CUB solicită măsuri URGENTE din partea autorităților „pentru a pune la adăpost cetățenii R. Moldova”. „Trebuie să folosim la maximum participarea la Formatul „Ramstein”. Avem nevoie de sisteme de apărare antiaeriană, de DRONE…”
4411
Specialiștii în securitate, apărare și ordine publică din cadrul Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUM), în frunte cu generalii Victor Catan, Victor Țărnă și Vitalie Stoian, consideră că autoritățile R. Moldova ar trebui să ia măsuri urgente „pentru a pune la adăpost cetățenii”. În primul rând, e nevoie de consolidarea capacităților de luptă ale Armatei Naționale, activarea sistemului național de apărare teritorială civilă și un control mai riguros pe Nistru.
„Am format un comitet la CUB ce ne va ajuta să formulăm soluții competente și fezabile pentru situația dramatică prin care trece R. Moldova și toată regiunea. Este vorba de fostul ministru de Interne, generalul Victor Catan, fostul director SPPS, generalul Victor Țărnă, fostul șef al Statului Major al Armatei Naționale, generalul Vitalie Stoian. Actualmente se cer mai multe măsuri urgente, în contextul de securitate prin care trece R. Moldova. În primul rând, cerem autorităților să utilizeze foarte eficient participarea R. Moldova în Formatul „Ramstein 8” din 20 ianuarie. Este un format în care peste 50 de state ajută Ucraina să reziste agresiunii rusești. R. Moldova trebuie să fie în acest format de asistență internațională, pentru ca să putem depăși fragilitatea extremă a statului prin atragere de sisteme, arme și muniții, pentru ca să ne putem apăra spațiul aerian și terestru. R. Moldova are nevoie de foarte multe sisteme de apărare, de drone, de sisteme de identificare. Avem nevoie de un Format „Ramstein” pentru nevoile de bază ale sistemului de securitate și apărare a R. Moldova. Avem nevoie de un document de lucru care punctează nevoile imediate ale R. Moldova. Nu putem aștepta până când Ucraina va învinge. Trebuie să pornim un dialog internațional cu toți partenerii, care ne pot ajuta pe această dimensiune complexă a securității naționale. Vom găzdui pe 1 iunie reuniunea Comunității Politice Europene și trebuie să venim cu un pachet de necesități specifice de care are nevoie sectorul de securitate și apărare”, a declarat astăzi liderul CUB, Igor Munteanu, în cadrul unui briefing de presă.
Fostul conducător al Armatei Naționale, generalul Vitalie Stoian, consideră că, din punct de vedere militar, e nevoie de a dezvolta capabilități de mobilitate și protecție a efectivului, inclusiv cu creșterea puterii de foc.
„Mă refer la asigurarea și dotarea Armatei Naționale cu mașini de infanterie și transportoare blindate moderne, cu capacități înalte de mobilitate. Vorbim aici de blindate „Piranha”, „Bradley”. Unitățile de artilerie trebuie dotate cu sisteme moderne, inclusiv drone de luptă pentru cercetarea spațiului de luptă. Pentru forțele de artilerie trebuie de dezvoltat capabilități de supraveghere control și apărare a spațiului aerian. E vorba de stații de radiolocații, complexe de apărare antiaeriană, care au capabilitatea de distrugere a rachetelor și altor ținte aeriene. Avem nevoie de sistemele S-400 sau „Patriot”. Plus la asta, avem nevoie și de un acord bilateral cu România privind patrularea spațiului aerian al R. Moldova”, a menționat Stoian.
Generalul Victor Țărnă consideră că, pe plan intern, autoritățile trebuie să activeze sistemului de apărare teritorială civilă, în contextul războiului din vecinătate:„Solicităm șefului statului, comandantul suprem al Forțelor Armate, stabilirea unor sarcini concrete pentru ca instituțiile statului să-și îndeplinească funcțiile legale. Constatăm că nu s-au alocat resurse bugetare pentru apărarea civilă, iar din cele 130 de adăposturi civile din Chișinău doar 10 la sută sunt utilizabile. Populația trebuie să cunoască măsurile obligatorii impuse de autoritățile competente”.
La rândul său, fostul ministru de Interne, generalul Victor Catan, a declarat că există o judecată falsă, potrivit căreia războiul declanșat în Ucraina nu are nicio tangență cu R. Moldova. În primul rând, este vorba de existența regimului separatist de la Tiraspol și conflictul neîncheiat de pe Nistru. Agenții de influență ai Kremlinului au muncit foarte mult să ne convingă că R. Moldova nu trebuie să aibă nicio frică de Grupul Operativ de Trupe Ruse (GOTR) și de trupele paramilitare separatiste.
„E nevoie de introdus un sistem de monitorizare a traversărilor pe liniile de acces către și dinspre această regiune controlată de separatiști. Constatăm că societatea nu este pregătită de o eventuală schimbare a situației legate de războiul din Ucraina. GOTR are în jur de 1 200 de militari, iar în trupele militare ale regimului separatist activează patru brigăzi. E vorba de 7 100 de ostași. În afară de asta sunt formațiuni paramilitare din cadrul așa-numitului minister de interne de la Tiraspol. Vedem o consolidare a GOTR cu aceste formațiuni separatiste. Fac aplicații militare periculoase, inclusiv au exersat manevre de atac peste Nistru. Suntem îngrijorați că autoritățile nu întreprind măsuri cuvenite în situații excepționale. Traseele dintre Transnistria ar trebui asigurate cu un control efectiv. Ieri am fost la Tighina și nu am văzut niciun echipaj de poliție pe traseu, care să verifice fluxul de transport”, a punctat Catan.
În aceeași conferință de presă, președintele CUB a mai cerut autorităților să instituie un regim special de control asupra uzinelor militare rusești de pe teritoriul R. Moldova.
„Mulți nu cunosc, dar în acest moment pe teritoriul R. Moldova funcționează patru uzine militare rusești – „Topaz” din Chișinău, „Aspa” din Orhei, „Bendeski mașino-stroitelinîi zavod” și „Pribor” din Tighina. Aceste uzine produc componente pentru rachete rusești S-22, S-59, iar unele proiectează mașini speciale pentru prelucrarea paletelor pentru motoare de avioane și compresoare, stații de preparare a electroliților, generatoare de impuls, sisteme de control automate, piese de precizie, prelucrarea metalelor, propulsoare electrice etc. Uzina „Aspa” din Orhei a produs până nu demult piese pentru concernul militar rusesc „Krasnîi okteabri”, care e lider mondial la motoare pentru avioane de vânătoare MIG. Deși autoritățile susțin că acestor uzine nu li s-a eliberat autorizații de export, avem temeiuri să punem la îndoială statistica oficială, pentru că aceste uzine au funcționat tot timpul, inclusiv în 2022. Deci, suntem gata să ne implicăm pentru a remedia situația”, a conchis Igor Munteanu.
16.02.2023
13:39
3979
VIDEO // Premierul Recean este îndemnat să sisteze de URGENȚĂ activitatea celor patru întreprinderi MILITARE rusești, care ar produce pe teritoriul R. Moldova componente și subcomponente pentru muniții, RACHETE și avioane
03.02.2023
12:13
5183
DECLARAȚIE // „Corpul diplomatic rusesc de la Chișinău, care numără 200 de angajați, trebuie să fie REDUS drastic la doi-trei diplomați, iar întreprinderile militare deținute de Rusia pe teritoriul R. Moldova – NAȚIONALIZATE”
14.12.2022
15:40
4140
R. Moldova urmează să plătească în 2023 dobânzi de peste 5 MILIARDE de lei la creditele luate. Igor Munteanu: „Avem nevoie de GRANTURI, nu credite. Statele candidate la aderare pot accesa asistență de 6% din PIB, dar R. Moldova a primit sub 1%”
14.12.2022
14:31
3301
CUB critică dur intenția Guvernului de a se băga ADÂNC în buzunarul pensionarilor, care și așa au fost privați de o indexare veritabilă a pensiilor. Formațiunea anticipează că vor avea loc RETRAGERI masive din bănci
28.10.2021
10:26
10497
INTERVIU // Igor Munteanu: „Suntem obligați să căutăm alternative viabile pe piața regională de gaze, să înlocuim vechiul sistem monopolizat cu un sistem liberalizat, concurențial, nediscriminatoriu”
03.06.2020
11:19
6164
INTERVIU // Igor Munteanu: „Nepopularitatea Guvernului Chicu este într-atât de mare, încât schimbarea acestuia este o chestiune de timp”
07.08.2018
10:39
7424
INTERVIU // Igor Munteanu: „R. Moldova se prăvălește vertiginos într-un model de tip african al lumii a treia”
17.07.2018
10:00
5210
INTERVIU // Igor Munteanu: „Adoptarea unei legi Magnitsky ar ajuta la aplicarea unor restricții celor care au fost implicați în fraude bancare şi spălare de bani, la blocarea proprietăților furate și la o reală LUSTRAȚIE a sistemului politic”
03.04.2018
13:19
5301
Ex-consilierul lui Băsescu propune un CANDIDAT UNIC la funcția de primar al Chișinăului: „Decent ca postură și excelent ca profesionist”
27.11.2017
15:53
6992
INTERVIU // Igor Munteanu: „UE nu mai vrea să tolereze situația în care banii săi sunt folosiți de către grupuri oligarhice în scopuri antieuropene”
11.05.2026
21:04
369
Ploi și nori peste Republica Moldova marți, 12 mai 2026
11.05.2026
19:50
343
Maia Sandu și Igor Grosu caută soluții pentru deblocarea alegerilor în Adunarea Populară a Găgăuziei
11.05.2026
18:08
408
Noi norme de personal pentru școlile primare-grădinițe: mai multă flexibilitate și sprijin pentru copii
409
Dua Lipa dă în judecată Samsung pentru folosirea fără acord a imaginii sale pe cutiile de televizoare și cere cel puțin 15 milioane de dolari despăgubiri
11.05.2026
17:04
435
ULTIMA ORĂ // Ion Ceban l-a DEMIS pe unul dintre viceprimarii săi: „Am semnat dispoziția...”
