Stiri

Încă o sută de milioane pentru cei care doresc să facă ECONOMII din energie

Economie 08.06.2014 10:49 Vizualizări886
Încă o sută de milioane pentru cei care doresc să facă ECONOMII din energie balkanpress.md

Cei care doresc să realizeze proiecte privind eficientizarea energetică pot obține până la cinci milioane de lei de la Fondul pentru Eficiență Energetică.

Consiliul de administrare al Fondului pentru Eficiență Energetică a decis să lanseze două apeluri de propuneri de proiecte pentru companiile private și privind instalarea iluminatului public. Astfel, agenții economici pot obține de la 300 de mii de lei până la cinci milioane de lei, fără TVA, pentru măsuri de economisire a energiei și valorificare a resurselor regenerabile. De exemplu, sunt finanțate instalarea colectoarelor solare și a pompelor geotermale sau efcientizarea sistemelor de încălzire și ventilație. Contribuția benefciarului este de cel puițin 30% din valoarea proiectului.

Cel de-al doilea apel de proiecte țintește reprezentanții instituțiilor de menire socială, care vor să perfecționeze sistemele de iluminat public. Suma care poate fi obținută variază între 200 de mii și cinci milioane de lei, iar beneficiarul contribuie cu cel puțin 25% din costul proiectului. Un solicitant poate înainta două proiecte.

Pentru cele două apeluri de proiecte sunt alocate câte 50 de milioane de lei, iar valoarea totală este de 450 de milioane de lei.

Autor: Virginia Nica
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 18.18 1 RON 3.77 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 13.11.2026
Sondaj
100 de zile cu Guvernul Tofan: Ce notă îi acordați pentru activitatea de până acum?
Prietenii noștri