Vocea de aur a Violei Julea
5822
DĂRUIRE // Are o voce extraordinară, este o mamă exemplară, dar şi o profesoară de canto cu o experienţă de peste 15 ani
Cu piese compuse de Alex Calancea și textele scrise de Victoria Demici, Viola Julea a organizat săptămâna trecută un concert de excepție, unde a lansat și primul său videoclip pentru piesa „My dreams”.
Primul album şi primul videoclip
„Mi se pare că e foarte reuşit videoclipul. Deşi Alex vedea un pic altfel începutul, mie mi-a plăcut mai mult această variantă, pentru că mă caracterizează perfect, reflectă exact starea mea de spirit”, zâmbeşte Viola.
„E foarte interesant să lucrez alături de băieţii din band-ul lui Alex Calancea. Îi respect foarte mult, sunt cei mai buni muzicieni. Am ieşit pentru a prezenta numele meu, ca o vocalistă aparte, nu în back. Cred că a ieşit foarte bine”, sunt impresiile Violei de la concertul de săptămâna trecută.
Primul pas pentru un astfel de concert, Viola Julea l-a făcut vara trecută, când a avut o prestaţie deosebită în Piaţa Marii Adunări Naţionale, cu ocazia Zilei Limbii Române.
Chiar dacă face muzică de la vârsta de şase ani şi, de asemenea, cântă şi la pian, Viola ne spune că era cunoscută de public ca membră a trupei „Univox”, acolo unde era soprană.
„Nu ştiu de ce nu am ieşit mai devreme cu concerte solo, cred că acum a fost momentul, acum am simţit. Totul merge natural, dar de mult voiam un concert solo”, ne explică ea.
De 15 ani, profesoară de canto
În presă este prezentată deseori ca soţia celui mai cunoscut chitarist şi basist din R. Moldova, Alex Calancea, dar, cu toate acestea, Viola Julea ne spune că face muzică de mult timp, înainte de a-l cunoaşte pe Alex.
Viola a fost maestru de cor în corul Sălii cu Orgă, iar din 2001 este profesoară de dirijat, canto academic şi canto de estradă la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice.
„Când ne-am cunoscut, eram profesoară la Academie. Anterior, am cântat în trupa de jazz vocal „Univox”, iar publicul mă ştia ca vocalistă acolo”, ne povesteşte Viola Julea.
Trupa „Univox” a fost fondată în anul 1999, iar repertoriul formaţiei includea muzică de diferite stiluri, în special jazz, mai cu seamă acappella.
O familie de muzicieni
Se completează perfect nu doar pe scenă, dar şi în viaţa de familie şi, chiar dacă nu au un act oficial care să demonstreze că sunt soţ şi soţie, Viola Julea şi Alex Calancea se bucură din plin de viaţă şi de o relaţie frumoasă de dragoste, mai ales că îl au alături şi pe fiul lor, Damian, în vârstă de şase ani.
„Băiatul nostru cântă la tobe, dar mai bine zis e la vârsta când le încearcă pe toate. Îi place mult sportul, merge la karate, îi place stilul, dacă pot spune – de muzică, trap, rap și îi reuşeşte de minune să facă rime”, ne spune Viola despre băieţelul lor.
Despre căsnicia cu Alex, artista nu crede că un act oficial sau căsătoria în sine pot să ţină doi oameni aproape. „Căsătoria este ceva ce a inventat omul. Da, suntem soţ şi soţie, dar în acelaşi timp, noi suntem destul de liberi, ceea ce ne apropie şi mai mult. Inelul şi toată sărbătoarea care se face nu-i ţine pe oameni împreună, nu asta este cel mai important, contează ca oamenii să se înţeleagă, să se respecte şi să se dezvolte împreună. Asta este opinia mea şi Alex gândeşte la fel. Ne ascultăm mereu şi ţinem cont de părerile celuilalt”, ni se destăinuieşte frumoasa artistă.
Experimente muzicale
Dă tot ce-i mai bun din ea, iar când urcă pe scenă, nu doar cântă, dar trăieşte şi simte fiecare notă muzicală. Viola Julea spune că, pe scenă, un interpret trebuie să fie sincer, înainte de toate.
Chiar dacă se „joacă” cu notele de pe portativ şi îi place să experimenteze diferite stiluri de muzică, Viola Julea se regăseşte mai mult în stilurile jazz, pop, soul şi blues.
„În piesele mele utilizăm şi anumite nuanţe de canto academic. Alex mi-a propus să încercăm ceva nou, ceva deosebit”, zice artista.
„Am avut mai multe posturi de muncă şi nu am reuşit mai devreme să ies pe scenă, dar anul acesta sunt angajată doar la Academie şi, astfel, am reuşit să-mi acord mai mult timp. Şi băieţelul a mai crescut, este în clasa întâi. Acum am mai mult timp pentru mine, să cânt, să-mi exprim emoţiile prin muzică”, ne spune entuziasmată artista.
