„DOSARUL AMBULANȚELOR” // Directorul adjunct al Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă, REȚINUT, iar un fost deputat democrat - cercetat
2622
deschide.md Directorul adjunct al Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP) a fost reținut astăzi de procurorii anticorupție în dosarul care vizează presupuse ilegalităţi admise la cumpărarea a 69 de ambulanțe rusești.
Potrivit Procuraturii Anticorupție, mai multe persoane publice, dar şi reprezentanţi ai unor agenţi economici au fost audiaţi zilele trecute în cadrul unei cauze pornite pe faptul abuzului de serviciu, comis de factori de decizie de la CNAMUP.
Astfel, procurorii cercetează modul în care au fost organizate licitaţiile, precum şi presupusa favorizare a unor agenţi economici. Potrivit materialelor cauzei, factorii de decizie din cadrul CNAMUP ar fi dat prioritate unui agent economic, chiar dacă acesta nu ar fi fost eligibil pentru licitaţia menţionată, iar după semnarea contractului nu şi-ar fi onorat pe deplin obligaţiunile.
De asemenea, anchetatorii examinează implicarea actualului director al CNAMUP, ex-deputatul democrat Boris Golovin, şi a unuia dintre adjuncţii săi în returnarea către agentul economic câştigător a unei sume de peste 2 milioane de lei. Aceşti bani ar fi constituit penalităţile aplicate companiei pentru multiplele nereguli, admise în procesul de executare a contractului, dar care nu au mai rămas în conturi, pentru că, în urma unei indicaţii, ar fi fost restituiţi. Anume această sumă constituie prejudiciul cauzat statului în urma achiziţionării ambulanţelor.
Amintim că cele 69 de ambulanțe au fost achiziționate pe timpul guvernării PD. Pentru unitățile de transport au fost cheltuite mai mult de 51 milioane de lei. Inițial, contractul a fost semnat pentru o sumă de aproape 45 de milioane de lei. Ulterior, însă, contractul a fost majorat, fiind adăugate încă aproape 7 milioane de lei. Astfel, o autosanitară a costat circa 740 de mii de lei sau 37 de mii de euro.
12.06.2020
16:43
05.06.2020
12:39
05.06.2020
11:38
02.06.2020
16:18
29.05.2020
14:15
29.05.2020
09:59
28.05.2020
17:00
26.05.2020
14:39
22.05.2020
15:09
20.05.2020
18:10
07.11.2026
08:40
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”


















