Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat

Semne diacritice

Maia Sandu și-a început, din 24 decembrie, cel de-al doilea mandat prezidențial în condiții extraordinar de dificile, interne și externe. Niciun predecesor de-al ei, poate cu excepția primului președinte, Mircea Snegur, nu a fost supus unor încercări atât de complicate. Și aceasta, în cea mai mare măsură, din cauza înverșunării cu care Moscova vrea să-și restabilească și să-și reseteze controlul asupra Republicii Moldova, ca s-o transforme într-o altă platformă antiucraineană, într-un alt Belarus. Ura pe care Kremlinul o manifestă la adresa Maiei Sandu e comparabilă cu cea față de Volodimir Zelenski. Ca și președintele ucrainean, președinta noastră a fost considerată o țintă ușoară, dar s-a dovedit și ea o luptătoare dârză, neînfricată.

Victoria în referendumul de integrare europeană și în alegerile prezidențiale a fost resimțită la Moscova ca o palmă răsunătoare peste obrazul gros al imperiului pornit „să se ridice din genunchi”. Fiindcă instituțiile statului moldav au reușit (nu fără ajutorul partenerilor occidentali) să contracareze o parte din acțiunile diversioniste ale serviciilor secrete rusești, Kremlinul, care nici pe departe nu are reputația unui etalon democratic, ci, dimpotrivă, a încălcat până acum toate regulile de organizare a unor alegeri libere și corecte, a calificat alegerile din Republica Moldova „nedemocratice” și declară că nu recunoaște rezultatele acestora. Ca la comandă, toate formațiunile politice moldovenești legate de Rusia au procedat la fel. Dar nu numai ele.

Dacă lipsa lui Voronin și Dodon la ceremonia de învestire a Maiei Sandu putea fi anticipată – posibil nici nu au fost invitați, absența Mitropolitului Vladimir a surprins multă lume. Totuși, nu ar fi cazul să ne mirăm, căci șeful direct al Mitropolitului Chișinăului și „vseia Moldavia” e Patriarhul Kirill, tatăl spiritual al proiectului geopolitic „lumea rusă” și promotor al ideii de refacere a imperiului rus – „Rusia Istorică”. Principiul biblic „dați Cezarului cele ce sunt ale Cezarului” nu e valabil, probabil, pentru Biserica Ortodoxă Rusă din Republica Moldova sau, se vede, „Cezarul” Mitropolitului Vladimir nu este Maia Sandu, ci Putin, care și-a dorit și a făcut tot posibilul ca președinte al Republicii Moldova să fie altcineva.

Acum Moscova se pregătește intens de bătălia finală – alegerile parlamentare de anul viitor, pe care, dacă le pierde, se va putea spune că a suferit o „înfrângere strategică” pe Nistru, ceea ce e la fel de rușinos pentru ea ca o înfrângere strategică pe frontul ucrainean.

Deloc întâmplător, Maiei Sandu i se reproșează din partea opoziției proruse, deschise sau camuflate, ca și la începutul primului mandat, că nu profită de gazul rusesc mai ieftin decât cel procurat de pe piața europeană. Că gazul rusesc e amestecat cu sânge ucrainean, că banii plătiți „Gazprom”-ului ar contribui la producția de bombe și rachete cu care sunt lovite orașele și satele ucrainene, aceasta nu pare să-i deranjeze pe „patrioții” noștri. Modelul lor e Orban al Ungariei și Fițo al Slovaciei, care vor pace prin capitularea ucrainenilor, nu prin retragerea trupelor ruse din Ucraina, cum ar fi drept.

Din ceea ce se întrezărește acum, scenariul răzbunării ruse include - pentru a câta oară! – șantajul și provocarea unei crize energetice pe ambele maluri ale Nistrului, organizarea unor „proteste în masă” și crearea unei situații „revoluționare”, despre care trâmbițează Dodon și tovarășii săi comuniști, și poate chiar diversiuni militare – nu întâmplător Moscova sperie lumea că Chișinăul se pregătește să recucerească localitățile transnistrene cu ajutorul armelor. Este, de fapt, „cireașa de pe tort” - apogeul campaniei de manipulare și dezinformare a cetățenilor Republicii Moldova de către Rusia.

Banală, lozinca solidarității și conlucrării tuturor forțelor proeuropene, inclusiv unioniste, este mai actuală ca niciodată. Și nu un ultim rol în acest proces trebuie să-l joace președinta Maia Sandu.