Republica Moldova, mai aproape de rețelele de transport europene, cu ajutorul României
1295
Ministrul Transporturilor din România, Ramona Mănescu, a declarat că Bucureștiul va susține Republica Moldova în realizarea mai multor proiecte de infrastructură, care ar duce la interconectarea dintre cele două state, precum și la rețelele transeuropene de transport.
Premierul Iurie Leancă a avut, ieri, o întrevedere cu ministrul Transporturilor din România în care au discutat despre mai multe proiecte comune de infratstructură în domeniul transporturilor. „Tot ce înseamnă interconectare între România și Republica Moldova este, de fapt, conectare la Uniunea Europeană și acest lucru este prioritar pentru noi”, a declarat Iurie Leancă.
La rândul său, ministrul român a dat asigurări că România va sprijini Republica Moldova în modernizarea căii ferate, construirea podurilor peste Prut și interconectarea la rețelele transeuropene de transport. De asemenea, Ramona Mănescu a afirmat că Bucureștiul este gata să ofere asistență tehnică pentru armonizarea legislației naționale cu cea europeană. „Este vital să începem deja proiecte de infrastructură și să dovedim că avem o viziune europeană”, a declarat Ramona Mănescu.
Oficialii au convenit ca prima reuniune la nivel de experți în acest domeniu să aibă loc în prima jumătate a lunii ianuarie, la București. De menționat că premierul a primit ieri o scisoare din partea comisarului european pentru Transporturi, Siim Kallas, în care a fost anunțat că Uniunea Europeană va finanța construcția podului ruitier Iași-Ungheni care va asigura interconectarea Republicii Moldova la rețeaua transeuropeană de transport.
03.09.2026
10:44
24.04.2026
17:49
22.01.2026
14:40
02.09.2025
13:56
21.02.2025
16:15
18.03.2024
13:32
24.11.2022
13:44
12.07.2022
18:05
13.06.2022
12:21
04.05.2022
17:56
13.11.2026
15:11
13.11.2026
14:58
13.11.2026
14:56
13.11.2026
14:52
13.11.2026
14:39
13.11.2026
14:28
13.11.2026
14:04
13.11.2026
13:50
13.11.2026
13:49
13.11.2026
13:47
13.11.2026
13:45
13.11.2026
13:43
13.11.2026
13:36
13.11.2026
13:35
13.11.2026
13:33
13.11.2026
13:32
13.11.2026
13:32
13.11.2026
13:06
13.11.2026
12:59
13.11.2026
12:33
13.11.2026
12:08
13.11.2026
11:58
13.11.2026
11:17
13.11.2026
11:06
13.11.2026
10:53
13.11.2026
09:17
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Proiectul Legii farmaciei, rescris după consultări: acces la medicamente în fiecare localitate
ANALIZĂ // Cum a zădărnicit Chișinăul „operațiunea politică specială” a Kremlinului în cazul Krasnoselskii
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor

















