Pacientul moldav

Semne diacritice

Până Maia Sandu se va clarifica dacă Serghei Șoigu, ministrul rus al Apărării, a fost la Chișinău ca persoană privată sau oficială, el ar putea să mai vină o dată, ca să semneze un acord de colaborare militară între Republica Moldova și Rusia, pentru o perioadă de trei ani. Anunțul a fost făcut de Dodon, la M1, înainte de scurta vizită a lui John Bolton, consilierul lui Trump, pe probleme de securitate, vizită pe care Maia Sandu o prezentase ca pe o realizare a noii guvernări. Venind la Chișinău de la Kiev, Bolton a plecat la Minsk, preocupat de uneltirile Moscovei, care pun în pericol suveranitatea și independența statelor din „străinătatea apropiată” a Rusiei.

Cu venirea lui Bolton s-au limpezit niște lucruri. 1) Chiar dacă a participat, împreună cu UE și Rusia, la înlăturarea lui Plahotniuc de pe scena politică și continuă să sprijine alianța ACUM-PSRM, SUA nu va accepta ca aceasta să creeze probleme de securitate în regiune, pentru Ucraina în primul rând, lucru care s-ar întâmpla dacă Moscova și-ar consolida influența la Chișinău. Referindu-se la un posibil acord moldo-rus de cooperare pe plan militar, Bolton și-a exprimat speranța că Chișinăul va fi capabil să ia decizii care „o vor ajuta să-și fortifice independența, nu să o slăbească”. 2) Problema transnistreană trebuie rezolvată în așa mod, încât Republica Moldova să nu-și piardă independența, să-și poată decide soarta de mai departe fără influență străină, a subliniat consilierul lui Trump, făcând aluzie la pretențiile Moscovei de a avea un cuvânt de spus asupra extinderii UE și NATO spre est.

Din acest unghi de vedere, „consensul internațional” pe problema conflictului transnistrean, despre care îi vorbea președintele german Steinmeier lui Dodon, nu pare posibil, decât numai dacă Berlinul gândește ca Moscova, ale cărei soluții în problema transnistreană au scopul de a ne ține în sfera de influență a Rusiei, de a nu admite apropierea Republicii Moldova de România și UE. Fiindcă interconectarea energetică peste Prut a ajuns într-un punct decisiv, Moscova se grăbește să joace singura carte care i-a mai rămas, cea a Transnistriei. Washingtonul însă nu mai poate accepta federalizarea, ca pe vremuri. Azi, federalizarea, sub orice formă, inclusiv a unui „statut special”, ar echivala cu trădarea Ucrainei, care nu ar trece neobservată ca o eventuală trădare a Republicii Moldova.

Pe de altă parte, dacă nu e naivă, speranța Washingtonului de a „dezoligarhiza”, de a fortifica independența Republicii Moldova cu ajutorul PSRM, care e dependent de Rusia, pare de neînțeles. Cel puțin până acum, dezoligarhizarea seamănă a reoligarhizare, în folosul liderului PSRM. Și reforma justiției propusă zilele trecute de guvernanți seamănă, în unele elemente ale ei, cu instituirea unui control politic asupra justiției. Ceea ce era rău până ieri o să fie bun de mâine? Sau poate Dodon joacă la două capete?

Se face abstracție de faptul că alianța dintre ACUM-PSRM înseamnă în Republica Moldova altceva decât o coabitare dintre forțe politice cu doctrine opuse din punct de vedere ideologic, dar la fel de valabile ca în Occident. La noi, coabitarea dintre ACUM și PSRM vine cu o „resetare” a „valorilor și principiilor”, cu niște „adevăruri alternative”. Astfel, sunt „normalizate” glorificarea pactului dintre Stalin și Hitler, sărbătorirea ocupației sovietice, legitimarea coloanei a cincea, acceptarea vasalității față de Rusia, românofobia și antiromânismul, sunt „omologate” politicește falsurile evidente ca „limba moldovenească”, „660 de ani de statalitate” etcetera. Aceasta nu întărește statul Republica Moldova, ci îl subjugă ideologic Rusiei, justifică granița de pe Prut și permanentizează frământarea, agonia identitară a societății noastre. Oricât consens ar exista între curatori, „pacientul moldav” nu se va însănătoși, dacă este tratată consecința, nu cauza bolii sale.