Hasbro, lovită de un atac cibernetic: recuperarea ar putea dura câteva săptămâni
1080
Gigantul american al industriei de jucării Hasbro a confirmat că a fost victima unui atac cibernetic și a anunțat că ar putea dura „câteva săptămâni” până când incidentul va fi pe deplin soluționat.
Compania, care deține francize precum Transformers, Peppa Pig și Dungeons & Dragons, a declarat într-o notificare depusă, conform cerințelor legale, la Comisia pentru Valori Mobiliare și Burse din Statele Unite, că pe 28 martie a detectat o intruziune, ceea ce a determinat oprirea unor sisteme interne.
Hasbro a precizat că a pus în aplicare, și continuă să extindă, planuri de continuitate a activității, pentru a putea „prelua comenzi, expedia produse și desfășura alte operațiuni esențiale în timp ce soluționează această situație”.
O parte a site-ului Hasbro părea indisponibilă miercuri, când a fost verificată. Un mesaj de eroare anunța că site-ul este „în prezent în mentenanță”.
Compania a apelat la specialiști în securitate cibernetică pentru a gestiona incidentul, dar a subliniat că „continuă să implementeze măsuri pentru a-și securiza operațiunile de afaceri”, ceea ce sugerează că atacatorii ar putea fi încă prezenți în sistemele sale.
Deocamdată nu este cunoscut tipul exact al atacului, inclusiv dacă este vorba despre un atac de tip ransomware sau o altă formă de intruziune informatică.
Într-un răspuns transmis presei, purtătoarea de cuvânt Hasbro, Andrea Snyder, a reiterat principalele informații din raportul către autoritățile de reglementare și a declarat că societatea a „acționat rapid pentru a proteja sistemele și datele noastre”. Ea nu a oferit însă detalii despre natura concretă a atacului cibernetic și nici dacă a existat vreo comunicare cu hackerii, de exemplu o cerere de răscumpărare.
Atacurile informatice asupra marilor companii sunt tot mai frecvente. Hackerii vizează furtul de date și șantajarea victimelor corporative pentru sume importante de bani, provocând, în același timp, întreruperi ale activității care pot avea consecințe financiare îndelungate. Un atac cibernetic produs la Jaguar Land Rover în 2025 a blocat liniile de producție auto timp de luni de zile, iar guvernul britanic a fost nevoit să intervină cu o garanție de salvare de 1,5 miliarde de dolari pentru a împiedica prăbușirea companiei și a lanțului său de aprovizionare.
În informarea publică adresată investitorilor, Hasbro a avertizat cu privire la posibile întârzieri și perturbări, menționând necesitatea de a menține aceste măsuri provizorii „câteva săptămâni înainte ca situația să fie pe deplin rezolvată”.
Compania a mai arătat că, deocamdată, nu se știe dacă au fost sustrase date și că investigatia este în curs, pentru a stabili amploarea reală a breșei de securitate și toate consecințele ei.
Hasbro este unul dintre cei mai vechi și mai cunoscuți producători americani de jucării și produse de divertisment, având peste 5.000 de angajați. Compania deține drepturile de proprietate intelectuală pentru numeroase branduri importante de jucării, jocuri și produse de consum, între care Monopoly, My Little Pony și Magic: The Gathering.
07.10.2026
19:13
07.10.2026
19:10
07.10.2026
17:49
07.10.2026
17:25
07.10.2026
17:19
07.10.2026
17:16
07.10.2026
16:03
07.10.2026
15:55
07.10.2026
15:52
07.10.2026
15:01
07.10.2026
14:56
07.10.2026
14:48
07.10.2026
17:49
07.10.2026
17:25
07.10.2026
17:19
07.10.2026
17:16
07.10.2026
16:03
07.10.2026
15:55
07.10.2026
15:52
07.10.2026
15:50
07.10.2026
15:31
07.10.2026
15:01
07.10.2026
14:56
07.10.2026
14:48
07.10.2026
14:44
07.10.2026
14:17
07.10.2026
14:01
07.10.2026
13:57
07.10.2026
13:43
07.10.2026
13:40
07.10.2026
13:39
07.10.2026
13:37
07.10.2026
13:30
07.10.2026
13:11
07.10.2026
13:08
07.10.2026
12:55
07.10.2026
12:39
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
Dodon „nu vede” dronele lui Putin ce pun în pericol cetățenii R. Moldova, dar ATACĂ și cere socoteală Armatei Naționale pentru că este prezentă la Ocnița
Fostă judecătoare, condamnată la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații
















