OPINIE // Imunitatea parlamentară: ce înseamnă abolirea acestui atribut al mandatului parlamentar?
6554
Săptămâna trecută s-a votat pentru scoaterea imunității deputaților. Proiectul legislativ a fost adoptat în prima lectură cu majoritatea simplă și prevede eliminarea alin.3, art. 70 din Constituția R. Moldova, cu scopul asigurării egalității tuturor în fața legii. Autoriisusțin că lipsirea de imunitate nu va limita dreptul la libertatea opiniei și votului (art.71), pentru că deputații nu vor putea fi trași la răspundere penală, civilă sau contravențională pentru voturile sau opiniile exprimate în exercitarea mandatului, deși chiar și în condițiile regimului protejat de imunitate au existat cazuri de rezonanță în care anumiți deputați au ajuns după gratii în urma unor procese judiciare sumare, închise publicului și politizate.
Argumentele „aboliționiștilor” nu i-au convins pe toți. Deputații liberali au declarat că ar putea susține condiționat proiectul, oferindu-se să voteze amendarea Codului Penal, dar să oblige acuzarea și judecătorii care vor lua deciziile în instanță să achite costurile unor procese judiciare pierdute la CEDO, dacă acestea vor avea loc. Alți deputați PCRM și PSRM au afirmat că pierderea imunității crează avantaje numai pentru democrați (PD), cei care dețin aparent o influență clară asupra actualului sistem judecătoresc și al procuraturii. Suspendarea imunității deputaților nu este o chestiune tehnică lipsită de importanță. Este clar că oponenții acestei inițiative au niște frici justificate de concentrarea puterii politice și judiciare în mânile liderului actual al PD. Abolirea imunității are din punctul meu de vedere mai multe scopuri și oportunități pentru PD.
Înainte de toate, ridicarea imunității actuale face parte din pârghiile argumentative ale PD de a susține necesitatea „revocării” deputaților ca avantaj al sistemului majoritar-uninominal, simulând că, atâta timp cât nu mai există o imunitate constituțională, nu mai poate exista nici principiul „orice mandat imperativ este nul” de care se împiedică în acest moment „teoria și practica” autorilor modificării Codului Electoral. Există vreo garanție că suspendarea imunității parlamentare nu va fi folosită abuziv de către procurorii aflați sub controlul direct al PD? Niciuna și cu atât mai mult nu poate garanta acest lucru deputatul Sârbu, al cărui traseism politic a făcut istorie. Este adevărat că și alte partide au flirtat anterior cu ideea abolirii imunității parlamentare sub diverse interese. Astfel, înainte de alegerile anticipate din 28 noiembrie 2010, candidații PLDM s-au arătat dispuși să renunțe la imunitate în scopul combaterii corupției, incluzând ulterior această prevedere în programul de guvernare al AIE, dar evoluțiile din sistemul judecătoresc au dezamăgit în ultimii ani pentru ca scopul acestei inițiative să mai fie sustenabil.
În al doilea rând, ar trebui să revenim asupra conceptului juridic de „imunitate parlamentară”. Imunitatea nu este sub nicio formă o discriminare a cetățenilor simpli de aleșii lor, ci mai degrabă un mijloc de protecție pentru a-i apăra pe aceștia de eventuale abuzuri, procese îndreptate pentru a-i scoate din funcția de prutător al suveranității legislative. Legea cu privire la statutul deputaților din Parlamentul R. Moldova (nr. 39 din 07.04.1994) susține prin art.9 că „imunitatea are drept scop protejarea deputatului împotriva urmărilor judiciare și garantarea libertății lui de gândire și de acțiune, sub paravanul căreia deputatul nu poate fi persecutat sau tras la răspundere juridică sub nicio formă pentru opiniile politice sau voturile exprimate. Sub incidența art.10, deputatul nu poate fi reținut, arestat, percheziționat, cu excepția cazurilor de infracțiune flagrantă sau trimis în judecată pe cauză penală ori contravențională, fără încuviințarea prealabilă a Parlamentului, după audierea (ascultarea) sa”.
Imunitatea parlamentară reprezintă un mijloc de protecție apărat prin două noțiuni juridice conexe: iresponsabilitate și inviolabilitate. În acest caz, iresponsabilitatea înseamnă dreptul parlamentarilor de a nu răspunde juridic pentru opiniile și voturile exprimate în exercitarea mandatului, însemnând că folosirea mandatului nu este un privilegiu, ci doar o garanție în exercitarea mandatului în calitate de reprezentant delegat al cetățenilor. Totodată, reținem sensul inviolabilitățiii ca un drept al parlamentarilor de a nu fi percheziționați, reținuți sau arestați fără încuviințarea expresă a comisiei de control și imunități, în sensul că deputații răspund penal doar pentru faptele care nu au legătură cu opiniile sau cu voturile exprimate în exercitarea mandatului; astfel, deputații nu pot fi exonerați de răspunderea penală, dar se cere încuviințarea unei comisii parlamentare pentru a se verifica temeiul ce impune luarea măsurilor respective, evitându-se astfel urmăririle judiciare abuzive.
