Iurie Leancă cere ca medicii să fie stimulați să muncească în R. Moldova
2570
Premierul Iurie Leancă i-a cerut rectorului Universității de Stat de Medicină și Farmacie (USMF) „Nicolae Testemițanu”, Ion Ababii, să oblige proaspeții absolvenți, care sunt finanțați din bugetul de stat, să activeze în cadrul instituțiilor medico-sanitare publice, pentru o perioadă determinată după finalizarea studiilor.
Solicitarea a fost făcută în cadrul unei întrevederi dintre premier, ministrul Sănătății, Andrei Usatâi, și Ion Ababii.
Șeful Guvernului a cerut să fie puse în aplicare acțiunile de stimulare a tinerilor specialiști. În context, s-a menționat despre necesitatea achitării indemnizațiilor unice pentru medicii și farmaciștii care aleg să muncească în raioane, compensațiilor lunare pentru închirierea locuințelor sau oferirea caselor gratuite de către autoritățile locale.
Prim-ministrul a cerut ministrului și rectorului ca absolvenții USMF, inclusiv medicii rezidenți, să fie repartizați uniform în toate spitalele din țară.
Pentru a stimula medicii, premierul a menționat că, începând cu 1 iulie curent, angajații din domeniul ocrotirii sănătății vor primi retribuții mărite cu 21 la sută, iar salariul tarifar va crește de la 825 la o mie de lei.
Mai mult, premierul i-a cerut ministrului Usatâi să pună în aplicare pârghiile legale pentru medicii rezidenți care muncesc să primească și salariu lunar, și bursa de studii.
În R. Moldova activează peste 45 de mii de lucrători medicali și ar mai fi nevoie de încă peste o mie și jumătate de medici.
22.07.2022
17:57
15.08.2019
14:35
25.07.2019
15:40
25.07.2019
14:09
19.06.2019
11:19
05.06.2019
21:44
17.05.2019
10:53
29.03.2019
13:40
28.03.2019
10:33
30.01.2019
20:00
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
02.11.2026
11:11
02.11.2026
11:01
02.11.2026
10:46
02.11.2026
09:26
02.11.2026
08:44
02.11.2026
07:37
02.11.2026
07:28
02.11.2026
07:03
02.11.2026
02:50
02.11.2026
02:23
01.11.2026
23:06
01.11.2026
23:03
01.11.2026
22:48
01.11.2026
22:12
01.11.2026
20:52
01.11.2026
20:29
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți


