11.05.2026
16:55
374
AIPA dă drumul primelor plăți din Planul de creștere: 63,46 milioane de lei pentru agricultură și mediul rural
11.05.2026
16:53
377
Discord lansează Nitro Rewards: acces gratuit la Xbox Game Pass de bază și reduceri pentru abonații plătitori
11.05.2026
16:26
390
Cowboy Space strânge 275 de milioane de dolari pentru a-și construi propriile rachete destinate centrelor de date orbitale
11.05.2026
16:07
369
Regulamentul de admitere în învățământul profesional tehnic, schimbat din 2026: mai multe locuri bugetare pentru străini, candidați vulnerabili și elevi cu dizabilități severe
11.05.2026
15:57
363
Statul pregătește înăsprirea regulilor în urbanism și construcții: consultări publice la Guvern pe proiectul de lege
11.05.2026
15:43
394
Ministerul Energiei pregătește facilități legislative și financiare pentru accelerarea investițiilor în sisteme de stocare a energiei și proiecte regenerabile în Republica Moldova
11.05.2026
15:24
451
Răsturnare de situație în cazul minorului decedat la Cahul: De la stop cardiac, la plagă prin împușcare. Guvernul promite o anchetă RIGUROASĂ
11.05.2026
14:57
402
Giganții industriali ai Coreei de Sud pariază pe Config, startupul care vrea să devină „TSMC-ul datelor pentru roboți”
11.05.2026
13:06
490
Comisie de anchetă după rănirea a trei persoane de la componente de rachete antigrindină în Glodeni și Rîșcani
11.05.2026
13:03
496
Certificate medicale „la comandă” la Florești: CNA a pornit 11 dosare penale pe numele angajaților spitalului
11.05.2026
10:19
591
Traficant de droguri ucrainean, prins lângă „Muzeul Satului” din Chișinău, condamnat la 6 ani de închisoare
11.05.2026
09:45
509
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană la Istoria românilor și universală din 2026
11.05.2026
08:43
500
Horoscopul zilei 11.05.2026
10.05.2026
18:18
837
Vreme schimbătoare, cu ploi locale și temperaturi de primăvară blândă, 11–17 mai 2026
10.05.2026
18:16
1119
Tragedie provocată de o armă de tip „Glock” într-o unitate militară din Cahul. Un minor a decedat, iar un militar a ajuns rănit la spital
10.05.2026
14:30
848
Elevii din toată țara premiați de MEC pentru promovarea memoriei istorice și a valorilor europene printr-un concurs video
10.05.2026
13:09
911
Maia Sandu negociază cu FMI un nou acord pentru consolidarea economică și fiscală a Republicii Moldova
10.05.2026
08:17
840
Horoscopul zilei 10.05.2026
09.05.2026
20:50
1106
Maia Sandu și președintele Ciprului, Nikos Christodoulides, discută la Chișinău sprijinul european pentru aderarea Republicii Moldova la UE
09.05.2026
20:46
1095
Răcire și ploi în Republica Moldova duminică, 10 mai 2026
Ploi și nori peste Republica Moldova marți, 12 mai 2026
Maia Sandu și Igor Grosu caută soluții pentru deblocarea alegerilor în Adunarea Populară a Găgăuziei
Noi norme de personal pentru școlile primare-grădinițe: mai multă flexibilitate și sprijin pentru copii
1 MDL
1 EUR
20.19
1 USD
17.16
1 RON
3.86
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39




Inapoi














