Testarea EȘUATĂ a rachetei care îi frânge aripile lui Putin
3541
Sursa: playtech.ro Președintele rus Vladimir Putin s-a lăudat la începutul acestui an că are o rachetă cu propulsie nucleară cu o putere nelimitată, însă testarea acesteia s-a dovedit a fi un mare eșec.
Racheta cu propulsie nucleară a fost testată de patru ori din noiembrie până în februarie și de fiecare dată s-a prăbușit, potrivit unor surse care au preferat să rămână anonime.
Acestea au precizat că cel mai lung zbor de testare a durat cel mult două minute, înainte ca racheta să zboare aproximativ 35 de kilometri și să se prăbușească. Cel mai scurt test a durat patru secunde și racheta a zburat aproximativ opt kilometri.
Arma, la care inginerii au început să lucreze încă din anii 2000, utilizează, cel mai probabil, un motor clasic pentru decolare, înainte să facă trecerea pe unul nuclear pe durata zborului.
Testele au arătat că motorul nuclear al rachetei nu a reușit să inițieze trecerea și, prin urmare, arma nu a putut să ofere rezultatul cu care Putin se lăuda.
Sursele au declarat că testele au fost cerute de oficiali de la Kremlin, în ciuda obiecțiilor din partea inginerilor, care și-au exprimat îngrijorarea că sistemul era încă într-o fază incipientă.
În timpul unei declarații din martie, Putin a susținut că racheta este capabilă să zboare în orice punct al lumii, fără să fie detectată de scuturile antirachetă. În același discurs, Putin a mai vorbit despre un arsenal de noi arme hipersonice, despre care a zis că sunt invincibile.
Acest tip de rachete sunt propulsate cu ajutorul unui tun electromagnetic, care folosește forțele electromagnetice în locul prafului de pușcă. Astfel, el oferă o distanță și o putere mai mare de acțiune, iar de aici vine și interesul lui Putin pentru dezvoltarea unei astfel de arme.
Tot atunci, Putin a declarat că rușii lucrează la Kinjal, ultima versiune a unei rachete pe care o dezvoltă din 1980. Și despre aceasta el a spus că poate livra atât bombe nucleare, cât și bombe convenționale, la distanțe de mii de kilometri.
Sursa: playtech.ro
12.03.2026
11:36
21.08.2024
09:14
07.03.2024
09:25
11.02.2024
18:47
15.12.2023
09:59
14.12.2023
16:14
16.10.2023
09:34
12.10.2023
12:37
06.10.2023
15:59
25.09.2023
13:05
22.09.2026
22:03
22.09.2026
21:36
22.09.2026
21:07
22.09.2026
20:59
22.09.2026
20:30
22.09.2026
20:00
22.09.2026
19:44
22.09.2026
19:43
22.09.2026
19:33
22.09.2026
19:21
22.09.2026
18:34
22.09.2026
18:28
22.09.2026
18:17
22.09.2026
17:09
22.09.2026
17:05
22.09.2026
16:45
22.09.2026
16:36
22.09.2026
16:33
22.09.2026
16:07
22.09.2026
15:47
22.09.2026
15:41
22.09.2026
15:06
22.09.2026
14:38
22.09.2026
14:33
22.09.2026
14:32
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Horoscopul zilei 15.09.2026
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură


















