Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
38855
Semne diacritice
Partidul Social Democrat European (PSDE), întrunit duminica trecută la un congres extraordinar, l-a ales, unanim, în funcția de președinte al formațiunii pe fostul aspirant independent la postul suprem în stat, Tudor Ulianovschi, devenit, între timp, în luna noiembrie, membru PSDE.
Această unanimitate să fie o consecință a dezamăgirilor de până acum prin care au trecut social-democrații europeni sau e vorba despre o mișcare decisă mai demult, cu care toată lumea e de acord sau e nevoită să fie de acord? Oricum, întrebarea de ce Ulianovschi a asaltat independent Președinția și de ce PSDE a mers în campania prezidențială cu un candidat al cărui profil politic și ideologic este foarte confuz – ex-ministrul Apărării în guvernarea comunistă, Valeriu Pleșca, merita clarificată, pentru a nu-i suspecta pe protagoniști de carențe tactice sau inadecvare la realitate.
Cu toate că vine în partid cu o zestre electorală modestă, alegerea lui Ulianovschi are sens, ar putea fi benefică pentru PSDE, a cărui identitate, ca avatar al fostului PD controlat de Plahotniuc, mai urmează a fi definită, pentru a-l face distinct în șirul de partide ce pretind să ocupe același segment al scenei politice. În alegerile locale de anul trecut, PSDE ocupase locul trei după numărul de primării câștigate, fiind devansat doar de PAS și PSRM. Însă, în intențiile de vot pentru alegerile parlamentare, PSDE rămâne în urma MAN, al lui Ion Ceban, și PDCM, al ex-premierului Ion Chicu. Identitatea unui partid este determinată în mare măsură de liderul acestuia, iar fostul președinte al PSDE, Ion Sula, avea probleme de vizibilitate.
Va reuși Tudor Ulianovschi să recupereze terenul pierdut în fața acestor partide? Vom putea spune după ce îl vom vedea în acțiune. Dacă se vor adeveri mărturiile unor participanți la congres că noul lider al PSDE cochetează ușor cu „suveranismul”, se dă apărător al familiei „tradiționale” și al „credinței strămoșești”, - e o găselniță tactică preluată de peste Prut ce ar putea să nu funcționeze pe malul drept al Prutului. De obicei alegătorii preferă copiilor partidele originale, acestea fiind PSRM, PCRM și celelalte partide pro-Rusia. Soarta nefericită a AUR-ului local ar trebui să le dea de gândit social-democraților. Dacă electoratul PAS nu se lasă ademenit de AUR-iști, de ce ar ceda în fața unui PSDE „aurit”?
Faptul că partidul „renovat” îl are ca mentor spiritual pe ex-premierul Victor Ponta ar sugera că undeva pe aproape trage sforile și Plahotniuc. Însă relația cu oligarhul fugar nu e neapărat o vulnerabilitate. Numărul celor care tânjesc după „mâna forte” a „coordonatorului executiv” ar putea să ne surprindă.
Într-un timp se vorbea despre o posibilă alianță sau chiar fuziune dintre PSDE și MAN, ceea ce, de altfel, ar fi fost avantajos pentru ambele partide. Dacă a existat un asemenea proiect, alegerea lui Ulianovschi în fruntea PSDE îl face mai puțin probabil, două săbii nu încap într-o teacă.
