Moldova accelerează modernizarea energetică și integrarea în piața UE, în pofida atacurilor și riscurilor regionale
1524
01.04.2026, Chișinău – Republica Moldova își continuă ferm procesul de modernizare a sectorului energetic și de integrare în piața europeană, chiar și în condițiile provocărilor regionale și ale riscurilor emergente. Acesta a fost mesajul central al primei ședințe din acest an a Consiliului Sectorial pentru asistență externă în domeniul energetic, care a avut loc astăzi la Chișinău.
Reuniunea a adunat la aceeași masă reprezentanți ai instituțiilor naționale, ai partenerilor de dezvoltare, inclusiv ai Secretariatului Comunității Energetice, ai Comisiei Economice ONU pentru Europa, ai PNUD, ai Băncii Mondiale, precum și ai companiilor din sectorul energetic. Evenimentul a oferit un cadru comun de coordonare a eforturilor, de aliniere a strategiilor și de stabilire a priorităților de dezvoltare.
În cadrul ședinței au fost prezentate evoluțiile recente din sector, principalele obiective ale Ministerului Energiei și provocările curente. Au fost trecuți în revistă pașii necesari pentru modernizarea infrastructurii și sporirea rezilienței sistemului energetic, fiind subliniat rolul esențial al parteneriatelor internaționale în atingerea acestor obiective.
Discuțiile s-au concentrat atât pe reformele aflate deja în derulare, cât și pe necesitatea de a menține un ritm susținut al cooperării. Scopul este sprijinirea transformării sistemului energetic și integrarea treptată a Republicii Moldova în piața energetică a Uniunii Europene.
În deschiderea ședinței, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a evidențiat nu doar importanța continuității acestor platforme de dialog, ci și nevoia urgentă de consolidare a securității interconexiunilor energetice, în contextul riscurilor tot mai evidente:
„În ultimele luni, sectorul energetic a trecut prin încercări serioase, generate de contextul regional. Cel mai recent episod a fost deconectarea liniei Isaccea–Vulcănești care a devenit ținta atacurilor rusești, acest incident ne-a arătat cât de vulnerabili putem fi și cât de importantă este solidaritatea și cooperarea. A fost un test de reziliență pentru întreaga noastră regiune interconectată”, a declarat Dorin Junghietu în debutul ședinței.
Ministrul a subliniat că, în pofida acestor provocări, direcția de dezvoltare a sectorului energetic rămâne neschimbată.
„Vreau să fie foarte clar: progresul Republicii Moldova în sectorul energetic nu va fi oprit. Dimpotrivă, aceste crize ne determină să accelerăm reformele, să investim mai mult în infrastructură și să devenim mai rezilienți. Avansăm ferm pe calea integrării în piața energetică europeană, dezvoltăm interconexiunile și construim un sistem mai sigur și mai competitiv.”
Un accent important al discuțiilor a vizat agenda de reforme, decisivă pentru procesul de aderare la Uniunea Europeană. Sectorul energetic are un rol central în acest efort. Progresele sunt deja vizibile: 12 reforme au fost implementate, ceea ce a permis accesarea unei finanțări de 189 de milioane de euro din partea Comisiei Europene, în cadrul Facilității pentru Reformă și Creștere.
De asemenea, au fost prezentate evoluțiile din domeniul energiei regenerabile, unde Republica Moldova înregistrează rezultate semnificative. La sfârșitul anului 2025, energia regenerabilă acoperea 24,5% din consumul de energie electrică, iar capacitatea instalată a depășit pragul de aproape 980 MW. În paralel, autoritățile pregătesc deschiderea ofertelor pentru o nouă etapă de investiții, prin licitația pentru centrale eoliene de 170 MW, care va integra pentru prima dată și soluții de stocare a energiei.
