Extremism sau terorism?

Prezentul continuu

Proiectul de lege privind combaterea extremismului a trezit controverse puternice. Amplitudinea opiniilor critice este imensă, iar obiecțiile, deși pledează aparent aceeași cauză, adesea se bat cap în cap și se exclud reciproc.

Proiect necesar cu o denumire proastă

Există voci care n-au nimic împotriva documentului, dar și-ar dori revizuirea lui. Forumul Internațional al Jurnaliștilor Români, bunăoară, consideră necesar un atare proiect, dar nu agreează unele prevederi care restrâng dreptul jurnaliștilor la liberă exprimare și libertatea de utilizare a Internetului.

Unii cataloghează respectiva inițiativă legislativă ca fiind nocivă, întrucât ar urmări niște scopuri ascunse, altele decât cele declarate. Potrivit lui Constantin Tănase, de exemplu, la Chișinău, în opinia unora, „extremist” e acel care se consideră român și vorbește românește. De aceea, conchide el, noua lege, în cazul în care va fi aprobată, va lovi nu în adevărații extremiști, ci în români.

Subscriu la unele din aceste observații critice. De bună seamă, este inacceptabil articolul 8 care îi oferă Serviciului de Informații și Securitate dreptul de a bloca informațiile din internet sub pretextul că ar avea un caracter extremist.

Pe de altă parte, nu exclud nici eu riscul ca, în condițiile unei justiții selective, noua lege să fie transformată într-o unealtă de prigoană. Și nu numai a românismului, ci și a oricărui alt curent politic.

Exemplul Rusiei este edificator din acest punct de vedere. Propaganda Kremlinului îi taxează de-a valma pe toți ucrainenii drept „fasciști”, „extremiști” sau „banderoviști”.

Totuși, nu toate contestațiile mi se par pertinente. Unele dintre ele riscă să arunce și pruncul odată cu apa din scăldătoare.

Proiectul de lege, deși nu-i lipsit de lacune, este binevenit. Și asta din două motive.

Primul. Documentul vine să înlocuiască vechea lege din 21 februarie 2003 doldora de formulări confuze, vagi și generale. Proiectul actual, elaborat și propus de PLDM, definește radicalismul politic mult mai clar, eliminând ambiguitățile de odinioară.

Și al doilea. Adoptarea unei norme juridice este o replică la evenimentele din Ucraina și prevede contracararea terorismului și a tentativelor de dezmembrare teritorială a statului. În proiect sunt prevăzute căi concrete de desființare a unor organizații subversive, precum și de urmărire penală a persoanelor care incită la violență și separatism virulent.

Totuși, legea are un defect capital care îi diminuează valoarea și poate să-i distorsioneze efectele. Acest cusur s-a strecurat chiar în denumirea proiectului de lege.

E nevoie de o singură lege contra terorismului

Sintagma „extremism” este foarte aproximativă, fiind de la un timp încoace evitată de legislația occidentală. Peste Ocean, dar și în democrațiile avansate din UE, se utilizează preponderent termenul de „terorism” și cel de „discurs al urii” sau de „instigare la ură cu scopul de a provoca acțiuni violente”.

Cât privește cuvântul „extremism”, acesta, potrivit DEX-ului, înseamnă și „atitudini sau păreri unilaterale sau exagerate”. Cine să decidă cât de „unilaterală” sau „exagerată” este o poziție publică sau alta?

Este clar că acest termen lasă loc de interpretări și abuzuri. Deloc întâmplător, sintagma „extremism” se întâlnește în practica unor țări precum Federația Rusă, Belarus sau Tadjikistan.

Republica Moldova trebuie să se ralieze la standarde europene. În România, de exemplu, uneltirile subversive și acțiunile violente sunt combătute de două legi: una cu privire la Siguranța Națională și alta vizând prevenirea și combaterea terorismului.

Și dincoace de Prut ar fi normal ca vechea lege cu privire la combaterea terorismului să fie revizuită și completată cu prevederile proiectului dezbătut acum. Sub rezerva eliminării, firește, a articolului 8 și a sintagmei „extremism”.