Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
45635
Semne diacritice
În timp ce președintele american ales, Donald Trump, îi îndeamnă pe ucraineni și ruși să înceteze acțiunile militare și să încheie un acord de armistițiu, invocând enormele pierderi umane de ambele părți, de la Moscova vine un răspuns care nu corespunde nici pe departe așteptărilor optimiste manifestate în campania electorală de următorul președinte al SUA.
Luând cuvântul în cadrul celui de-al XXII-lea congres al partidului „Rusia Unită”, Dmitri Medvedev, președintele acestui partid, fost președinte al Rusiei, iar actualmente vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a șocat audiența vorbind despre posibilitatea anexării „unor noi regiuni”, în afară de Crimeea și cele patru regiuni ucrainene ocupate parțial, dar incluse deja în componența Federației Ruse.
„Apropo, această experiență [de integrare a Donbasului și Novorossiei] s-ar putea dovedi utilă în viitor, dacă în țara noastră vor mai apărea regiuni noi, dar foarte apropiate nouă. La urma urmei, aceasta e posibil”, a spus președintele partidului, schițând o aluzie de zâmbet.
Sala a intervenit cu aplauze, dar nu unanim. Printre participanți care au ignorat demonstrativ delirul imperial al lui Medvedev era și Aleksandra Matvienko, președinta Consiliului Federației. Picior peste picior, încrucișându-și mâinile pe genunchi, ea se uita în gol. Să te entuziasmezi de perspectiva unor noi cuceriri teritoriale, după ce ai sacrificat peste 750 de mii de oameni, pare într-adevăr de neînțeles, monstruos.
De fapt, sunt vizate toate fostele „republici-surori”, inclusiv Republica Moldova pare să le fie „foarte apropiată” rușilor, ei vorbesc cu duioșie despre „Solnecinaia Sovetskaia Moldavia”, dar aceasta nu va împiedica bombardarea și omorârea moldovenilor, dacă Ucraina va cădea și va veni rândul nostru să fim „eliberați”, „demilitarizați și denazificați”. Dodon ar putea să ajungă să-și regrete fraza rostită la Comrat - „Ai noștri sunt aproape”, căci bombele, chiar fiind de mare precizie, nu îi pot distinge pe filoruși.
Medvedev nu a vorbit întâmplător. Ideea expansiunii teritoriale nu-i aparține. Cu „rezultatul însemnat” al războiului din Ucraina - ocuparea și anexarea unei părți din teritoriul ucrainean - se lăuda în fața unui grup de tineri, anul trecut, președintele Vladimir Putin. Tot el promitea nu demult să oprească „demilitarizarea și denazificarea” Ucrainei, cu condiția că armata ucraineană se retrage din Donbas și regiunile Herson și Zaporojie. Și dacă președintele rus prețuiește atât de puțin viețile tinerilor ruși, putem să ne imaginăm cât costă pentru el viețile celorlalte popoare. Dacă rușii îi bombardează cu satisfacție sadică pe ucraineni, care sunt „același popor” sau „popor frățesc”, să ne imaginăm cu câtă bucurie îi vor bombarda ei pe „românii fasciști” amăgiți de ideea „neutralității”.
Lumea speră, totuși, că noul președinte american va reuși să oprească vărsările de sânge din Ucraina. Dar nu este exclus că la pacea justă pe care o așteaptă cu nerăbdare ucrainenii se va ajunge printr-o nouă escaladare, dacă după apelul lui Trump la rațiunea lui Putin se va confirma că rațiunea pur și simplu lipsește la Moscova. Altfel nici nu începea războiul.
13.08.2025
11:00
16.04.2025
14:43
30.12.2024
09:11
27.12.2024
09:10
23.12.2024
09:14
20.12.2024
09:13
13.12.2024
09:14
09.12.2024
09:12
06.12.2024
09:13
02.12.2024
09:11
29.11.2024
09:05
25.11.2024
09:14
15.09.2026
01:30
15.09.2026
00:27
15.09.2026
00:13
14.09.2026
23:50
14.09.2026
22:08
14.09.2026
21:58
14.09.2026
20:45
14.09.2026
20:30
14.09.2026
19:53
14.09.2026
19:43
14.09.2026
19:13
14.09.2026
18:19
14.09.2026
18:11
14.09.2026
17:45
14.09.2026
17:34
14.09.2026
16:53
14.09.2026
16:51
14.09.2026
16:49
14.09.2026
16:39
14.09.2026
16:22
14.09.2026
15:58
14.09.2026
15:55
14.09.2026
15:52
14.09.2026
15:47
14.09.2026
15:43
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"















