GALERIE FOTO // Este unul dintre cele mai misterioase locuri de pe Pământ. Cum arată cel mai bogat sat din China
4345
Sursa: businessmagazin.ro Huaxi este cel mai bogat sat din China şi a fost fondat de Wu Renabo, fost secretar al partidului comunist. De mult, satul era unul obişnuit, găzduind o comunitate de fermieri, dar acum este considerat a fi un conglomerat de miliarde de dolari în pieţele de oţel şi transporturi, scrie Business Insider.
Locul este considerat ca fiind o utopie comunistă ce se întinde pe 240 de acri şi unde locuiesc 2000 de locuitori ce au asigurare medicală gratuită, educaţie gratuită, case şi maşini luxoase şi cel puţin 250.000 de dolari în bancă.
În 2011 a fost celebrată aniversarea a 50 de ani de existenţă a satului prin inaugurarea unui zgârie nori de 328 de metri.
Localnicilor le este interzis să vorbească cu reprezentanţii presei, dar şi să joace jocuri de noroc sau să folosească droguri. Toată lumea munceşte șapte zile din șapte şi dacă părăseşti comunitatea pierzi tot.
„Chiar dacă sătenii se îmbogăţesc ei nu au voie să-şi ia cu ei bunurile personale când părăsesc satul, aşa că este greu de crezut dacă ce deţin le şi aparţine”, spune Yuan Yulai, avocat al unei firme de avocatură.
Sursa: businessmagazin.ro
15.04.2020
12:59
30.01.2019
19:30
28.01.2019
08:02
26.01.2019
10:01
25.01.2019
08:30
23.01.2019
17:40
23.01.2019
10:04
21.01.2019
19:30
19.01.2019
08:02
17.01.2019
13:25
17.01.2019
08:30
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
30.10.2026
20:45
30.10.2026
20:43
30.10.2026
19:28
30.10.2026
19:17
30.10.2026
18:46
30.10.2026
18:41
30.10.2026
18:16
30.10.2026
17:53
30.10.2026
17:50
30.10.2026
17:31
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026

















