CONCURENȚĂ // Chinezii vor să construiască o bază lunară printată 3D
2540
Sursa: google.ro China a reușit să ajungă pe partea întunecată a Lunii, iar acum a dezvăluit planuri care arată că statul vrea să construiască și o bază pe satelit.
Oficiali din cadrul CNSA, agenția spațială chineză, susțin că vor construi o bază lunară cu ajutorul tehnologiei de printare 3D. Între timp, chinezii vor merge încă o dată pe Lună până la finele anului, cu misiunea Chang’e-5. Trei misiuni succesive ar trebui să analizeze suprafața satelitului și viabilitatea construcției caselor. China este în discuții cu americanii, cu rușii dar și cu europenii, în vederea construirii unei baze lunare printate 3D.
Mai mult, China ar vrea să ajungă pe Marte în 2020. Dacă reușește asta, atunci vor reuși să-i învingă atât pe americani cât și pe ruși, dar și pe celelalte companii private care au astfel de ambiții.
Statul comunist ar putea deveni lider în ceea ce privește explorarea spațială, dacă reușește să continue în ritmul pe care și l-a impus deja.
Chang’e-5, una dintre misiunile lunare plănuite de chinezi, va aduce pe Pământ roci lunare, care vor fi studiate. Următoarea navă spațială, numărul șase din serie, va fi prima misiune care va explora polul sud al satelitului. Numărul șapte va studia suprafața, compoziția și mediul înconjurător spațial, în cadrul unei misiuni mai consistente decât celelalte.
Momentan, ne putem delecta cu fotografii făcute pe Lună în cadrul misiunilor spațiale efectuate în prezent. Landerul Chang’e-4 și roverul Yutu-2 s-au fotografiat unul pe celălalt.
Chinezii par să fie destul de mândri de reușita lor, lăudată intens în mass-media națională. Și restul lumii a fost cu ochii pe ei încă de la bun început. Rămâne de văzut câte dintre următoarele ambiții spațiale ale chinezilor se vor concretiza.
Sursa: playtech.ro
15.04.2020
12:59
30.01.2019
19:30
30.01.2019
07:30
28.01.2019
08:02
26.01.2019
10:01
25.01.2019
08:30
23.01.2019
17:40
23.01.2019
10:04
21.01.2019
19:30
19.01.2019
08:02
24.08.2026
19:32
24.08.2026
19:17
24.08.2026
19:13
24.08.2026
18:23
24.08.2026
18:17
24.08.2026
17:59
24.08.2026
17:51
24.08.2026
17:30
24.08.2026
17:22
24.08.2026
17:17
24.08.2026
17:07
24.08.2026
16:54
24.08.2026
16:52
24.08.2026
16:48
24.08.2026
16:42
24.08.2026
16:32
24.08.2026
16:20
24.08.2026
16:20
24.08.2026
15:51
24.08.2026
15:40
24.08.2026
15:36
24.08.2026
15:27
24.08.2026
15:15
24.08.2026
14:42
24.08.2026
14:42
Maia Sandu deschide parantezele privind planurile Kremlinului de a transforma Republica Moldova într-un cap de pod împotriva Ucrainei și UE
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
ANALIZĂ // Avocatul Kremlinului s-a inflamat: De ce tace Țîrdea la rachetele rusești, dar sare ca ars după dezvăluirile din The New York Times: „Ordinea de zi i-a fost impusă de curatorii de la Moscova”
Horoscopul zilei 22.08.2026


