Al treilea lucru care face inițiativa retragerii imunității „curioasă” ține de faptul că aparține partidului de guvernare, ceea ce ridică în mod automat întrebări legate de riscurile care ar putea lovi în opoziție dacă acest proiect ar fi votat în ultima lectură. Autorii proiectului susțin că imunitatea „a fost distorsionată și a devenit un permis de samovolnicie și de ignorare a legii în interes personal” (S.Sârbu, Publika). În realitate, opoziția are nevoie peste tot în lume de imunitate parlamentară pentru a-și exercita în mod liber mandatul de deputat, ca pilon al pluralismului politic. Președintele Turciei are nevoie de ridicarea imunității deputaților pentru a-i pune la punct pe deputații curzi. În 2016, existau 138 de solicitări de suspendare a imunității deputaților turci dintre care 101 reprezentau deputații din opoziție inclusiv de centru stânga și curzi. Președintele Recep Erdogan susține că „poporul turc nu ar dori să aibă un parlament cu deputați vulnerabili, mai cu seamă deputați care ar susține Partidul Muncitoresc al Kurzilor!”. Mai ales după strania lovitură de stat din această țară nu cred că această logică este enigmatică. Nu-i clar însă la ce se gândesc deputații din Parlamentul R. Moldova, care susțin abolirea imunității parlamentare, amăgindu-se cu o retorică populistă, care nu are absolut nicio logică constituțională. Au mai existat în istorie cazuri ciudate în care deputații unor parlamente au încercat să intre în favoruri unei puteri de care se temeau, sperând cumva că vor scăpa. Așa s-au gândit eserii din Duma rusă înainte de revoluția bolșevicilor din Petrograd (1917). Ne proneslo!
În sfârșit – actuala majoritate din Parlamentul R. Moldova are în calitate de aliat Curtea Constituțională. În aprilie 2016, CC a avizat pozitiv inițiativa legislativă a 39 de deputați cu privire la suspendarea imunității, stabilind 6 luni pentru a revizui art.70 al Constituției, cel care prevede în pct.3 că deputatul nu poate fi reținut, arestat, percheziționat, cu excepția cazurilor de infracțiune flagrantă, sau trimis în judecată fără încuviințarea Parlamentului, după ascultarea sa. Notăm că avizul pozitiv al CC se potrivește ca o mănușă proiectului de modificare a sistemului electoral și a extinderii controlului politic al PD asupra componenței actualului și viitorului legislativ de la Chișinău. Anterior, CC exprimase chiar o opinie separată pe subiectul imunității parlamentare, plină de rezerve judicioase „ținându-se cont de starea justiției din R. Moldova” (p.5). Să înțelegem din acest minunat pasaj că, între timp, starea justiției din R. Moldova a devenit un etalon pe plan internațional și planetar!?? Misterioasă această schimbare de aplomb constituțional. Din păcate, intențiile actualei majorități ar putea afecta dramatic situația juridică a opoziției și nu se încadrează în materia și normele internaționale consacrate în acest domeniu.
Citiți continuarea textului scris de Igor Munteanu, directrul executiv al IDIS „Viitorul” AICI.
18.01.2023
13:32
4373
CUB solicită măsuri URGENTE din partea autorităților „pentru a pune la adăpost cetățenii R. Moldova”. „Trebuie să folosim la maximum participarea la Formatul „Ramstein”. Avem nevoie de sisteme de apărare antiaeriană, de DRONE…”
14.12.2022
15:40
4116
R. Moldova urmează să plătească în 2023 dobânzi de peste 5 MILIARDE de lei la creditele luate. Igor Munteanu: „Avem nevoie de GRANTURI, nu credite. Statele candidate la aderare pot accesa asistență de 6% din PIB, dar R. Moldova a primit sub 1%”
14.12.2022
14:31
3279
CUB critică dur intenția Guvernului de a se băga ADÂNC în buzunarul pensionarilor, care și așa au fost privați de o indexare veritabilă a pensiilor. Formațiunea anticipează că vor avea loc RETRAGERI masive din bănci
28.10.2021
10:26
10283
INTERVIU // Igor Munteanu: „Suntem obligați să căutăm alternative viabile pe piața regională de gaze, să înlocuim vechiul sistem monopolizat cu un sistem liberalizat, concurențial, nediscriminatoriu”
03.06.2020
11:19
6137
INTERVIU // Igor Munteanu: „Nepopularitatea Guvernului Chicu este într-atât de mare, încât schimbarea acestuia este o chestiune de timp”
07.08.2018
10:39
7393
INTERVIU // Igor Munteanu: „R. Moldova se prăvălește vertiginos într-un model de tip african al lumii a treia”