Un alt pilon al securității energetice, abordat pe larg în discuțiile cu partenerii de dezvoltare, îl constituie dezvoltarea capacităților de stocare, esențiale pentru stabilitatea sistemului. În prezent, o parte dintre aceste capacități sunt deja operaționale, iar altele urmează să fie puse în funcțiune în perioada imediat următoare. Pe termen lung, se conturează însă un necesar mult mai vast, indispensabil pentru echilibrarea rețelei.
Au fost evidențiate și progresele în liberalizarea pieței energiei electrice. Lansarea piețelor pentru ziua următoare și a celor intrazilnice, în cooperare cu operatorul român OPCOM, reprezintă un pas important spre integrarea în piețele europene, precum și spre creșterea transparenței și a competitivității.
În același timp, evenimentele recente, inclusiv incidentele din sistemul electroenergetic care au afectat alimentarea cu energie electrică, au reconfirmat necesitatea dezvoltării rapide a interconexiunilor și a modernizării infrastructurii.
În sectorul gazelor naturale, Republica Moldova își continuă tranziția către o piață competitivă. Începând cu aprilie 2026, consumatorii mari sunt obligați să achiziționeze gaze de pe piața liberă. Acest pas marchează o etapă importantă în liberalizarea pieței și în intensificarea competiției regionale.
Totodată, în cadrul ședinței au fost reliefate principalele necesități ale Ministerului Energiei pentru perioada următoare. A fost evidențiată necesitatea elaborării unui studiu de fezabilitate pentru linia electrică Bălți–Dnestrovsk și, în același timp, urgența modernizării rețelelor existente, pentru a fi aliniate la standardele europene ENTSO-E.
Un accent deosebit a fost pus pe consolidarea capacităților operatorului de transport Moldelectrica, precum și pe implementarea unor instrumente moderne, care să permită o gestionare mai eficientă a fluxurilor de energie și a producției din surse regenerabile.
În sectoarele gazelor naturale și produselor petroliere, prioritățile vizează elaborarea unor studii privind capacitățile de stocare existente, inventarierea rețelelor de gaze și evaluarea stării tehnice a infrastructurii. Aceste acțiuni sunt necesare pentru integrarea gazelor regenerabile și pentru alinierea la cerințele legislației europene.
În încheiere, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a mulțumit partenerilor de dezvoltare și a reiterat importanța continuității cooperării pe toate platformele.
„Acest Consiliu este practic singurul care asigură transparența decizională în sector și coordonare eficientă a proceselor cu partenerii de dezvoltare. Progresele pe care le-am realizat nu ar fi fost posibile fără sprijinul dumneavoastră – financiar, tehnic și instituțional. Dincolo de proiecte, este vorba despre încredere și despre o viziune comună pentru viitorul energetic al Republicii Moldova”.
06.06.2026
08:02
453
Horoscopul zilei 06.06.2026
05.06.2026
20:46
728
Ploi de vară și ușoară răcorire în Republica Moldova, sâmbătă 06.06.2026
05.06.2026
17:28
860
Centura Chișinăului, sectoarele 2 și 3, avizate tehnic; autostrada Ungheni–Chișinău–Odesa, analizată în Consiliul tehnico-economic
05.06.2026
16:48
820
Alertă meteo cod galben de ploi însemnate – valabilă în 07.06.2026
05.06.2026
16:32
840
Ministerul Infrastructurii examinează soluțiile pentru sectorul 3 al drumului de centură Chișinău, de la Pruncul la Cricova
05.06.2026
16:21
908
Alertă meteo cod galben pentru instabilitate atmosferică, 06.06.2026, orele 13-23
733
Colegiul Medicilor îi cere viitorului premier Eugen Tomac să facă din sănătate o prioritate în programul de guvernare
05.06.2026
15:42
778
