Stiri

Întreprinderi de pe ambele maluri ale Nistrului, împreună în Germania

Economie 07.04.2014 10:17 Vizualizări1213
Întreprinderi de pe ambele maluri ale Nistrului, împreună în Germania www.icfluid.com

Agenți economici din R. Moldova participă, începând de astăzi, în Germania la o expoziție internațională care le oferă ocazia să-și promoveze produsele pe piața europeană, se arată într-un comunicat al Camerei de Comerț și Industrie (CCI).

Expoziția industrială „Hannover Messe” se desfășoară în orașul Hanovra, Germania, în perioada 7-11 aprilie. R. Moldova este reprezentată de zece companii care activează în industrie, cinci din dreapta Nistrului, iar altele cinci din regiunea stângă. „Pe lângă lucrul nemijlocit la stand, businessmanii autohtoni vor avea întrevederi bilaterale de afaceri și vor participa la Bursa moldo-germană de contacte. Organizatorii expoziției au invitat agenți economici interesați de a demara colaborări cu agenții economici din R. Moldova”, a precizat reprezentanta CCI, Marina Petrova.

Participarea la expoziție a companiilor autohtone este oraginzată de CCI, în cadrul Programului UE-PNUD „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”. Scopul acestui proiect este de a promova companile autohtone pe piața UE, de a facilita schimbul de experiență și transferul know-how. De asemenea, companiile moldovenești au avut posibilitatea de a fi prezente la eveniment datorită proiectului „Consolidarea capacității întreprinderilor mici și mijlocii din Moldova, inclusiv din regiunea transnistreană, prin intermediul participării la expoziții și târguri specializate”.

Autor: Virginia Nica
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 13.11.2026 13.11.2026 12:08 358 Horoscopul zilei 13.11.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 18.18 1 RON 3.77 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 13.11.2026
Sondaj
100 de zile cu Guvernul Tofan: Ce notă îi acordați pentru activitatea de până acum?
Prietenii noștri