VIDEO // Guvernul României, o nouă DONAȚIE prin DRRM pentru învățământul general din R. Moldova. Zeci de instituții vor fi dotate cu echipamente IT de ultima generație. Adrian Dupu: „De Ziua Națională, România face CADOURI elevilor din R. Moldova”
2009
Douăzeci de instituții de învățământ general din R. Moldova vor primi echipamente IT de ultimă generație din partea Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din Guvernul României, în cadrul unui proiect de digitalizare a educației din republica noastră.
Valoarea totală a echipamentelor, inclusiv laptopuri, imprimante multifuncționale și table interactive SMART, este de circa 3,5 milioane de lei, a anunțat astăzi secretarul de stat al DRRM, Adrian Dupu, în cadrul unei ceremonii de predare-primire a donației, organizată în incinta Guvernului R. Moldova.

„Mă bucur că putem veni în susținerea educației din R. Moldova. Procesul educațional trebuie să-și urmeze cursul firesc chiar și în aceste vremuri dificile. Chiar dacă anul acesta sprijinul foarte mare al României a fost îndreptat în domeniul energetic și eradicarea consecințelor cauzate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, nu am lăsat la o parte educația. Și tocmai în aceste vremuri dificile educația trebuie să rămână prioritară, iar tehnicile de predare trebuie să se adapteze noilor vremuri, să fie completate de tehnologia digitală. Spunea William Gipson că viitorul este deja aici, doar că nu este distribuit uniform. Astăzi, prin digitalizarea a 20 de școli din R. Moldova, aducem viitorul mai aproape de elevi și de cei care urmează peste ani să ne ia nouă locul”, a declarat Adrian Dupu.
Secretarul de stat al DRRM a subliniat că acțiunea urmărește, totodată, stimularea prezenței la cursuri a elevilor și reducerea abandonului școlar, precum și îmbunătățirea eficienței procesului de predare.
„Cele 20 de școli vor primi table inteligente, laptopuri, imprimante multifuncționale. Întregul proiect se cifrează la 3,5 milioane de lei moldovenești. Peste câteva zile, vom sărbători împreună Ziua Națională a României. E frumos să primești cadouri, dar poate mai frumos e să faci cadouri de Ziua Națională a României. Astfel, România face un cadou frumos elevilor din R. Moldova. Vă doresc să folosiți aceste echipamente cât mai bine, pentru ca să aveți rezultate pe care cu toții le așteptăm. Vă doresc de pe acum La mulți ani de Ziua Națională a României și succes”, a adăugat oficialul din Guvernul României.
La rândul său, ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală, a mulțumit României pentru sprijinul constant acordat R. Moldova.
„Vă salut la acest eveniment foarte frumos. Dvs. știți foarte bine că suportul acordat de România pentru R. Moldova este unul enorm. Doar dacă am vorbi despre ajutorul României pentru domeniul educației, atunci ne-ar trebui câteva ore. Eu mă voi referi, pe scurt, doar la evenimentele de sprijin pentru domeniul educației pe care le-am realizat în parteneriat cu DRRM anul acesta. Printre aceste proiecte se numără premierea elevilor olimpici la disciplina Istoria Românilor și la Limba Română. Am avut un proiect de susținere a elevilor cu materiale didactice, rechizite. Este vorba de peste 30 de mii de elevi. Ni s-a oferit acces gratuit la Platforma citeste.ro pentru elevi și profesori. Astfel, mii elevi și profesori au acces la materiale educaționale digitale. De asemenea, au fost desfășurate multe alte activități directe între DRRM și instituțiile de învățământ superior din R. Moldova”, a precizat Topală.
Ministrul s-a referit și la importanța proiectului de digitalizare a educației din R. Moldova, cu suportul DRRM.
„Astăzi vorbim despre un nou proiect, un proiect ce ține de digitalizarea educației. În contextul pandemiei, s-a pus un alt accent pe necesitatea introducerii și utilizării tehnologiilor informaționale în educație. Trebuie să facem sistemul nostru de învățământ rezilient la astfel de șocuri. Astfel, în ultima perioadă, toate țările au pus un mare accent pe utilizarea resurselor informaționale și dotarea instituțiilor cu toate cele necesare, pentru a utiliza tehnologiile informaționale în procesul educațional. Acest proiect urmărește creșterea calității studiilor, pentru a avea mai multe posibilități în instituțiile noastre. Prin intermediul acestui proiect, 20 de instituții din R. Moldova vor primi această donație din partea DRRM. Stimați directori, vă felicit pentru donația pe care o veți recepționa și vreau să vă încurajez să faceți cât mai rapid accesibile toate aceste instrumente, pentru ca elevii să beneficieze de această donație importantă oferită de Guvernul României, prin DRRM”, a adăugat ministrul Educației și Cercetării.

După semnarea procesului-verbal de predare-primire a bunurilor aferente contractului de donație, Ambasadorul României în R. Moldova, Cristian-Leon Țurcanu, l-a îndemnat pe secretarul de stat al DRRM, Adrian Dupu, să continue implementarea a astfel de proiecte.

„Așa cum spunea secretarul de stat Adrian Dupu, cel mai frumos cadou pe care poți să-l primește este să faci tu cadouri. Mă bucur mult că acest moment are loc în această perioadă, când au loc o serie de evenimente care marchează Ziua Națională a României, ziua națională a tuturor românilor. Iar faptul că mă aflu aici are o importanță deosebită pentru mine. Provin dintr-o familie de profesori, iar inițial m-am pregătit și eu să fiu profesor. Din păcate, nu am avut șansa să și transpun în practică ceea ce am învățat la facultate. Dar conștientizez cu adevărat cât de important e să ai la dispoziție condiții foarte bune de a preda și a învăța, să ai la dispoziție echipamentul și tehnica necesară. Aceste echipamente moderne sunt un cadou bine-venit și meritat din partea Guvernului României. Îmi doresc foarte tare, domnule Dupu, să continuăm această linie cât mai des și cu cât mai multe echipamente”, a afirmat diplomatul român.
Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Ungheni se numără printre cele 20 de instituții dotate cu echipament modern. Directorul instituției, Petru Langa, a mulțumit României pentru această donație prețioasă.

„Este o onoare și, totodată, o mare responsabilitate faptul că instituția pe care am onoarea să o conduc este inclusă în lista celor 20 de beneficiari ai aceste donații deosebit de importante. Acest suport vine în ajutorul cadrelor didactice, dar în mod special al elevilor. Îi va ajuta să-și formeze competențele necesare pentru o dezvoltarea multilaterală și pentru a face față provocărilor timpului. În acest context, vreau să mulțumesc din suflet Guvernului României, DRRM, Ministerul Educației și Cercetării. Vreau să vă asigur că această donație își va atinge scopul și va ajunge la cadrele didactice, la elevii care au nevoie mai mult ca oricând”, a conchis Petru Langa.
