Un cuplu, dispărut acum 75 de ani, a fost găsit abia acum
2525
Sursa: ziare.com
Un cuplu dispărut de 75 de ani în masivul Les Diablerets, din sudul Elveţiei, a fost găsit mumificat sub zăpezile unui gheţar, la 2.615 de metri altitudine, au informat marţi media locale citate de AFP.
Corpurile perfect conservate zăceau unul lângă altul, având între ele rucsacurile, o sticlă, o carte şi un ceas, a declarat ziarului Le Matin Bernard Tschannen, directorul domeniului schiabil Glacier 3000.
Un angajat al staţiunii a fost cel care le-a descoperit joia trecută în apropiere de teleschiul vârfului Dome.
„Este vorba de un bărbat şi de o femeie îmbrăcaţi în haine din perioada primului război mondial”, a adăugat Tschannen. „Gheaţa i-a conservat perfect iar obiectele personale sunt intacte”, a subliniat el.
Potrivit lui, cuplul a căzut probabil într-o crevasă iar gheţarul a restituit corpurile în urma încălzirii climatice.
Poliţia va face teste ADN, însă ziarul Le Matin, care citează unul din cei şapte copii ai cuplului, asigură că este vorba de trupul unui cizmar, de 40 de ani, şi de al soţiei sale învăţătoare, de 37 de ani. Cei doi soţi au plecat pe jos, la 15 august 1942, în localitatea Chandolin pentru a-şi hrăni animalele aflate la munte.
Ar fi trebuit să se întoarcă în aceeaşi seară, dar după două luni şi jumătate de căutări fără succes, cei şapte copii ai lor rămaşi orfani au fost duşi în centre de plasament.
„Ne-am petrecut viaţă căutându-i neîncetat. Nu credeam că într-o zi le vom putea oferi funeraliile pe care le meritau”, a declarat Marceline, care la momentul dispariţiei părinţilor săi avea patru ani.
Sursa: ziare.com
31.01.2019
19:02
30.01.2019
20:24
30.01.2019
18:04
28.01.2019
20:02
22.01.2019
18:30
19.01.2019
17:04
15.01.2019
19:04
11.01.2019
18:02
28.12.2018
19:30
25.12.2018
19:04
25.12.2018
18:03
19.12.2018
18:30
02.11.2026
15:36
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
02.11.2026
11:11
02.11.2026
11:01
02.11.2026
10:46
02.11.2026
09:26
02.11.2026
08:44
02.11.2026
07:37
02.11.2026
07:28
02.11.2026
07:03
02.11.2026
02:50
02.11.2026
02:23
01.11.2026
23:06
01.11.2026
23:03
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
