17.07.2018
10:00
5189
INTERVIU // Igor Munteanu: „Adoptarea unei legi Magnitsky ar ajuta la aplicarea unor restricții celor care au fost implicați în fraude bancare şi spălare de bani, la blocarea proprietăților furate și la o reală LUSTRAȚIE a sistemului politic”
03.04.2018
13:19
5279
Ex-consilierul lui Băsescu propune un CANDIDAT UNIC la funcția de primar al Chișinăului: „Decent ca postură și excelent ca profesionist”
27.11.2017
15:53
6959
INTERVIU // Igor Munteanu: „UE nu mai vrea să tolereze situația în care banii săi sunt folosiți de către grupuri oligarhice în scopuri antieuropene”
25.02.2017
20:03
17264
Un fost ambasador, ATITUDINE după ce Dodon a oferit un răspuns obraznic SUA și României: „Se simte mai bine într-o ambasada care-i scrie cuvântările. Ce facem cu el”
18.04.2026
12:02
706
Maia Sandu caută investiții, piețe noi și sprijin de securitate pentru Moldova la Forumul Diplomatic de la Antalya
18.04.2026
09:22
523
De la ofertă de 1,2 miliarde la rivalitate globală: cum a ajuns Airwallex să conteste dominația Stripe în plățile internaționale
18.04.2026
08:23
560
Horoscopul zilei 18.04.2026
18.04.2026
02:42
759
Sam Altman își extinde imperiul de verificare a identității: proiectul World ajunge pe Tinder, la concerte și în marile platforme online
18.04.2026
01:01
762
OpenAI se desparte de Kevin Weil, Bill Peebles și șeful aplicațiilor enterprise, în timp ce închide proiectele Sora și OpenAI for Science
17.04.2026
22:05
640
Zoom se aliază cu World ID pentru a bloca impostorii AI din ședințele video
17.04.2026
22:04
704
Hackeri exploatează noile breșe Windows Defender BlueHammer, UnDefend și RedSun după publicarea codului pe GitHub
708
Rogobete anunță la Washington extinderea secțiilor ATI la 4.000 de paturi și un nou spital pentru mari arși în București
17.04.2026
20:17
705
Moldova, sâmbătă 18 aprilie 2026: cer mai senin, vânt în intensificare și ploi locale
17.04.2026
18:33
763
Anthropic lansează Claude Design, instrument AI pentru prototipuri și prezentări create rapid în browser
795
Piedone îl atacă pe șeful ANPC în scandalul panourilor despre cezariană: „Ați confundat sănătatea publică cu protecția consumatorului”
17.04.2026
17:25
747
Legea secretă a spionajului american, la un pas de expirare: Congresul se ceartă pe protejarea americanilor de supravegherea fără mandat
17.04.2026
16:44
739
Startupul Loop strânge 95 de milioane de dolari pentru o platformă AI care prezice și previne blocajele din lanțurile de aprovizionare
17.04.2026
16:06
1380
Se așteaptă noi IEFTINIRI ale petrolului. Iranul anunță redeschiderea COMPLETĂ a Strâmtorii Ormuz pentru toate navele comerciale
17.04.2026
14:34
1118
Alexei Buzu, replică dură pentru Ion Ceban, care „nu poate contrui nimic”: „Să protestezi împotriva modernizării satelor din inima Capitalei este un gest cinic”
17.04.2026
12:47
951
Economia Republicii Moldova se consolidează în 2025 prin investiții record, sectoare-cheie în creștere și cerere internă robustă
17.04.2026
12:01
965
134 de elevi alolingvi, reuniți la Chișinău la Olimpiada Republicană de limba și literatura română
17.04.2026
10:49
959
Tânăr de 25 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru răpirea și violul unei femei de 66 de ani
17.04.2026
10:12
982
Escroc din Moldova a înșelat o femeie stabilită în Germania cu promisiuni de căsătorie și 40 000 de euro, fiind condamnat la 9 ani de închisoare
17.04.2026
10:08
876
15 ani de închisoare pentru tânărul din Criuleni care a încercat să-și ucidă fratele geamăn
17.04.2026
09:29
1151
Maia Sandu, în dialog cu liderii lumii la Antalya Diplomacy Forum, la invitația lui Recep Tayyip Erdoğan
17.04.2026
09:18
913
Tot mai mulți tineri aleg catedra: deficitul de profesori se reduce semnificativ în anul de studii 2026-2027
17.04.2026
08:28
853
Horoscopul zilei 17.04.2026
17.04.2026
02:00
1015
Cofondatorul Netflix Reed Hastings părăsește consiliul de administrație pentru a se dedica filantropiei
17.04.2026
01:10
1026
Startupul de robotică Physical Intelligence promite un „creier” generalist pentru roboți, capabil să învețe din mers sarcini neantrenate explicit
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.12
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39




Inapoi














