VIDEO // Situația RUȘINOASĂ în care a ajuns o tânără, după ce a cerut cazare GRATUITĂ într-un hotel
3343
Sursa: digi24.ro Elle Darby, o tânără vloggeriță cu 90.000 de fani pe Youtube și 79.000 de urmăritori pe Instagram, a fost ridiculizată și amenințată, după ce l-a contactat pe proprietarul unui hotel pentru a-i cere să o cazeze gratuit, în schimbul promovării pe rețelele sociale.
Deși nu este o practică neobișnuită ca persoanele cu un număr mare de fani pe rețelele de socializare să primească bani sau produse în schimbul promovării, de această dată, Darby a avut parte de un refuz categoric din partea proprietarului unui hotel.
Tânăra, în vârstă de 22 de ani, spune că de când proprietarul White Moose Café and Charleville Lodge Hotel din Dublin a făcut public schimbul de mesaje, ea a primit numeroase amenințări și mesaje pline de ură.
„Mi-ar plăcea ca hotelul să apară într-unul dintre clipurile mele de pe Youtube sau într-un story/postare pe Instagram. Ar aduce trafic pentru hotelul tău și le-aș recomanda altora să se facă rezervări aici, în schimbul cazării gratuite”, i-a scris Darby lui Paul Stenson, proprietarul hotelului.
Acesta a reacționat însă dur și i-a transmis un mesaj lung tinerei. Paul Stenson este cunoscut pentru ideile sale radicale: în trecut a dus o adevărată campanie împotriva vegetarienilor și și-a făcut un obicei din a-i insulta pe clienții care îi lasă review-uri proaste pe TripAdvisor.
„Ai tupeu să trimiți un astfel de e-mail. Dacă te las să stai aici pe gratis, în schimbul promovării, cine o să plătească pentru oamenii care au grijă de tine? Cine o să plătească femeile de serviciu care îți curăță camera? Ospătarii care îți servesc micul dejun? Recepționiștii care te cazează? Cine plătește pentru lumină și căldură? Pentru spălarea așternuturilor? Pentru apă? Poate ar trebui să le spun angajaților mei că în loc de bani vor primi o apariție în clipul tău”, i-a scris Stenson.
Ca reacție la acest răspuns, Elle Darby a publicat un clip pe Youtube în care spune că este „o tânără de 22 de ani care își conduce singură businessul, de acasă. Nu simt că am făcut nimic greșit”. În plus, ea a mai adăugat că „oamenii cu vârste peste 30 de ani nu știu cum funcționează social media”.
Sursa: digi24.ro
31.01.2019
19:30
2585
FOTO // O tânără i-a cerut fostului iubit 100 de lire sterline dacă vrea ca ea să-i vorbească din nou
30.01.2019
18:40
2961
AVERTIZARE // Dependență, la fel de periculoasă ca drogurile!
23.01.2019
20:20
2776
Sacrificiul unei tinere în numele unor GESTURI NOBILE
22.01.2019
08:02
3312
Despăgubirea URIAȘĂ care a primit-o o femeie pentru că era obligată să muncească duminica
18.01.2019
20:03
3869
EXTRAORDINAR // O tânăra de 23 de ani a intrat în istorie cu nașterea sa. Se întâmplă o dată la 480 de ani
12.01.2019
08:50
3202
Fetița care a devenit model înainte de a împlini un an
25.12.2018
14:03
4587
FOTO // O tânără a reuşit să-şi SURPRINDĂ familia după ce a făcut o radiografie la sâni
24.12.2018
09:02
9379
Andreea Marin, goală pe Instagram. „Uităm adesea că suntem femei”
12.12.2018
19:30
5408
Cele mai comune metode prin care TURIȘTII ajung să fie furați sau păcăliți în vacanțe!
05.12.2018
11:38
2720
UTIL // Secretele CURĂȚENIEI preluate din industria hotelieră!
22.11.2018
07:30
2371
VIDEO // A cântat în timpul unei operații pe creier pentru a-și salva abilitățile muzicale
03.09.2018
19:02
2127
VIDEO // Au rămas șocați când au văzut cine a intrat în locație!
15.06.2026
14:50
63
Platforma e-Zilier digitalizează munca sezonieră: zilierii vor avea zilele lucrate înregistrate pentru pensie în Republica Moldova
15.06.2026
14:49
48
Liban, lider mondial la refugiați pe cap de locuitor: țările mici de la granița conflictelor duc cea mai mare povară
15.06.2026
13:31
288
Republica Moldova își modernizează Codul transporturilor rutiere după regulile Uniunii Europene
293
Procurorii din Republica Moldova au donat sânge de Ziua Mondială a Donatorului, susținând campania „Donează o picătură de umanitate. Salvează vieți!”
15.06.2026
10:58
331
Program național 2027–2030 pentru incluziunea romilor: educație, sănătate și combaterea discriminării
15.06.2026
08:44
384
Horoscopul zilei 15.06.2026
15.06.2026
00:51
602
Regatul Unit pregătește interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, după modelul Australiei
14.06.2026
18:22
633
Vreme caldă și în mare parte stabilă în Republica Moldova, 15–21 iunie 2026
14.06.2026
08:40
844
Horoscopul zilei 14.06.2026
13.06.2026
21:01
1260
14 iunie 2026 aduce căldură de vară și averse de ploaie în Republica Moldova
13.06.2026
13:24
2562
Adevăratul motiv al războiului dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan nu ar avea legătură cu alegerile: Planul secret pentru UNIREA României cu Republica Moldova
13.06.2026
08:30
1461
Horoscopul zilei 13.06.2026
12.06.2026
21:54
2006
Maia Sandu discută cu António Costa despre deschiderea capitolelor de aderare și Summitul UE–Moldova din 22 iunie
12.06.2026
20:51
1891
Vreme mai stabilă și cer senin în Republica Moldova, sâmbătă, 13.06.2026
1978
Chișinăul găzduiește reuniunea Comitetului de Monitorizare Interreg NEXT și lansează discuțiile pentru viitorul Program Bazinul Mării Negre 2028–2034
2444
Peste 790 de primării intră în amalgamare voluntară pentru servicii mai bune și investiții mai mari în sate
12.06.2026
13:34
2136
Maia Sandu, la 85 de ani de la deportările staliniste: memoria victimelor și datoria de a apăra viitorul democratic
12.06.2026
11:32
1963
Alertă meteo cod galben, 12.06.2026, ora 9–21
12.06.2026
10:29
2009
Bărbat din Stăuceni, condamnat la 1 an de închisoare pentru că a lovit o polițistă aflată în misiune
12.06.2026
08:28
1877
Horoscopul zilei 12.06.2026
12.06.2026
00:04
2542
Moldova își consolidează parteneriatul economic cu statele Benelux și atrage noi investiții la forumul de la Maastricht
11.06.2026
20:52
2282
Vreme mai rece și ploi în toată țara – vineri, 12 iunie 2026
11.06.2026
17:47
2265
Chișinăul pornește negocierile cu Bucureștiul pentru podul de la Ungheni și noi conexiuni rutiere spre rețeaua europeană
11.06.2026
17:47
2113
20 de școli-model din Republica Moldova, modernizate cu 50 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții
11.06.2026
17:44
1854
Guvernul investește 50 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli-model din Republica Moldova
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
17.39
1 RON
3.84
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














