MAIA: „Colaborarea moldo-română în agricultură exclude hotarele”
1124
R. Moldova și România vor colabora mai intens în domeniul dezvoltării agriculturii și a mediului rural prin asistență tehnică, schimb de experiență și investiții datorită unui Plan de Acțiuni semnat de miniștrii Agriculturii de pe ambele maluri ale Prutului.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), Planul de Acțiuni al cooperării moldo-române în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale pentru anii 2014-2015 a fost semnat la București de responsabilii de agricultură din R. Moldova și România.
Documentul prevede cooperarea în dezvoltarea agriculturii și dezvoltării rurale, inclusiv a sectorului vegetal și al protecției plantelor, a vinificației, științei și formării profesionale, precum și a zootehniei. România și R. Moldova vor întreprinde măsuri comune pentru crearea piețelor agricole regionale după standarde europene, dezvoltarea turismului rural și a agriculturii ecologice.
Părțile au convenit ca România să ofere asistență tehnică în domeniul vinificației și al zootehniei, dar și în racordarea legislației naționale cu prevederile europene în domeniul vegetal și protecția plantelor. De asemenea, vor fi realizate schimburi de experiență în modernizarea laboratoarelor, în marketing și statistică agricolă, diversificarea agriculturii.
Potrivit Planului de Acțiuni, România și R. Moldova vor semna un protocol privind livrarea reciprocă a semințelor, a puieților fructiferi și ornamentali.
Reprezentanții MAIA susțin că această colaborare moldo-română în agricultură exclude hotarele. Documentul a fost semnat de ministrul Vasile Bumacov cu ocazia participării sale la Conferința Regională a Organizației pentru Agricultură și Alimentație a Națiunilor Unite, desfășurată în capitala României.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
13.11.2026
13:06
13.11.2026
12:59
13.11.2026
12:33
13.11.2026
12:08
13.11.2026
11:58
13.11.2026
11:17
13.11.2026
11:06
13.11.2026
10:53
13.11.2026
09:17
13.11.2026
07:32
13.11.2026
06:32
13.11.2026
06:23
13.11.2026
04:10
13.11.2026
04:02
13.11.2026
03:31
13.11.2026
02:26
13.11.2026
02:23
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Proiectul Legii farmaciei, rescris după consultări: acces la medicamente în fiecare localitate
ANALIZĂ // Cum a zădărnicit Chișinăul „operațiunea politică specială” a Kremlinului în cazul Krasnoselskii
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor















