FOTO // Racheta lansată de Coreea de Nord e mai FIOROASĂ decât credeam. Iată cum s-a bucurat Kim Jong Un
2470
Sursa: ziare.com La o zi după cea mai recentă lansare a unei rachete balistice intercontinentale, Coreea de Nord a publicat imagini cu uriașa armă și cu liderul suprem al țării, Kim Jong Un.
Iar reacțiile experților în rachete au fost la unison aceleași - Hwasong-15 este mai fioroasă decât credeam, scrie The Washington Post.
Racheta și transportatorul său par să susțină, la prima vedere, cele transmise de Phenian, și anume că racheta dispune de o tehnologie mult mai avansată decât până acum.
Și, deși sunt încă multe ce pot fi deduse din imaginile difuzate, iar Phenianul are oricum un istoric bogat al exagerărilor, de data aceasta analiștii au căzut de acord că Hwasong-15 reprezintă un mare pas înainte pentru Coreea de Nord în ce privește dezvoltarea rachetelor.
Unii analiști susțin că racheta amintește de Titan II, inițial o rachetă intercontinentala balistică americană, care apoi a fost folosită de forțele aeriene americane și de NASA ca vehicul de lansare spațială.
Apoi, racheta nord-coreeană pare a avea două motoare, în prima sa versiune, notează un alt analist, pe contul său de Twitter.
În ce privește camionul cu care racheta este transportată, acesta este mai lung decât cele folosite pentru lansarea precedentelor rachete balistice intercontinentale. Însă, deși nord-coreenii susțin că au produs aceste camioane, analiștii cred că sunt versiuni modificate ale camioanelor chinezești de transport, WS51200.
Alte imagini postate pe Twitter îl surprind și pe Kim Jong Un inspectând, într-un hangar, racheta montată pe camionul ce are roțile aproape cât el de înalte. De altfel, scrie The Independent, Kim Jong Un a sărbătorit lansarea rachetei, lucru lesne de observat din pozele publicate. Liderul suprem râde și se îmbrățișează cu unul dintre cei care au muncit la realizarea rachetei.
Un alt lucru interesant observat de experți este că vârful noii rachete este mai „tocit” decât al versiunii precedente, Hwasong-15. Cel mai probabil, această modificare are ca scop încetinirea rachetei, când aceasta se află în atmosferă, ceea ce reduce temperatura și așa foarte crescută din interiorul său. Astfel, focosul nu mai trece printr-o variație atât de mare de temperatură în timpul zborului.
De asemenea, pozele sugerează că noua rachetă poate să care un „focos greu super mare”, însă experții cred că în testul folosit săptămâna aceasta a fost folosit un focos ușor. De altfel, Hwasong-14 și 15 ar fi transportat doar încărcături foarte mici, ceea ce a dus la exagerări ale razei de acțiune din partea Coreei de Nord. Practic, cu cât focosul este mai greu, cu atât distanța acoperită este mai mică.
Concret, potrivit calculelor experților, racheta ar atinge doar nord-vestul Statelor Unite, dacă ar avea montat un focos de jumătate de tonă.
Amintim că testul cu racheta balistică intercontinentală a fost efectuat marți de Coreea de Nord, iar Sudul a răspuns imediat printr-o simulare de atac. O zi mai târziu, Coreea de Nord anunța că tot continentul american se află în raza de acțiune a noii rachete.
În plus, Coreea de Sud și Statele Unite au cerut noi sancțiuni pentru Phenian. Spre exemplu, președintele american Donald Trump i-a cerut omologului sau chinez Xi Jinping să nu mai livreze petrol Coreei de Nord.
Sursa: ziare.com
11.02.2024
18:47
2162
FOTO // Dronele armatei lui Putin au ajuns din nou în R. Moldova. Fragmentele unei drone IRANIENE „Shahed”, care sunt folosite de armata Federației Ruse, au fost depistate lângă Etulia
25.09.2023
13:05
1920
Guvernul R. Moldova pune la îndoială informația despre căderea unei RACHETE în grădina unui om din Chițcani, localitate controlată de separatiștii de la Tiraspol: „Nu este clară originea obiectului identificat”
25.09.2023
11:48
2550
VIDEO // Războiul pornit de Putin în Ucraina a ajuns și în Transnistria? Primele IMAGINI cu locul căderii rachetei S - 300 de producție rusească. „O bucată din rachetă avea peste trei metri... ”
25.09.2023
11:18
2417
FOTO // O rachetă rusească S-300 s-a prăbușit în Transnistria. Proiectilul a căzut în grădina unei gospodării din Chițcani. Focosul a intrat în pământ, dar nu a explodat
17.02.2023
13:38
2842
MAI oferă detalii despre RACHETA depistată ieri lângă localitatea Larga
05.12.2022
17:32
4081
VIDEO // Au apărut PRIMELE imagini cu momentul EXPLOZIEI RACHETEI căzute la Briceni. MAI oferă ultimele informații despre BUBUITURA puternică ce a speriat localnicii: „Pe moment nu există niciun RISC pentru cetățeni”
05.12.2022
16:21
3379
Natalia Gavrilița, noi DETALII despre RACHETA căzută lângă Briceni: „Zona unde a fost descoperit obiectul explozibil a fost izolată, iar la fața locului se află serviciile specializate ale MAI”