O trupă proprie
După primele concerte solo, Viola Julea are mari planuri de viitor şi nu exclude faptul că ar putea participa şi la etapa naţională a Eurovisionului din acest an.
„Încă nu ştiu sigur, dar vreau să particip. Aceasta ar fi prima mea participare solo, căci în anii trecuţi am cântat în back pentru mai mulţi artişti, iar cu vreo patru ani în urmă am participat cu trupa „Univox”. De asemenea, până în luna mai vreau să termin albumul, acum am cinci piese proprii, dar vreau să mai includ încă şase sau şapte piese pe el. Şi, de ce nu, poate mai lansăm un videoclip. După Anul Nou, ne vom apuca serios de lucru. Nu este greu deloc, pur şi simplu nu ne prea ajunge timp”, susține Viola Julea.
În acelaşi timp, Viola colaborează şi cu alţi instrumentişti. „Lucrez nu doar cu Alex Calancea Band, dar şi cu alţi intrumentişti, iar pe viitor vreau să am o trupă a mea”, afirmă interpreta.
Surprize de Crăciun
Viola Julea, cu prenumele real Violetta, s-a născut în Rusia şi, chiar dacă artista zice că este vorbitoare de rusă, se exprimă şi vorbeşte fluent limba română și admiră această limbă.
Pasiunea pentru muzică a moştenit-o de la tatăl său, care la fel a fost un artist de valoare. Chiar dacă a venit în R. Moldova pe când avea 12 ani, artista ne spune că nu regretă acest fapt şi că-i place foarte mult aici.
„Tatăl meu era român, mama - rusoaică. Locuiam în Rusia, dar când s-a destrămat Uniunea Sovietică, tatăl a zis: „Să merg acasă cu viză? Nu, niciodată”. Şi aşa am ajuns în R. Moldova. Mama, însă, s-a întors în Rusia, i se părea greu aici, mai ales că nu cunoștea limba română și nu-și putea găsi de lucru. Eu nu regret că am rămas aici, cred că în Rusia nu aş fi reuşit să ajung la aceste performanţe”, ne povesteşte interpreta.
Cu ocazia sărbătorilor de iarnă care se apropie, Viola Julea are noi surprize pentru public.
„Mă gândesc la un colind. Am găsit versurile, am făcut melodia şi îl aştept pe Alex, când va avea un pic de timp liber, să-l înregistrăm”.
În încheiere, Viola ne-a spus că va reveni curând cu noi concerte şi ne-a asigurat că R. Moldova are mulţi interpreţi de valoare.
22.01.2026
14:40
2366
Maia Sandu, despre o eventuală UNIRE a R. Moldova cu România: „Vrem să rămânem parte a lumii LIBERE, iar acest lucru poate fi asigurat prin aderarea la UE și, eventual, dacă R. Moldova ar fi sub protecția României”
02.09.2025
13:56
3423
VIDEO // Operațiunea de FRAUDARE a alegerilor parlamentare în favoarea forțelor politice loiale Rusiei este în plină desfășurare. Trei persoane reținute în urma celor 60 de percheziții în sudul republicii
21.02.2025
16:15
2645
R. Moldova devine un mare ȘANTIER grație ajutorului de 1.9 miliarde de euro din partea UE: Spitale MODERNE la Bălți și Cahul, școli și grădinițe noi, șoseaua de centură a Chișinăului, noi poduri peste Prut și conexiuni feroviare mai bune
18.03.2024
13:32
3136
Maia Sandu NU îl va felicita pe Putin. Ce spune despre drona-KAMIKAZE ce ar fi distrus un elicopter la Tiraspol, riscul unui ATAC asupra depozitului cu ARMAMENT de la Cobasna și cum vor evolua relațiile cu Rusia și noul-vechi președinte
24.11.2022
13:44
5571
VIDEO // Socialistul Grigore Novac s-a BÂLBÂIT și a ROȘIT în încercarea de scoate Rusia basma curată, chiar dacă DECONECTĂRILE de energie l-au afectat. Cum a răspuns deputatul la întrebarea „cum poate fi numită o țară care BOMBARDEAZĂ un alt stat”?
