O fostă judecătoare, implicată într-un scandal, vrea să revină la CSJ
2955
Fosta magistrată a Curții de Apel Chișinău, Eugenia Conoval, care a depus cerere de demisie din sistemul judecătoresc în vara anului trecut, vrea să activeze la Curtea Supremă de Justiției (CSJ).
Aceasta s-a înscris în concursul pentru ocuparea funcției de consultant principal al secției penale din cadrul Direcţiei generalizare şi sistematizare a practicii judiciare. Eugenia Conoval a fost singura care a promovat proba scrisă și pe 14 ianuarie este invitată la interviu.
Precizăm că numele judecătoarei Eugenia Conoval a figurat într-un scandal apărut în aprilie 2014. Magistrata, împreună cu Tudor Micu şi Iurie Iordan, au luat o decizie prin care au schimbat măsura preventivă pentru un bărbat prins cu 64 de kilograme de hașiș, eliberându-l din detenție și aplicându-i arest la domiciliu.
Inspectoratul General al Poliţiei a calificat acţiunile completului de judecată drept ilegale, iar un ofițer operativ i-a acuzat pe magistrați că ar fi luat mită 20 de mii de euro pentru a-l elibera din penitenciar pe traficantul de droguri.
Eugenia Conoval a fost și membru al Colegiului Disciplinar al Consiliului Superior al Magistraturii.
21.01.2025
15:58
02.02.2024
10:31
13.06.2023
09:59
30.03.2023
10:48
17.03.2023
13:31
14.02.2023
10:20
03.06.2021
13:30
01.06.2021
10:44
29.05.2021
09:23
28.05.2021
15:39
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”


















