Rusia s-a DECONSPIRAT? A făcut uz de VETO pentru a nu permite JUDECAREA celor vinovați de doborârea avionului în Ucraina
1253
pravda.com.ua
Rusia a opus un vot de veto unui proiect de rezoluţie al Consiliului de Securitate al ONU care ar fi creat un tribunal internaţional pentru judecarea suspecţilor de doborârea zborului MH17 al companiei Malaysia Airlines, anul trecut, în estul Ucrainei, relatează Reuters în pagina electronică.
Dintre cele 15 ţări membre ale Consiliului, 11 au votat miercuri pentru proiectul de rezoluţie iniţiat de Malaysia, Australia, Olanda, Belgia şi Ucraina, iar trei s-au abţinut, şi anume China, Angola şi Venezuela. O rezoluţie este adoptată cu cel puţin nouă voturi şi fără ca Rusia, Statele Unite, China, Marea Britanie sau Franţa să i se opună prin veto, scrie Mediafax.
Zborul MH17 a fost doborât în iulie 2014, cu 298 de persoane la bord, dintre care aproximativ două treimi erau olandezi. Avionul s-a prăbuşit într-o zonă din estul Ucrainei, aflată sub controlul separatiştilor proruşi.
„Cei care se fac vinovaţi ar putea să creadă că se pot ascunde, acum, în spatele votului de veto al Federaţiei Ruse. Nu li se va permite să scape justiţiei”, a declarat ministrul australian de Externe, Julie Bishop în Consiliu. La bordul avionului se aflau 39 de australieni.
Ea a anunţat că Australia, Olanda, Malaysia, Belgia şi Ucraina caută de-acum un mecanism alternativ de urmărire penală.
Ucraina şi Occidentul îi acuză pe rebelii proruşi din estul Ucrainei că au doborât avionul cu ajutorul unei rachete ruseşti, de tip „Buk”. Însă Moscova a respins acuzaţiile că le-ar fi furnizat rebelilor sisteme antiaeriene de rachete de tip „SA-11 Buk”.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
11.09.2026
01:46
11.09.2026
00:44
11.09.2026
00:32
11.09.2026
00:05
10.09.2026
23:45
10.09.2026
23:34
10.09.2026
22:49
10.09.2026
22:44
10.09.2026
22:44
10.09.2026
22:34
10.09.2026
22:33
10.09.2026
22:12
10.09.2026
21:16
10.09.2026
21:15
10.09.2026
20:50
10.09.2026
20:48
10.09.2026
20:48
10.09.2026
20:35
10.09.2026
20:31
10.09.2026
20:07
10.09.2026
19:47
10.09.2026
19:46
10.09.2026
19:40
10.09.2026
19:38
10.09.2026
19:33
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
VIDEO, FOTO // Retrospectivă de excepție la Zilele Filmului Românesc: Marele Florin Piersic, OMAGIAT la Chișinău la împlinirea a 90 de ani
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
