12.07.2022
18:05
31582
VIDEO // Vremuri GRELE pentru corupții din R. Moldova: Procurorii vor avea ACCES la o bază de date a 22 de state membre ale Parchetului European și vor obține PROBE despre MILIARDUL furat, dar și informații despre autorii fraudei
13.06.2022
12:21
3127
Săptămâna începe cu noi SCUMPIRI ale carburanților, iar „Moldovagaz” avertizează că cetățenii au acumulat DATORII de 112 milioane de lei la consumul de gaze
04.05.2022
17:56
7100
Dodon, pus la RESPECT, după ce a recunoscut cu text deschis că vrea o Armată Națională slabă în R. Moldova: „Dodon a fost un INFORMATOR al lui Putin, nu președinte. El se bazează pe GOTR și „pacificatorii” ruși din Transnistria”
26.04.2022
10:12
6977
VIDEO // Propagandiștii RUȘI nu mai ascund că ARMATA lui Putin are misiunea de a „elibera” Transnistria. „Un OBIECTIV principal al „operațiunii speciale” este deblocarea Transnistriei, aflată între Ucraina și R. Moldova. Problema va fi soluționată”
16.02.2022
19:10
6338
Ce au RIDICAT procurorii din casa NEDECLARATĂ a procurorului-șef al raionului Hâncești, dar și din cele două apartamente ale sale
01.04.2026
20:07
34
SpaceX pregătește în secret cel mai mare IPO din istorie, la o evaluare uriașă de 1,75 trilioane de dolari
01.04.2026
20:03
44
Startupul Cognichip vrea ca AI să proiecteze cipurile pentru AI și atrage o finanțare de 60 de milioane de dolari
74
Palantir pasează armatei responsabilitatea pentru utilizarea în război a inteligenței artificiale Maven
01.04.2026
19:08
276
ANALIZĂ // Cine va conduce PAS după congresul din vară? ,,Întrebarea „cine va conduce PAS” nu este o simplă intrigă de cadre, dar un test al viabilității întregii construcții politice"
01.04.2026
19:05
333
Maia Sandu, la Riga: sprijin ferm din partea Letoniei pentru aderarea rapidă a Moldovei la Uniunea Europeană
01.04.2026
18:34
279
Hasbro, lovită de un atac cibernetic: recuperarea ar putea dura câteva săptămâni
01.04.2026
18:18
263
Raportul privind Programul de susținere a romilor 2022-2025: progrese semnificative în educație, sănătate și protecție socială
01.04.2026
17:43
347
Maia Sandu, apel în Parlamentul Letoniei: Moldova își apără democrația în fața Rusiei și cere sprijin pentru aderarea la UE
01.04.2026
17:02
944
VIDEO // Maia Sandu, discurs EMOȚIONANT sub semnul lui Grigore Vieru. Trei limbi, o singură emoție de la tribuna Parlamentului de la Riga
01.04.2026
16:51
374
Târgurile de Cariere aduc la aceeași masă tinerii și angajatorii din întreaga țară
01.04.2026
16:17
590
ULTIMA ORĂ // Războiul din Orientul Mijlociu, care a provocat SCUMPIREA carburanților pe piața mondială, pe cale să se ÎNCHEIE. Trump anunță că Iranul a cedat. Condiția pusă de SUA pentru a se ajunge la pace
01.04.2026
15:57
415
Secretara și soțul ei de la oficiul „Șor” Bălți, împreună cu o altă angajată a partidului, trimiși în judecată pentru finanțarea ilegală a formațiunii cu peste 12,5 milioane de lei
01.04.2026
15:42
402
Guvernul actualizează regulile fitosanitare pentru plante și produse vegetale, aliniind Republica Moldova la normele UE
01.04.2026
15:36
434
Moldova accelerează modernizarea energetică și integrarea în piața UE, în pofida atacurilor și riscurilor regionale
422
Anthropic, probleme cu Claude Code: utilizatorii își epuizează prea repede tokenurile, compania promite remedierea situației
01.04.2026
14:24
409
AIPA a acordat în martie subvenții de 166 milioane de lei pentru fermieri, ferme zootehnice și proiecte rurale
01.04.2026
13:50
391
MIDR preia modelul leton pentru modernizarea transportului public de pasageri în Republica Moldova
01.04.2026
13:49
444
Guvernul înăsprește regulile de import pentru produsele de origine animală, pentru mai multă siguranță alimentară în Republica Moldova
01.04.2026
13:27
500
Guvernul prelungește termenul de privatizare a locuințelor și interzice buteliile de gaz în blocurile locative
01.04.2026
13:25
427
MIDR analizează la Riga modele letone pentru modernizarea și organizarea transportului rutier de pasageri
01.04.2026
13:05
439
Vitalie Mîța discută cu Expertise France noi priorități pentru securitate și eficiență energetică în Republica Moldova
01.04.2026
12:45
500
Lucrări avansate pe Nistru la sistemul de irigare Crocmaz–Căplani–Tudora, care va asigura apă pentru 2500 ha de terenuri agricole
01.04.2026
12:34
480
Ex-președinte de raion, ex-primar și complici din Călărași, trimiși în judecată pentru abuz în serviciu și prejudicierea bugetului raional cu peste 288 000 de lei
01.04.2026
12:32
496
Maia Sandu, la Riga: „Europa va fi mai puternică și mai sigură cu Moldova în interiorul Uniunii Europene”
01.04.2026
12:21
468
Ministerul Energiei cere investiții urgente în rețelele electrice uzate pentru a permite integrarea energiei regenerabile și a evita noi blackout-uri
„Moldovagaz” acuză compania „Nordgaz Furnizare”, care a promis găgăuzilor gaz la prețul de 10 lei, de „manipulare a pieței de gaze naturale”
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.70
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40






Inapoi














