Lukașenko are nevoie ca de aer de R. Moldova
3376
Prezentul continuu // Ne convine nouă duplicitatea președintelui belarus? Nici vorbă. Orice breșă în redutele Kremlinului ne avantajează
Asta chiar că e o știre tare. Agențiile de presă transmit că Aleksandr Lukașenko va întreprinde, în septembrie, o vizită oficială la Chișinău.
Ce caută președintele belarus la Chișinău?
Vestea este mai importantă decât pare la prima vedere. Faptul că „ultimul dictator al Europei”, după cum este „dezmierdat” președintele belarus de mass-media internațională, sosește într-o țară proaspăt asociată la UE, se constituie într-un adevărat eveniment de presă.
Și nici nu-i de mirare. Cred că puțini dintre conaționalii noștri țin minte numele unor înalți comisari europeni sau miniștri de pe vechiul continent care s-au perindat pe la Chișinău în ultima vreme.
Republica Moldova este o răsfățată din acest punct de vedere. A fost vizitată și de cancelarul german Angela Merkel, și de vicepreședintele american Joe Biden, și de secretarul de stat al SUA John Kerry, și de premierul polonez Donald Tusk, și de președintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso, și de președintele Consiliului uropean, Herman Van Rompuy ș.a.m.d.
Dinspre Est însă nu prea vine nimeni. Trebuia să sosească parcă Serghei Lavrov, dar n-a fost să fie.
Ce caută, deci, Lukașenko la Chișinău? Și de ce au nevoie autoritățile moldovene de el, de vreme ce i-au făcut o invitație?
Cel mai ușor e să dai cu tifla și să spui că n-ar trebui să ne întreținem cu un despot odios. Politica este însă arta posibilului. Ca și pe tabla de șah, uneori trebuie să sacrifici niște piese, ca să câștigi partida.
Unde mai pui că Lukașenko, oricât ar părea de paradoxal, are nevoie de Republica Moldova ca de aer. Situația lui nu-i deloc simplă, fapt pe care Chișinăul îl poate întoarce în favoarea sa.
Jocul la două capete
Atenție la jocul dublu al președintelui belarus. Deși în aparență rămâne un aliat fidel al Moscovei, el are curajul să facă o figură aparte ori de câte ori acțiunile omologului său rus i se par inacceptabile.
Belarusul, de exemplu, nu s-a raliat embargourilor ruse impuse țărilor asociate la UE. Spre deosebire de liderul de la Kremlin, Lukașenko a considerat noua putere de la Kiev ca fiind legitimă. Potrivit lui, Putin nu are ce căuta în Ucraina, întrucât „n-a fost chemat și nimeni nu-l așteaptă acolo”.
Mai este de remarcat faptul că Lukașenko a păstrat o relație bună cu Mihail Saakașvili, chit că Moscova îl trata pe liderul georgian ca pe un dușman. Belarus a refuzat, în ciuda insistențelor ruse, să recunoască independența Abhaziei și Osetiei de Sud.
Și, în fine, Belarusul dorește asocierea Rusiei la Parteneriatul Estic, „pentru prevenirea apariției unor noi linii de împărțire a Europei”, după cum a declarat miercuri ministrul belarus de Externe, Vladimir Makei, la Bruxelles. Lukașenko nu încetează astfel să flirteze cu UE.
Acest joc la două capete are o explicație. Lui Lukașenko îi este frică de Putin. Iar după ce rușii au alipit Crimeea și au dat foc Donbasului, președintele belarus se teme de o invazie rusă.
O breșă în redutele lui Putin
În aceste condiții, liderul de la Minsk caută să-și lase o portiță deschisă. O cale de retragere spre Europa, Georgia, Ucraina sau Republica Moldova.
Ne convine nouă duplicitatea președintelui belarus? Nici vorbă. Orice breșă în redutele Kremlinului ne avantajează. Ca să nu mai spun că Republica Moldova are nevoie de piața belarusă.
În ceea ce îl privește pe Putin, acesta nu are, de fapt, aliați. Uniunea Vamală, ca și cea Eurasiatică, sunt niște ficțiuni, iar China e o amenințare imensă pentru simplul motiv că Moscova a ajuns dependentă de Beijing.
Rusia a rămas singură. Nu-i dracul chiar așa de negru cum pare. Vizita lui Lukașenko la Chișinău vine să confirme acest fapt.
30.09.2016
10:00
23.09.2016
15:16
21.09.2016
11:22
15.09.2016
14:00
09.09.2016
13:03
02.09.2016
12:12
29.08.2016
16:19
28.08.2016
12:30
18.08.2016
12:00
11.08.2016
13:05
03.08.2016
12:38
26.07.2016
12:40
15.09.2026
00:13
14.09.2026
23:50
14.09.2026
22:08
14.09.2026
21:58
14.09.2026
20:45
14.09.2026
20:30
14.09.2026
19:53
14.09.2026
19:43
14.09.2026
19:13
14.09.2026
18:19
14.09.2026
18:11
14.09.2026
17:45
14.09.2026
17:34
14.09.2026
16:53
14.09.2026
16:51
14.09.2026
16:49
14.09.2026
16:39
14.09.2026
16:22
14.09.2026
15:58
14.09.2026
15:55
14.09.2026
15:52
14.09.2026
15:47
14.09.2026
15:43
14.09.2026
15:42
14.09.2026
15:25
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
















