MIDR preia modelul leton pentru modernizarea transportului public de pasageri în Republica Moldova
1187
Vizita de studiu la Riga a debutat astăzi cu o primă sesiune de lucru dedicată organizării transportului rutier de pasageri, desfășurată la sediul Administrației Transportului Rutier din capitala Letoniei.
În deschidere, delegația Republicii Moldova, condusă de vicepremierul Vladimir Bolea, a prezentat o imagine de ansamblu a sistemului național de transport. Au fost evidențiate principalele obiective urmărite în cadrul acestei vizite: îmbunătățirea modului de organizare a serviciilor regulate de transport și preluarea bunelor practici europene.
De asemenea, reprezentanții Ministerului Transporturilor și ai autorității letone de profil au prezentat în detaliu modul în care este organizat transportul public regional și mecanismele care asigură funcționarea eficientă a acestuia. Prioritar, accentul a fost pus pe rolul și principiile de funcționare ale Administrației Transportului Rutier, pe procedurile de reglementare privind autorizarea rutelor regulate și pe structura rețelei de transport. A fost analizată și aplicarea legislației privind drepturile pasagerilor, în conformitate cu standardele europene, inclusiv în traficul național.
Schimbul de experiență a oferit o perspectivă mai clară asupra modului în care pot fi organizate servicii de transport mai eficiente. Acestea trebuie bazate pe reguli transparente, previzibile și tot mai bine orientate spre nevoile pasagerilor.
În continuarea programului de astăzi, delegația MIDR a efectuat o vizită la Autogara Centrala din Riga, unde a analizat modul de organizare și autorizare a activității stațiilor auto. Au fost examinate principiile de vânzare a biletelor, precum și tehnologiile inteligente utilizate pentru informarea pasagerilor. Discuțiile s-au concentrat pe soluții practice care pot fi adaptate în Republica Moldova, pentru a face serviciile de transport mai accesibile, mai ușor de utilizat pentru cetățeni și mai previzibile.
27.10.2026
22:32
27.10.2026
22:08
27.10.2026
21:45
27.10.2026
20:48
27.10.2026
20:21
27.10.2026
19:45
27.10.2026
19:11
27.10.2026
18:59
27.10.2026
18:50
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:48
27.10.2026
22:32
27.10.2026
22:08
27.10.2026
21:45
27.10.2026
20:48
27.10.2026
20:21
27.10.2026
19:45
27.10.2026
19:11
27.10.2026
18:59
27.10.2026
18:50
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:29
27.10.2026
18:08
27.10.2026
17:34
27.10.2026
17:02
27.10.2026
16:24
27.10.2026
16:17
27.10.2026
16:11
27.10.2026
16:02
27.10.2026
15:07
27.10.2026
14:21
27.10.2026
13:43
27.10.2026
13:42
27.10.2026
13:27
27.10.2026
12:39
27.10.2026
12:23
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Clasamentul orașelor din America de Nord după calitatea vieții și costuri, relevant și pentru România
Horoscopul zilei 20.10.2026
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău



















