Autobuzul inteligent „panda”. Ce poate să facă?
3216
Sursa: google.ro Un autobuz multifuncţional autonom, dotat cu inteligenţă artificială şi având un design inspirat de aspectul unui urs panda gigant, a fost lansat în provincia estică Jiangsu din China, relatează agenţia Xinhua, citată de Agerpres. „Autobuzul panda”, vopsit în alb şi negru, cu o lungime de 12 metri, a fost conceput şi lansat de DeepBlue Technology, cea mai importantă companie chineză din domeniul inteligenţei artificiale.
Autovehiculul destinat transportului de călători, cu douăzeci şi două de locuri, lansat în weekendul trecut la Changzhou, este dotat cu peste douăzeci de tehnologii inteligente, precum sistemul de conducere autonomă, identificare biometrică, autopilot, interacţiune vocală şi un sistem inteligent de vânzări cu operare automată.
Pasagerii se pot urca în autobuz prin simpla trecere a mâinii prin dreptul unui sistem pentru recunoaşterea amprentelor. De asemenea, ei au posibilitatea de a achiziţiona micul dejun sau cina, de la un dispozitiv automat instalat în autovehicul. Între timp, un robot aflat la bord le poate „vorbi” prin intermediul funcţiei de interacţiune vocală şi îi poate ajuta să-şi planifice rutele, oferindu-le informaţii despre staţiile pentru transfer.
Computerul de bord este capabil să monitorizeze şi să înregistreze în timp real orice tip de comportament suspect şi să iniţieze un răspuns de urgenţă pentru prevenirea unui furt.
Wang Xinlei, responsabil cu strategia în cadrul DeepBlue Technology, a declarat că autobuzul inteligent este alimentat de baterii pe bază de litiu, fier şi fosfat, care permit trecerea între modul de conducere cu operare manuală şi cel automat.
„Am efectuat teste ale autobuzului inteligent în mai multe oraşe. Până în prezent sunt în funcţiune două autobuze inteligente panda în oraşul Changzhou”, a spus Wang. Cele două autobuze inteligente vor funcţiona pe un traseu de cinci kilometri şi vor circula cu o viteză de 30 de kilometri pe oră.
15.04.2020
12:59
30.01.2019
19:30
28.01.2019
08:02
26.01.2019
10:01
23.01.2019
17:40
23.01.2019
10:04
21.01.2019
19:30
19.01.2019
08:02
17.01.2019
13:25
17.01.2019
08:30
14.01.2019
18:30
29.12.2018
08:05
28.10.2026
04:43
28.10.2026
04:02
28.10.2026
02:37
27.10.2026
23:52
27.10.2026
22:32
27.10.2026
22:08
27.10.2026
21:45
27.10.2026
20:48
27.10.2026
20:21
27.10.2026
19:45
27.10.2026
19:11
27.10.2026
18:59
27.10.2026
18:50
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:29
27.10.2026
18:08
27.10.2026
17:34
27.10.2026
17:02
27.10.2026
16:24
27.10.2026
16:17
27.10.2026
16:11
27.10.2026
16:02
27.10.2026
15:07
27.10.2026
14:21
27.10.2026
13:43
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
Premierul Vasile Tofan a avut o convorbire telefonică cu omologul său român, Luca Niculescu. Noul prim-ministru al României, invitat la Chișinău
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României