04.10.2018
17:30
2395
Hackerii din Coreea de Nord, la „furat” prin zeci de bănci ale lumii. Milioane de dolari, sustrase în timp record de „Cobra Ascunsă”
03.10.2018
08:02
2531
Coreea de Nord refuză categoric oferta de pace a SUA: „Sfârșitul războiului nu este un cadou”
27.05.2018
12:30
3216
ANALIZĂ // Un EȘEC prezentat că o mare victorie. De ce a ratat Trump întâlnirea cu Kim Jong Un
26.05.2018
16:30
2545
Trump a făcut ANUNȚUL pe care Coreea de Sud îl aștepta. Ce spune despre întâlnirea cu Kim Jong-un
25.05.2018
16:39
3353
Testarea EȘUATĂ a rachetei care îi frânge aripile lui Putin
26.03.2026
03:11
49
Malware descoperit în proiectul LiteLLM ridică semne de întrebare asupra certificărilor de securitate obținute prin Delve
54
Războiul din Iran împinge britanicii spre energia verde: Octopus Energy anunță o creștere de 50% a vânzărilor de panouri solare
26.03.2026
00:20
280
Șeful spyware Intellexa, condamnat în Grecia, sugerează implicarea directă a guvernului Mitsotakis în zecile de interceptări telefonice
25.03.2026
23:56
302
Google lansează TurboQuant, algoritmul care comprimă memoria AI de „cel puțin 6x” și stârnește comparații cu Pied Piper din Silicon Valley
25.03.2026
21:11
456
Republica Moldova evaluează la nivel național dezvoltarea timpurie a copiilor cu instrumentul internațional IDELA
25.03.2026
20:31
2647
VIDEO // Lecție de DEMNITATE în Parlament: Liliana Vițu a pus-o la punct pe comunista Diana Caraman, care SFIDEAZĂ Constituția
25.03.2026
20:28
428
Cer mai acoperit și vânt sporit în Republica Moldova, joi, 26 martie 2026
25.03.2026
19:55
471
Bernie Sanders și AOC vor să blocheze marile centre de date până la o reglementare strictă a inteligenței artificiale
25.03.2026
18:13
490
Meta aduce inteligența artificială în Facebook și Instagram pentru a simplifica cumpărăturile și plățile online
25.03.2026
17:54
732
PERICOL // Europa ar putea rămâne fără combustibili de luna viitoare, avertizează directorul uneia dintre cele mai mari companii din lume
25.03.2026
17:43
488
MEC lansează Planul de acțiuni 2026 pentru învățarea și promovarea limbii ucrainene în Republica Moldova
25.03.2026
17:27
496
Guvernul pregătește legea mobilității urbane durabile: primăriile vor elabora planuri proprii pentru transport și parcări
523
Franța sprijină modernizarea agriculturii moldovenești prin proiecte de irigare și expertiză tehnică
25.03.2026
17:21
515
Startupul Arbor Energy primește o comandă de miliarde pentru turbine de inspirație rachetă destinate centrelor de date și industriei
25.03.2026
14:29
656
Guvernul introduce integritatea academică drept criteriu obligatoriu în evaluarea tuturor instituțiilor de învățământ din Republica Moldova
25.03.2026
14:25
941
R. Moldova REZISTĂ. Autoritățile au identificat SOLUȚII pentru ca cetățenii să nu stea pe întuneric din cauza armatei Rusiei
25.03.2026
13:36
552
Guvernul introduce noi restricții și investiții de urgență pentru protejarea sistemului energetic și reducerea consumului în timpul stării de urgență
25.03.2026
12:17
610
Maia Sandu, vizită oficială în Slovacia pentru sprijin european și noi acorduri economice
25.03.2026
11:45
1029
AUDIO, FOTO // „Munte de bani” la nordul R. Moldova: peste 120.000 de euro ridicați de procurori după destructurarea unei caracatițe a mitei în transporturi
25.03.2026
11:44
589
Campania „Fii PRO! Alege să fii profesor!” promovează cariera didactică la Universitatea „Alecu Russo” din Bălți, cu indemnizații de până la 200.000 de lei pentru tinerii profesori
25.03.2026
11:36
1597
VIDEO // Plahotniuc a început să VORBEASCĂ, după ce procurorii au solicitat să fie condamnat la 25 de ani de ÎNCHISOARE
25.03.2026
10:26
651
Maia Sandu, la Ungheni: dialog național despre siguranța copiilor online, sprijin pentru afaceri locale și proiectul Podul de Flori
25.03.2026
09:38
678
Tată și fiu din Ucraina, condamnați la închisoare pentru escrocherie de peste 1 milion de lei după ce s-au dat drept polițiști în Bălți
25.03.2026
08:00
677
Horoscopul zilei 25.03.2026
25.03.2026
06:11
715
Startupul fondat de un fost Thiel Fellow lansează Guardian, drona americană care promite să înlocuiască elicopterele de poliție
Malware descoperit în proiectul LiteLLM ridică semne de întrebare asupra certificărilor de securitate obținute prin Delve
Șeful spyware Intellexa, condamnat în Grecia, sugerează implicarea directă a guvernului Mitsotakis în zecile de interceptări telefonice
Google lansează TurboQuant, algoritmul care comprimă memoria AI de „cel puțin 6x” și stârnește comparații cu Pied Piper din Silicon Valley
Republica Moldova evaluează la nivel național dezvoltarea timpurie a copiilor cu instrumentul internațional IDELA
1 MDL
1 EUR
20.23
1 USD
17.44
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














