Prostituare de grup
6235
Prezentul continuu
Presa relatează că interpretele Silvia Grigore şi Olga Ciolacu au cântat la Moscova în faţa unei săli semi-goale, printre baloane roşii şi indivizi în tricouri cu însemne socialiste. Concertul lor era un fel de condiment muzical la o întâlnire a liderului PSRM, Igor Dodon, cu diaspora moldovenească din capitala rusă.
Scena trădării
Recunosc sincer că, la aflarea acestei veşti, am rămas perplex cum rareori mi se întâmplă. Şi bănuiesc că nu sunt singur. Sunt convins că nu doar subsemnatul a crezut până mai ieri că Olga Ciolacu şi Silvia Grigore sunt două artiste rafinate care au şi personalitate, nu doar voce.
Ele însă s-au dus cu Dodon să cânte pe banii lui Putin. Ei şi ce, vor spune unii. Şi Hulk joacă pe dolarii „Gazprom”-ului la Zenit. Şi celebrul Depardieu a ajuns în solda Kremlinului.
Nu întotdeauna ai dreptul moral să intri în teren, în pat sau în scenă cu duşmanul. Contează contextul. Concursul de împrejurări politice şi istorice.
Franţa s-a descotorosit după cel de-al Doilea Război Mondial de obsesia liniei Maginot şi acum nu se teme de o ocupaţie străină. Pentru Depardieu, Rusia nu-i decât o ţară exotică din romanele lui Tolstoi.
Noi însă avem albia Nistrului în faţă şi deportările în spate. Iar ceva mai la Est - mercenarii ruşi, trimişi de Putin să ucidă ucraineni.
Concesiile care nu se iartă
Sunt lucruri care nu se iartă. Există concesii morale pe care un om cult nu are dreptul să le facă în niciun caz, chit că moare de foame. Iar cele două interprete care au cântat pentru Rusia la comanda lui Dodon nu par deloc înfometate.
Nu există nicio justificare pentru trădare. Amintiţi-vă de „Zdop şi Zdup” care a refuzat ordinul oferit de Voronin. Şi în acel caz nu era vorba de trădare, ci doar de dorinţa grupului de a nu cădea în capcana unui angajament politic.
Dănţuitul sau cântatul de partea Moscovei este un serviciu făcut inamicului care încearcă să ne readucă sub stăpânirea sa. Şi pentru aceste fapte orice trădător plăteşte. În cel mai bun caz, cu obrazul.
Nici chiar talentul cel mai mare cu putinţă nu te scuteşte de responsabilitate. Darămite unul mai mărunţel!
Cine nu crede, să citească ceva despre destinul scriitorului norvegian Knut Hamsun, laureat al Premiului Nobel pentru literatură. În ciuda notorietăţii sale universale şi a geniului debordant, acesta, după cel de-al Doilea Război Mondial, fusese supus în propria lui ţară oprobriului general pentru colaborarea cu Hitler.
Antagonistele Allei Pugaciova
Vi se pare prea tare comparaţia cu fuhrerul, stimată Silvia Grigore? Dar cu Stalin nu? „Tamojnea” lui Putin, după cum e poreclită la Moscova Uniunea Vamală, e o reeditare modernizată a GULAG-ului.
Nu vă este jenă să cântaţi pentru cel care l-a ucis pe avocatul Magniţki? Care l-a ţinut închis peste 10 ani de zile pe Hodorkovski? Care l-a obligat să se refugieze peste hotare pe campionul lumii la şah Kasparov? Care a anexat teritoriul unei ţări suverane?
Nu v-aţi gândit de ce Alla Pugaciova sau Andrei Makarevici n-ar cânta niciodată pentru „tamojennîi soiuz”? Sau pentru alipirea Crimeii?
O spun chiar ei foarte clar de ce. Pentru că se tem de Dumnezeu. Pentru că doresc să vadă ţara lor liberă şi democratică. Pentru că le repugnă psihoza şi imoralitatea de grup, indusă de propaganda Kremlinului, care transformă întreaga naţiune rusă într-o gloată de aplaudaci. Pentru că Putin, vorba Valeriei Novodvorskaia, a şters orice deosebire între el şi Stalin.
Artiştii sau scriitorii oneşti din Federaţia Rusă au demnitatea să nu se transforme în iobagii unui despot oriental. Mai mult chiar. Au curajul să-şi pună în joc nu doar cariera, ci şi viaţa pentru a condamna nelegiuirile regimului kaghebist de la Moscova.
Falsul drept la ipocrizie
De ce procedează astfel? De ce nu se prostituează? De ce nu fac şi ei compromisuri ca voi?
Şi de ce, mă rog, credeţi că interpreţii ar avea dreptul exclusiv la ipocrizie? De ce scriitorul Akunin n-are voie să spună una şi să fumeze alta, iar voi aveţi?
De ce crede Olga Ciolacu sau altcineva că, în compania lui Florin Piersic la Chişinău, poate elogia românismul, ca apoi, la Moscova, să-i cânte în strună lui Dodon? Să-l îmbrăţişeze chiar în momentul în care acesta ameninţa că, odată cu venirea sa la putere, va anula Acordul de Asociere cu UE?
„Pecunia non olet”? Aşa vi se pare vouă?
Împăratul Romei Vespasian, pentru a justifica taxa pe urină pe care o impusese plebei, de bună seamă a zis că „banii n-au miros”. Anume cu această idee a intrat el în istorie. Tocmai de aceea numele său este legat şi astăzi de toaletele publice în Franţa, Italia sau România, unde li se mai spune vespasiene.
30.09.2016
10:00
23.09.2016
15:16
21.09.2016
11:22
15.09.2016
14:00
09.09.2016
13:03
02.09.2016
12:12
29.08.2016
16:19
28.08.2016
12:30
18.08.2016
12:00
11.08.2016
13:05
03.08.2016
12:38
26.07.2016
12:40
30.07.2026
11:56
30.07.2026
11:52
30.07.2026
11:50
30.07.2026
11:48
30.07.2026
11:35
30.07.2026
11:30
30.07.2026
11:25
30.07.2026
10:59
30.07.2026
10:53
30.07.2026
10:49
30.07.2026
10:44
30.07.2026
10:33
30.07.2026
10:11
30.07.2026
10:06
30.07.2026
09:58
30.07.2026
09:38
30.07.2026
09:12
30.07.2026
09:05
30.07.2026
08:02
30.07.2026
07:53
30.07.2026
06:35
30.07.2026
06:32
30.07.2026
06:15
30.07.2026
06:04
30.07.2026
04:22
30.07.2026
01:57
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski















