VIDEO // Deputatul Țîcu aduce DOVEZI potrivit cărora firma desemnată să evacueze conaționalii noștri din Rusia ar fi afiliată ministrului Voicu: „Unul dintre fondatori este CUMĂTRUL său, iar altul e tatăl noului șef al SPIA”
10428
Captură Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a luat zilele trecute decizia ca cetățenii R. Moldova blocați peste hotarele republicii să poată fi aduși acasă și pe cale terestră, prin intermediul firmelor de transport de pasageri. Astfel, firma „Untrans Service” din Ungheni, desemnată pentru repatrierea moldovenilor din Rusia, ar avea conexiuni cu ministrul Afacerilor Interne, Pavel Voicu, afirmă deputatul și liderul Partidului Unității Naționale, Octavian Țîcu.
Țîcu a făcut propriile investigații și a aflat că „Untrans Service” are sediul în orașul Ungheni și a fost fondată în 2006 de către Stanislav Păun, cunoscut ca Bărguță, și Grigore Mămăligă.
„Domnul Voicu a negat implicarea personală în desemnarea acestei companii și faptul că l-ar cunoaște pe Grigore Mămăligă. În realitate, Stanislav Păun este consăteanul și cumătrul lui Pavel Voicu și actualmente locuiește la Ungheni, în casa acestuia de pe str. Mihai Viteazul 18. În privința lui Grigore Mămăligă lucrurile sunt mai grave. Fiul acestuia, Ion Mămăliga, a fost numit recent, prin ordinul lui Pavel Voicu, șeful Serviciului Protecție Internă și Anticorupție (SPIA) al MAI. Voi face o interpelare către organele de drept cu privință legalității acestei numiri”, a declarat Țîcu.
Deputatul mai spune că ministrul Voicu ar fi abuzat de funcție, pentru „a exercita protecționism și trafic de influență”: „Rugăm organele de drept din R. Moldova, în mod expres Procuratura Generală și procurorul general, Alexandru Stoianoglo, să investigheze cazul”.
De asemenea, deputatul s-a referit și la exportul echipamentelor medicale în Polonia, din moment ce cadrele noastre medicale nu sunt echipate corescunzător pentru a lupta cu COVID – 19.
„Solicităm Guvernului Chicu și CSE explicații pe acest caz și răspuns la câteva întrebări: care este originea și proveniența acestui echipament?; Cum a ajuns acest lot de echipament pe teritoriul R. Moldova?; De ce în condițiile lipsei acute de echipamente medicale de protecție în R. Moldova, pentru spitale, instituții și cetățeni, tone de echipament medical sunt transportate în Polonia?; Cine este responsabil de luarea acestei decizii, mai ales pe fundalul legislației excepționale care interzice exportul echipamentelor din țară? Dincolo de explicațiile CSE, rugăm organele de drept din R. Moldova să investigheze cazul”, a conchis Țîcu.

12.06.2020
16:43
05.06.2020
12:39
05.06.2020
11:38
02.06.2020
16:18
29.05.2020
14:15
29.05.2020
09:59
28.05.2020
17:00
26.05.2020
14:39
22.05.2020
15:09
20.05.2020
18:10
09.08.2026
14:19
09.08.2026
14:11
09.08.2026
14:08
09.08.2026
13:47
09.08.2026
13:44
09.08.2026
13:44
09.08.2026
13:39
09.08.2026
13:22
09.08.2026
13:03
09.08.2026
12:15
09.08.2026
12:11
09.08.2026
11:35
09.08.2026
11:02
09.08.2026
10:33
09.08.2026
07:47
09.08.2026
05:50
09.08.2026
04:34
09.08.2026
01:32
09.08.2026
01:17
09.08.2026
00:16
09.08.2026
00:02
09.08.2026
00:01
08.08.2026
23:02
08.08.2026
22:52
08.08.2026
22:51
Alertă aeriană în toată Ucraina: trafic limitat la frontiera cu Republica Moldova și recomandare de evitare a zonei Odesa
Moldovenii, avertizați la supermarket de poliție despre escrocheriile telefonice. Ce lecție ar putea prelua România
Noapte de foc la granița ruso‑ucraineană: cinci morți și zeci de răniți în atacuri cu drone și rachete
Cum poți petrece mai puțin timp la frontieră și mai mult cu cei dragi vara aceasta


















