Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic

Semne diacritice

De pe la sfârșitul verii m-am tot apucat să scriu despre noua carte a lui Vitalie Ciobanu: „Stat captiv, mod de folosire: Republica Moldova”, apărută la Editura Cartier. E un volum ce se referă la „un deceniu de mari speranțe și cumplite dezamăgiri, care începea cu sfârșitul regimului Voronin, după revolta tinerilor anticomuniști din 7 aprilie 2009, și se încheia cu evenimentele din iunie 2019, când o stranie confluență de interese dintre Occident și Rusia a determinat fuga lui Plahotniuc și a altor interlopi afiliați acestuia și preluarea guvernării de către o alianță provizorie, de conjunctură, între socialiștii proruși ai lui Dodon și un bloc al partidelor antioligarhice și proeuropene în frunte cu Maia Sandu”.

Vitalie Ciobanu este printre scriitorii, nu chiar atât de mulți, cunoscuți în mediul intelectual din spațiul românesc, pe ambele maluri ale Prutului. După 1991, el nu s-a retras, ca o bună parte dintre colegii săi, în turnul de fildeș al literaturii „pure”, al ideilor abstracte, ci a rămas să se implice cu trup și suflet în viața de zi cu zi a cetății, dedicându-se jurnalismului cultural și politic. Fără să abandoneze literatura, ultima sa carte de proză „Zilele după Oreste” a fost mult apreciată și premiată, el a editat până nu demult, împreună cu Vasile Gârneț, revista de cultură Contrafort, a colaborat cu mai toate revistele importante de cultură și literatură din spațiul românesc, cu Radio Europa Liberă, iar, de la un timp, scrie comentarii săptămânale și pentru DW.

Din acest efort publicistic asiduu, riguros, sistematic, profesionist, dacă e să ne exprimăm rezumativ, provine și volumul la care ne referim astăzi. Capacitățile analitice, rigoarea observațiilor sunt avantajate de o cunoaștere remarcabilă a limbii române, de îndemânarea stilistică a autorului, dar și de onestitatea, probitatea intelectuală și toleranța, chiar bonomia ce-l caracterizează pe Vitalie Ciobanu - e uimitoare capacitatea sa de a vorbi despre politicienii noștri într-un limbaj civilizat, diplomatic. O singură dată Vitalie Ciobanu a folosit termeni neaoși, în polemică cu un coleg de breaslă, care i-a numit pe liderii de atunci ai AIE „niște proști”. Autorul demonstrează că erau de fapt „niște ticăloși”. Noi toți am gândit mai bine despre politicienii noștri, decât s-au dovedit a fi ei în realitate...

Subintitulată „o cronică subiectivă”, cartea reflectă veridic realitățile noastre de acum ceva ani, descoperim în ea, la început singulare, răzlețe, apoi tot mai îngrijorătoare, semnele „captivității” statului. Acestea se manifestă, neașteptat, și în comportamentul liderilor Alianței pentru Integrarea Europeană, în care s-au investit atâtea speranțe, dar care și-au partajat în taină puterea după principii ce nu erau deloc democratice, amintind de o împărțeală mafiotă. „Starea aceasta de captivitate a statului nu e ușor de explicat: este ca radiația de la Cernobîl, nu se vede, nu se simte, dar te ucide.... Într-un stat ale cărui instituții nu răspund interesului public, ci capriciilor unei persoane private, securitatea națională și siguranța fiecărui cetățean sunt în mare pericol”, comentează autorul, provocându-ne involuntar un efort comparativ cu starea instituțiilor de azi.

Vitalie Ciobanu anticipează în cartea sa și probleme a căror importanță unii politicieni abia încep să o înțeleagă, care abia descoperă geopolitica: „E timpul să discutăm fără ipocrizie problema neutralității. Ne-am ferit ca de foc în acești ani să vorbim despre NATO”, scria el la 14 martie 2014. Autorul apreciază decretul lui Mihai Ghimpu cu privire la studierea comunismului ca „întrerupând lunga tradiție a duplicității naționale, păguboasa filosofie a supraviețuirii cu orice preț. Moldovenii au fost mereu campioni ai echivocului, meșteri la metafore și eufemisme, specialiști ai jumătăților de măsură. Unii au reușit performanța să manipuleze până și condamnarea crimelor comunismului, considerând că acestea nu pot să anuleze slăvitele legături istorice moldo-ruso-ucrainene”.

„Cronica subiectivă” a lui Vitalie Ciobanu le-ar fi de mare folos politicienilor de azi, și celor de la guvernare, și celor din opoziție, aflați la o răspântie a istoriei, ca să-și mai împrospăteze memoria, să vadă drumul parcurs în ultimii 10-15 ani și să conștientizeze mai bine ce au de făcut în continuare. O privire în urmă nu le-ar strica și cetățenilor noștri, derutați și descurajați o bună parte dintre ei, pentru a înțelege sensul și logica bătăliei politice crâncene în perpetuă desfășurare între Nistru și Prut.

Cartea „Stat captiv, mod de folosire: Republica Moldova” de Vitalie Ciobanu le-ar fi utilă și studenților, ca un model de jurnalistică.