Stiri
Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a decis pe 24 aprilie să păstreze în vigoare o hotărâre a Curții de Apel Chișinău, prin care Î.S. ”Registru” este obligată să achite companiei „Intercomsoft LTD” despăgubiri în valoare de 7,8 milioane de euro.
Această decizie ar putea perturba procesul de perfectare și eliberare a actelor de identitate pentru cetățenii Republicii Moldova. Premierul interimar Iurie Leancă a convocat o ședință cu participarea ministrului Justiţiei Oleg Efrim, ministrului Finanţelor Veaceslav Negruţa şi cel al Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, Pavel Filip.
“Este inadmisibil ca una din cele mai importante funcţii ale statului cum este documentarea populaţiei să fie expusă riscului, din cauza problemelor cu care se confruntă o întreprindere de stat. Acum, însă, trebuie să luăm măsuri de urgenţă pentru a identifica o soluţie şi a nu admite perturbarea procesului de perfectare şi eliberare a actelor de identitate cetăţenilor ţării noastre”, a menţionat Iurie Leancă.
Oficialul s-a arătat nemulţumit de modul în care litigiul în cauză a fost gestionat până la momentul de faţă, precizând că anume în scopul monitorizării riguroase a problemei date, prin Dispoziţia prim-ministrului din 10 ianuarie 2012, a fost instituit un grup de lucru, format din reprezentanţi ai mai multor ministere.
Pavel Filip a făcut o trecere în revistă a evenimentelor ce vizează litigiul în cauză, menţionând că acesta a început încă în anul 1996 şi a decurs în mai multe etape, inclusiv prin instanţele internaţionale.
Leancă a puntat pe final o serie de indicații pentru soluționarea acestei probleme. Astfel, Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor va întreprinde acţiunile necesare în vederea asigurării în continuare a activităţii eficiente a ÎS „Registru”.
Ministerul Justiţiei va efectua o analiză detaliată a situaţiei prin prisma respectării procedurii de examinare a litigiului în instanţă şi va sesiza CSM dacă se vor constata abateri de la norma imperativă. Ministerul Finanţelor a primit indicaţia de a efectua auditul financiar al ÎS “Registru” şi a-i acorda asistenţă în materie de perfectare a documentelor financiare, după necesitate.
CSJ a obligat Î.S ”Registru” să achite DESPĂGUBIRI de 7,8 mln. de dolari
Social
02.05.2013
15:32
825

Stiri relevante
26.03.2026
11:01
1675
Ședință extraordinară la Guvern. Cabinetul de miniștri se întrunește de URGENȚĂ
20.05.2024
15:14
3842
Lider PAS, despre STRATEGIA lui Dodon, Filat, Ulianovschi, Chicu, Vlah și oamenii lui Ion Ceban, cu aprobarea concubinei fugarului Platon, de a o da jos pe Maia Sandu: „Ei nu luptă cu corupția, cu Kremlinul, luptă cu propria lor țară”
22.07.2022
17:57
3325
Ex-premierul Leancă, cercetat PENAL. Fostul oficial a fost audiat de astăzi de PROCURORI în dosarul concesionării AIC
11.11.2021
14:08
2901
DOC // Premierul Natalia Gavrilița, MULȚUMITĂ de activitatea echipei sale în primele 100 de zile de activitate a Guvernului. Ce spune de eventualele REMANIERI în Cabinet și care e cel mai mare REGRET al său
02.08.2021
09:59
4284
Partidul fondat de Vlad Filat are un nou PREȘEDINTE interimar. De ce a DEMISIONAT Alexandru Bujorean
14.07.2021
10:11
3588
Sugestia unui fost PREMIER pentru primarul general Ion Ceban: Să-și rupă de la gât PIATRA cu numele Dodon. Aceasta e cea mai mare problemă a lui Ceban
13.05.2021
09:59
3017
Refuzat de PAS, Năstase NU vrea să reediteze blocul „ACUM” alături de PLDM. Politicianul vrea să atragă doar „oamenii de valoare” pe lista Platformei „DA”: „PLDM are în prezent niște primari de valoare”
10.02.2021
16:45
2576
Un apropiat al Maiei Sandu este convins că PSRM va desemna un candidat la funcția de PREMIER și va încerca să formeze un nou GUVERN
23.12.2020
13:28
4570
Grosu DECONSPIRĂ planurile lui Dodon. PAS nu va participa la învestirea unui guvern de TRANZIȚIE: „Majoritatea PSRM-ȘOR și transfugii lui Plahotniuc vor DOMINA acest Parlament”
17.09.2020
10:43
2783
Controversata CIRCULARĂ aprobată de CEC, contestată la Curtea de Apel Chișinău: „Aceasta este neconstituțională și ABUZIVĂ. Solicităm instanței anularea ei”

Top stiri
07.04.2026
16:41
0
Valul investițiilor în AI împinge averile private către pariuri tot mai timpurii și riscante
07.04.2026
16:06
88
Echipa procuraturilor din zona Sud câștigă Cupa Procuraturii la mini-fotbal 2026
07.04.2026
16:05
86
Colegiul Medicilor avertizează: România are peste 84.000 de medici, dar inegalitățile de acces la servicii medicale se adâncesc
07.04.2026
14:42
301
Chișinăul accelerează reformele la Capitolul 6 din Programul Național de Aderare la UE: progrese în dreptul societăților comerciale și modernizarea pieței de capital
07.04.2026
13:23
340
Peste 33.000 de elevi de clasa a VI-a susțin testarea tematică la română și matematică în toată Republica Moldova
07.04.2026
12:50
308
Recomandările medicului Tudor Ciuhodaru pentru un Paște fără probleme de sănătate: alimentație moderată, atenție la alcool, ouă și carnea de miel
07.04.2026
12:25
326
Seminar la Chișinău pentru aplicarea noii Metodologii a studiilor pedologice în laboratoarele publice și private
07.04.2026
11:57
419
Maia Sandu, vizită oficială în Irlanda înainte ca Dublinul să preia președinția Consiliului UE
07.04.2026
11:39
356
Cabinet modern de limba bulgară inaugurat la liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, cu sprijinul Bulgariei
07.04.2026
11:21
348
Tentativă de viol asupra unei bătrâne de 85 de ani: agresorul de 42 de ani, condamnat la 11 ani de închisoare în nordul țării
07.04.2026
10:35
422
Mamă de 23 de ani din Fălești, trimisă în judecată pentru violențe repetate asupra fiului de 3 ani
07.04.2026
08:44
442
Școală din Yorkshire își corectează examenele simulate cu inteligență artificială, pentru feedback mai rapid și mai obiectiv
07.04.2026
08:34
498
Horoscopul zilei 07.04.2026
07.04.2026
03:41
578
Autoritatea pentru protecția datelor din Marea Britanie cere părinților să-i învețe pe copii intimitatea online la fel ca siguranța rutieră
06.04.2026
22:43
600
Google lansează discret pe iOS aplicația de dictare AI offline-first „Eloquent”, rival pentru Wispr și SuperWhisper
06.04.2026
21:10
808
Răcire bruscă și ploi de primăvară în Republica Moldova, marți 07.04.2026
06.04.2026
20:23
822
Coreea de Nord a păcălit maintainer-ul Axios și a injectat cod malițios într-unul dintre cele mai folosite proiecte open source de pe internet
06.04.2026
19:57
655
OpenAI vrea să rescrie economia AI: taxe pe roboți, fond public de avere și săptămână de lucru de patru zile
06.04.2026
17:43
698
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
682
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
700
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
937
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
758
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
694
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
707
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova

Actualitate
Parteneri

Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.53
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi