Stiri

RISCURI și AMENINȚĂRI într-un an electoral: „Am un mesaj pentru cei care mă PROVOACĂ de dimineață până seara”

Politică 22.01.2014 10:25 Vizualizări1205
RISCURI și AMENINȚĂRI într-un an electoral: „Am un mesaj pentru cei care mă PROVOACĂ de dimineață până seara”

Președintele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, recunoaște că mai există riscuri și amenințări externe care vizează parcursul european al R. Moldova, dar susține că liberal-democrații nu vor admite să se repete scenariul ucrainean, când autoritățile de la Kiev au decis în ultimul moment să nu mai semneze Acordul de Asociere și de Liber Schimb cu Uniunea Europeană.

„Trebuie să recunosc că sunt riscuri și amenințări externe, dar așa cum am mai demonstrat suntem un partid responsabil. În 2013 au fost mai multe acuzații la adresa mea, precum că aș fi cedat. Într-adevăr, am cedat funcția de premier, dar în urma acelei decizii responsabile am oferit timp țării să se dezvolte. Vreau să le transmit un mesaj celor care mă provoacă de dimineață până seara, încercându-mi nervii. Și pe mine mă nemulțumesc multe lucruri și aici mă refer la viteza cu care se implementează reformele. Dar asta nu înseamnă că voi da frâu emoțiilor și voi satisface ambițiile cuiva”, a declarat ieri Filat, în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune.

Potrivit ex-premierului, sunt mulți care au ambiții cu caracter economic, dar și de revanșă, însă fără să dea nume. „Noi, cei din PLDM, vom fi în stare să asigurăm condiții de stabilitate politică în actul guvernării. Sunt foarte conștient de responsabilitatea care ne revine. Momentul este cu adevărat istoric și determinant pentru R. Moldova, iar acest lucru trebuie înțeles de toți”, a precizat sursa citată.

Vlad Filat i-a îndemnat pe „toți” să lase la o parte supărările și ambițiile, pentru că vor avea posibilitatea să se manifeste în campania electorală. „Noi trebuie să semnăm Acordul de Asociere și Liber Schimb și, ulterior, să ratificăm acest document. De asemenea, urmează să dobândim pentru cetățeni dreptul de a circula liber în spațiul Schengen din vara aceasta în baza pașapoartelor biometrice. Mai sunt 10 luni până la alegerile parlamentare și toți vor avea posibilitatea să se manifeste și să-și demonstreze aptitudinile. Cetățeanul va face alegerea”, a conchis liberal-democratul.

Autor: Vitalie Hadei
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 12.11.2026 12.11.2026 11:56 446 Horoscopul zilei 12.11.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Valeriu Saharneanu // Rezidenții transnistreni: ostatici ori vârf de lance ai Kremlinului?
30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 18.10 1 RON 3.77 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 12.11.2026
Sondaj
100 de zile cu Guvernul Tofan: Ce notă îi acordați pentru activitatea de până acum?
Prietenii noștri