Ministerul Energiei mizează pe contoare inteligente, platforme digitale și securitate cibernetică pentru modernizarea sectorului energetic
05.06.2026
15:25
760
Mii de copii din toată țara au redescoperit bucuria cititului la „Picnicul de lectură” organizat în grădinițe
05.06.2026
14:53
840
Fermierii moldoveni, în vizită de studiu în Baden-Württemberg, pentru a prelua modele moderne de agricultură din Germania
06.06.2026
08:02
448
Horoscopul zilei 06.06.2026
05.06.2026
20:46
726
Ploi de vară și ușoară răcorire în Republica Moldova, sâmbătă 06.06.2026
05.06.2026
17:28
853
Centura Chișinăului, sectoarele 2 și 3, avizate tehnic; autostrada Ungheni–Chișinău–Odesa, analizată în Consiliul tehnico-economic
05.06.2026
16:48
817
Alertă meteo cod galben de ploi însemnate – valabilă în 07.06.2026
05.06.2026
16:32
836
Ministerul Infrastructurii examinează soluțiile pentru sectorul 3 al drumului de centură Chișinău, de la Pruncul la Cricova
05.06.2026
16:21
905
Alertă meteo cod galben pentru instabilitate atmosferică, 06.06.2026, orele 13-23
731
Colegiul Medicilor îi cere viitorului premier Eugen Tomac să facă din sănătate o prioritate în programul de guvernare
05.06.2026
15:42
775
Ministerul Energiei mizează pe contoare inteligente, platforme digitale și securitate cibernetică pentru modernizarea sectorului energetic
05.06.2026
15:25
758
Mii de copii din toată țara au redescoperit bucuria cititului la „Picnicul de lectură” organizat în grădinițe
05.06.2026
14:53
838
Fermierii moldoveni, în vizită de studiu în Baden-Württemberg, pentru a prelua modele moderne de agricultură din Germania
05.06.2026
14:27
830
Maia Sandu laudă CNA la 24 de ani de activitate: „Republica Moldova este mai puternică și mai determinată pe drumul european”
834
Elev mort la școală în Bacău: DSU confirmă erori grave și anunță sancțiuni și măsuri în sistemul de urgență
05.06.2026
09:18
969
Patru liceeni de elită intră la bac 2026 cu trei probe deja luate cu 10 din oficiu
05.06.2026
08:26
718
Horoscopul zilei 05.06.2026
04.06.2026
20:36
950
Moldova se încălzește: vreme plăcută și peste 24°C vineri, 05.06.2026
04.06.2026
18:06
1089
Investițiile care pot transforma agricultura Moldovei, prezentate la Conferința „Republica Moldova – Uniunea Europeană”
04.06.2026
17:51
1061
Consiliul Europei evaluează la Chișinău politicile pentru protecția minorităților și predarea limbii române
04.06.2026
16:26
1345
Peste 1 miliard de euro pentru Republica Moldova, anunțați la conferința de investiții UE-Moldova de la Chișinău
04.06.2026
16:07
1149
Moldova își promovează marile proiecte de transport și logistică în fața investitorilor europeni la Conferința UE–Republica Moldova
04.06.2026
15:49
1118
Moldova modernizează irigațiile cu 60 de milioane de euro: peste 360 de fermieri și 300 de locuri noi de muncă
04.06.2026
15:09
1112
Libera circulație și accesul presei în Zona de Securitate, discutate la ședința Comisiei Unificate de Control de la Bender
04.06.2026
14:32
1189
Maia Sandu și comisara europeană Marta Kos, discuții la Chișinău despre reforme și deschiderea capitolelor de negociere pentru aderarea la UE
04.06.2026
14:21
1214
Peste 1 miliard de euro pentru economia Republicii Moldova, anunțați la EU-Moldova Investment Conference de la Chișinău
04.06.2026
14:14
1159
Luxemburg, mic gigant financiar: depășește Franța, Spania și Italia la investiții străine directe în 2024
1179
Maia Sandu anunță la Chișinău deschiderea negocierilor de aderare a Moldovei la UE și noi investiții sprijinite de Comisia Europeană
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.11
1 USD
17.29
1 RON
3.82
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39















Inapoi














