Cine este membrul PAS care NU a fost de acord să fie sprijinit candidatul PSRM la funcția de spicher. Răspunsul Maiei Sandu
3981
Membrul Consiliului Politic Național al PAS care nu a fost de acord ca deputații din fracțiunea condusă de Maia Sandu să voteze un reprezentant al PSRM la funcția de președinte al Parlamentului pare să fie fostul liberal Lilian Carp.
Potrivit unor surse din cadrul PAS, Lilian Carp ar fi fost din start împotriva creării unei majorități dintre „ACUM” și PSRM.
Citește și: PSRM salută decizia PAS de a o vota pe Zinaida Greceanîi spicher, dar aşteaptă şi poziţia PPDA
Întrebată cine este acea persoană care nu a dorit ca Zinaida Greceanîi să fie sprijinită la funcția de spicher, Maia Sandu a evitat să ofere nume.
„Omul care a votat împotrivă va decide singur să vorbească sau nu. Noi știm că este o decizie riscantă, că vor fi tot felul de acuzații la adresa noastră, dar ne asumăm asta. Soluția aceasta este neplăcută pentru noi, dar nu avem una mai bună. Ne-am fi dorit să fim în situația ca să fie un președinte de Parlament din Blocul „ACUM” și un Guvern „ACUM”, dar realitățile sunt altele din păcate”, a declarat Maia Sandu la Tv8 în această seară.
De menționat că și dintr-o poză postată de PAS pe rețelele de socializare, care surprinde momentul votării, se vede că Lilian Carp nu este cu mâna în sus, dar nici Maia Sandu.
Deputatul Carp nu a vrut să ne confirme, dar nici să infirme faptul că dânsul s-ar opune votului pentru un spicher socialist.
Amintim că în această seară Consiliul Politic Național al PAS, cu 46 de voturi „Pentru” și 1 „Împotrivă”, a decis va fracțiunea PAS să o voteze pe Zinaida Greceanîi în funcţia de spicher.
14.07.2026
10:08
10.07.2026
15:45
06.07.2026
11:02
13.10.2025
13:06
28.09.2025
16:32
12.06.2023
11:20
15.02.2023
12:08
10.02.2023
15:30
02.02.2023
13:59
17.01.2023
15:14
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
13:17
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
30.10.2026
20:45
30.10.2026
20:43
30.10.2026
19:28
30.10.2026
19:17
30.10.2026
18:46
30.10.2026
18:41
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026


