13.08.2025
11:00
16.04.2025
14:43
30.12.2024
09:11
27.12.2024
09:10
20.12.2024
09:13
16.12.2024
09:14
13.12.2024
09:14
09.12.2024
09:12
06.12.2024
09:13
02.12.2024
09:11
29.11.2024
09:05
25.11.2024
09:14
24.06.2026
12:43
184
Guvernul introduce reguli unitare de integritate academică în universități, cu sancțiuni dure pentru plagiat și folosirea neautorizată a inteligenței artificiale
24.06.2026
12:41
176
Centenarul Aviației Civile, sărbătorit în comun de Republica Moldova și România la Chișinău și Iași
163
Guvernul ia un nou împrumut de 150 de milioane de euro pentru proiectul „Livada Moldovei II”, destinat modernizării agriculturii și sprijinirii IMM-urilor
24.06.2026
11:59
273
Tânără de 23 de ani din Ucraina, condamnată la 6 ani de închisoare pentru 12 escrocherii prin telefon cu un prejudiciu de peste 662 mii de lei în Republica Moldova
24.06.2026
08:17
322
Horoscopul zilei 24.06.2026
23.06.2026
21:00
522
Vremea în Republica Moldova se menține caldă și mai stabilă miercuri, 24.06.2026
23.06.2026
19:52
646
Bruxelles lansează platforma Agendei de Conectivitate Europa-Asia, iar Republica Moldova își consolidează rolul de hub logistic regional
23.06.2026
17:03
643
80 de elevi olimpici din Republica Moldova, premiați la română și istorie cu sprijinul României
23.06.2026
16:59
709
Studenți elvețieni, în vizită la Ministerul Educației pentru a studia modelul moldovenesc de incluziune și relații interetnice
23.06.2026
14:40
674
Maia Sandu, de Ziua Suveranității: avem datoria să apărăm independența și drumul european al Republicii Moldova
23.06.2026
14:10
695
Congresul Național al Memoriei la Chișinău: 80 de ani de la foametea organizată și 85 de ani de la deportările sovietice
23.06.2026
14:05
614
Cod galben de instabilitate atmosferică – 23.06.2026, orele 13-23
23.06.2026
13:26
644
AIPA încheie apelul de compensare a pierderilor din secetă și arșiță pentru 2025: 345 de cereri depuse de agricultori
23.06.2026
13:17
656
Lista centrelor pentru examinarea contestațiilor la bacalaureat și gimnaziu, aprobată de Comisia Națională de Examene
23.06.2026
12:40
665
Programul Strategic al Politicii Agricole 2026–2030 a intrat în vigoare: noi finanțări și măsuri de sprijin pentru fermieri
23.06.2026
11:52
928
Autorul alertelor false cu bombă de la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău, reținut și plasat în arest preventiv pentru 30 de zile
23.06.2026
11:21
611
MEC întărește parteneriatul moldo-ucrainean prin noi programe de formare pentru profesorii de limba ucraineană în școli și licee
23.06.2026
11:08
749
Funcționari ai Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, distinși cu Diploma de Onoare a Guvernului de Ziua funcționarului public
23.06.2026
10:32
745
Medic anestezist de la Spitalul Raional Comrat, trimis în judecată pentru neglijență care ar fi dus la moartea unui pacient accidentat în stare de ebrietate
23.06.2026
09:46
609
Procurorul General Alexandru Machidon felicită funcționarii publici cu ocazia zilei lor profesionale
23.06.2026
09:23
611
Examen de calificare cu teste unice pentru 1.870 de elevi din colegii și centre de excelență, organizat în 17 centre externe la nivel național
23.06.2026
08:46
658
Horoscopul zilei 23.06.2026
23.06.2026
08:18
733
Sentință așteptată în dosarul foștilor membri ai Comitetului de Creditare al Băncii de Economii, acuzați de prejudicierea băncii cu 3 miliarde de lei
22.06.2026
20:42
767
Marti, 23 iunie 2026: caniculă moderată, cu ploi de vară în nordul Republicii Moldova
22.06.2026
18:39
890
România își împărtășește la Ialoveni experiența în fonduri europene și infrastructură pentru a sprijini aderarea Republicii Moldova la UE
Guvernul introduce reguli unitare de integritate academică în universități, cu sancțiuni dure pentru plagiat și folosirea neautorizată a inteligenței artificiale
Centenarul Aviației Civile, sărbătorit în comun de Republica Moldova și România la Chișinău și Iași
Tânără de 23 de ani din Ucraina, condamnată la 6 ani de închisoare pentru 12 escrocherii prin telefon cu un prejudiciu de peste 662 mii de lei în Republica Moldova















