„Mă uit în ochii tăi şi NU CRED CĂ AI SUFLET”. Răspunsul lui Putin a șocat America
4841
La o întâlnire din 2011, de la Moscova, vicepreşedintele SUA, Joe Biden, s-a apropiat de Vladimir Putin, pe atunci premierul Rusiei, şi i-a spus: „Mă uit în ochii tăi şi nu cred că ai suflet”. Răspunsul lui Putin l-a şocat pe oficialul american.
Vicepreşedintele SUA, Joe Biden, a povestit jurnaliştilor de la New Yorker, care au realizat un portret al politicianului democrat american, ce s-a întâmplat în timpul unei întâlniri cu Vladimir Putin, care a avut loc la Moscova, în 2011.
„Domnule prim-ministru, mă uit în ochii tăi şi nu cred că ai suflet”, i-a spus Biden lui Putin. Putin s-a uitat la el, a zâmbit şi i-a răspuns: „Ne înţelegem unul pe altul”. „Ăsta este omul!”, le-a spus Biden jurnaliştilor americani.
Biden i-a mai spus lui Putin că biroul său de premier este „magnific”. Putin i-a răspuns râzând: „E incredibil ce poate să facă capitalismul, nu-i aşa?”.
Publicaţia l-a intervievat şi pe preşedintele Barack Obama, cu care Joe Biden a concurat pentru nominalizarea democraţilor la preşedinţia SUA. „Cred că Joe ar fi un preşedinte superb. A văzut slujba de aproape, ştie ce presupune. Înţelege cum să separe ceea ce e cu adevărat important de ce este mai puţin important. Cred că ştie să relaţioneze foarte bine cu oamenii. Îi place politica şi are relaţii importante în Congres, care o să-i folosească”, a spus Obama despre ideea că Biden va candida în 2016 pentru a treia oară la preşedinţie.
Un consilier al lui Biden a povestit un episod dintre Obama şi Biden, despre cum cei doi au devenit apropiaţi, în ciuda concurenţei lor politice. „Joe şi Barack luau prânzul şi Obama îi zice lui Biden: Tu şi cu mine am devenit buni prieteni. Mi se pare foarte surprinzător. Iar Joe zice: Eşti al dracului de surprins (You’re fucking surprised!)”, mai precizează gandul.info.
12.03.2026
11:36
21.08.2024
09:14
07.03.2024
09:25
15.12.2023
09:59
14.12.2023
16:14
16.10.2023
09:34
12.10.2023
12:37
06.10.2023
15:59
28.04.2023
10:38
09.12.2022
10:28
02.11.2026
21:15
02.11.2026
20:39
02.11.2026
20:35
02.11.2026
19:56
02.11.2026
19:33
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
02.11.2026
18:14
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
02.11.2026
17:24
02.11.2026
15:36
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți


















