Nouă deputații neafiliați au format GRUPUL „Popularilor Europeni” în Parlamentul R. Moldova
10593
captură privesc.eu Nouă deputați neafiliați au constituit astăzi Grupul Popularilor Europeni din Parlamentul R. Moldova. Este vorba de foștii liberal-democrați Valeriu Ghilețchi, Ștefan Creangă, Mihaela Spătaru, George Mocanu, Aliona Goța, Eugen Carpov, Simion Grișciuc, Octavian Grama și Iurie Leancă.
Anunțul a fost făcut chiar de fostul premier și actual deputat, lider al Partidului Popular European din Moldova, Iurie Leancă. Grupul parlamentar va fi condus de Valeriu Ghilețchi.
„Dacă vă aduceți aminte, în vara anului trecut PPEM a semnat un Acord de colaborare cu majoritatea parlamentară pe dimensiunea europeană, iar paralel am lucrat la constituirea unei platforme parlamentare în care să se regăsească foștii colegi din PLDM, care doresc consolidarea unui grup parlamentar proeuropean puternic. Vedem că dreapta politică trece prin numeroase provocări. Unele partide dispar, altele sunt în criză de idei… Astfel, există un mare risc ca dreapta politică din R. Moldova să devină tot mai slabă”, a declarat Leancă astăzi, în cadrul unui briefing de presă la Parlament.
Potrivit acestuia, împreună cu foștii săi colegi din PLDM, alături de care a acces în Parlament la alegerile din 2014, a găsit o formulă de „continuare a activității” în Legislativ.
„Constituim un grup politic influent – Grupul Popularilor Europeni. Din acest grup, care va fi condus de Valeriu Ghilețchi, vor mai face parte Ștefan Creangă, Mihaela Spătaru, George Mocanu, Aliona Goța, Eugen Carpov, Simion Grișciuc, Octavian Grama și cel care vă vorbește. Așteptăm să se alăture acestui grup și alți deputați”, a precizat Iurie Leancă.
Ex-premierul a subliniat că acest grup va acționa „în strânsă colaborare cu PPEM”.
La rândul său, proaspătul lider al Grupului Popularilor Europeni, Valeriu Ghilețchi, a lăsat să se înțeleagă că și alți deputați ar putea adera la acest grup. „Vom fi a patra formațiune politică din Parlament, iar pe parcurs suntem deschiși și pentru alți deputați neafiliați. Am creat acest grup din raționamente organizatorice și politice. Prin formarea acestui grup, transmitem un mesaj politic și către partenerii externi”, a spus deputatul.
Atât Leancă, cât și Ghilețchi s-au ferit să spună dacă GPE va susține inițiativa lui Vlad Plahotniuc privind votul uninominal sau dacă va intra la guvernare alături de PD și PL. „Vom reveni cu comentarii la aceste subiecte”, s-a limitat să spună Leancă.
Menționăm că acest grup este al patrulea ca mărime astăzi în Parlament, după cel al PD - 40 de mandate, PSRM - 24 și PL - 11. PLDM a rămas cu opt deputați, iar PCRM - cu 7. Deputați neafiliați au rămas deocamdată cei doi foști liberali care au anunțat săptămâna trecută că îl părăsesc pe Mihai Ghimpu.
22.07.2022
17:57
15.08.2019
14:35
25.07.2019
15:40
25.07.2019
14:09
19.06.2019
11:19
05.06.2019
21:44
17.05.2019
10:53
29.03.2019
13:40
28.03.2019
10:33
19.02.2019
12:01
02.11.2026
22:12
02.11.2026
22:04
02.11.2026
21:58
02.11.2026
21:15
02.11.2026
20:39
02.11.2026
20:35
02.11.2026
19:56
02.11.2026
19:33
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
02.11.2026
18:14
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
02.11.2026
17:24
02.11.2026
15:36
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți

















