbo‑accelereze producția de rachete și muniții
Trump întoarce masa negocierilor: cere Iranului despăgubiri pentru victimele americane și blocarea Strâmtorii Ormuz
SUA deschid focul asupra unei nave în largul Iranului, în timp ce Trump revendică „controlul total” al strâmtorii Ormuz și anunță o flotă navală uriașă care să-i poarte numele


















