Putin-Obama, MAREA CIOCNIRE: anunţul care ţine întreaga Europă cu sufletul la gură!
2265
La 70 de ani de la debarcarea Aliaţilor în Normandia, preşedintele rus, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu cei mai importanţi lideri europeni. Pe lângă întâlnirea pe care o avea stabilită cu cancelarul german Angela Merkel, Putin a avut o scurtă întrevedere, anunţată oficial cu puţin timp înainte, cu noul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko.
Marea surpriză a venit după ce Casa Albă a confirmat că preşedintele rus a avut o scurtă discuţie şi cu preşedintele SUA,Barack Obama. Întrevederea Putin-Obama nu fusese anunţată oficial, transmite gandul.info.
La evenimentele din timpul celebrării a 70 de ani de la Debarcarea din Normandia, iau parte importanţi lideri mondiali, printre care care preşedintele SUA, Barack Obama, preşedintele rus, Vladimir Putin, cancelarul german, Angela Merkel, şi Regina Elisabeta a II-a a Angliei.
Vineri, Vladimir Putin s-a întâlnit atât cu preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, o întâlnire anunţată oficial cu puţin timp înainte, dar şi cu preşedintele SUA, Barack Obama, întrevedere confirmată chiar de Casa Albă. Aceasta este prima întâlnire directă între cei doi lideri de la începutul crizei ucrainene, însă, potrivit informaţiilor furnizate de Palatul Elysee, nu a fost vorba decât despre o „conversaţie informală, de aproximativ 10-15 minute, în timpul dineului liderilor". Cu o seară înainte, Putin a fost primit de preşedintele Franţei, Francois Hollande la Palatul Elysee.
Deocamdată nu se știe despre ce au discutat cei doi oficiali, dar presa internațională presupune că tema discuțiilor a fost situația din Ucraina.
12.03.2026
11:36
21.08.2024
09:14
07.03.2024
09:25
15.12.2023
09:59
14.12.2023
16:14
16.10.2023
09:34
12.10.2023
12:37
06.10.2023
15:59
28.04.2023
10:38
09.12.2022
10:28
02.11.2026
21:15
02.11.2026
20:39
02.11.2026
20:35
02.11.2026
19:56
02.11.2026
19:33
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
02.11.2026
18:14
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
02.11.2026
17:24
02.11.2026
15:36
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți



