21.02.2025
09:05
2533
DOC // Adrian Dupu își încheie activitatea la DRRM: „Am preluat o instituție pe care am transformat-o într-un reper al relațiilor dintre București și Chișinău. R. Moldova și cetățenii săi vor rămâne pentru totdeauna în inima mea”
07.11.2024
11:13
2005
Susținătorii PNL din sudul R. Moldova, adunați de candidatul la funcția de senator, Adrian Dupu, la Cimișlia: „Nicolae Ciucă și PNL sunt garanția că R. Moldova va avea în continuare atât la București, cât și în Europa un apărător al intereselor sale”
06.11.2024
13:53
1502
Adrian Dupu, la Bălți: „Singurul care poate garanta stabilitatea, dezvoltarea și păstrarea democrației în România este președintele Nicolae Ionel Ciucă”
07.10.2024
13:59
3040
Leonard Orban, fost negociator-șef al României cu UE: „Nimeni nu va accepta o R. Moldova în UE cu Transnistria în situația în care se află”. De ce termenul de aderare a R. Moldova până în 2030 ar fi unul „super-optimist”
05.10.2024
08:00
2710
Janina Sitaru, secretar de stat al MAE de la București: „În anul trecut, 68% asistența oficială pentru dezvoltare acordată de România a fost pentru R. Moldova. Locul R. Moldova e în Uniunea Europeană și România este un puternic susținător”
30.09.2024
18:26
1655
Leonard Orban, fost negociator-șef al României cu UE: „R. Moldova are o șansă istorică și trebuie s-o valorificați. Diferența între a fi în UE și a fi înafară este uriașă”
22.02.2024
12:39
2596
VIDEO // Forumul Economic de la Chișinău, desfășurat sub auspiciile Familiei Regale a României, OPORTUNITATE imensă pentru noi INVESTIȚII în R. Moldova: „Cea mai importantă investiție ROMÂNEASCĂ pe acest mal al Prutului este ÎNCREDEREA”
20.02.2024
13:56
2850
DRRM intenționează să doteze bibliotecile din R. Moldova cu cărți în format fizic și digital. Adrian Dupu: „Fondul de carte în limba ROMÂNĂ al bibliotecilor din R. Moldova este insuficient, iar cel existent este în mare parte învechit”
16.01.2024
10:14
1808
DOC // O nouă sesiune de finanțare NERAMBURSABILĂ din partea DRRM. Instituția din cadrul Guvernului României a lansat spre consultate publică „Ghidul de finanțare nerambursabilă 2024”
19.10.2023
16:26
2661
FOTO // Trei LEGENDE ale sportului românesc, Mihai Covaliu, Ana-Maria Brânză Popescu și Marian Drăgulescu, DESTĂINUIRI în fața studenților din R. Moldova. Ce au simțit campionii OLIMPICI când au câștigat MEDALII pentru România
18.03.2026
16:01
52
Republica Moldova semnează un nou parteneriat cu Enabel pentru modernizarea energiei și accelerarea tranziției verzi
18.03.2026
14:59
291
Investitori francezi interesați de modernizarea infrastructurii feroviare, urbane și de apă din Republica Moldova
18.03.2026
14:50
268
Companii franceze pregătesc investiții în energia regenerabilă și modernizarea rețelelor din Republica Moldova
18.03.2026
14:25
316
Cinci organizatori ai unui cazinou ilegal obligați să achite circa 19 milioane de lei prejudiciu la bugetul de stat
18.03.2026
14:07
275
Guvernul modifică regulile pentru exportul de energie și carburanți din Portul Giurgiulești și limitează vânzarea motorinei la 20 de litri
18.03.2026
13:42
314
Maia Sandu discută cu ministrul irlandez Thomas Byrne despre aprofundarea relațiilor bilaterale și accelerarea integrării europene a Republicii Moldova
18.03.2026
13:35
304
Guvernul impune noi obligații pentru combaterea ambroziei pe toate terenurile din țară
18.03.2026
12:28
431
Hipertensiunea face ravagii în România: jumătate dintre adulți și tot mai mulți tineri, în risc de infarct și AVC
18.03.2026
12:19
314
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline liceale „Educație juridică”
18.03.2026
11:55
355
Dan Perciun promite școli model la Ungheni: investiții masive în infrastructură modernă și FabLab pentru elevi
18.03.2026
11:41
360
Guvernul lansează sistemul național „e-Admitere” pentru înscrierea online a copiilor la grădinițe
18.03.2026
11:35
428
Guvernul aliniază regulamentul circulației rutiere la normele UE privind adâncimea profilului pneurilor
18.03.2026
11:21
346
MEC lansează consultări publice pentru Concepția „Profilului Coregrafie” din învățământul liceal
18.03.2026
10:48
433
Tentativă de omor din gelozie la Botanica: și-a înjunghiat concubina de mai multe ori, condamnat la 15 ani de închisoare
18.03.2026
10:48
472
AUDIO // Primarul din Căușeni, reținut de CNA pentru o mită de aproape 90.000 de lei
18.03.2026
09:26
461
Test de respirație revoluționar creat la MIT promite depistarea rapidă a pneumoniei, fără radiografii și analize de laborator
18.03.2026
08:33
450
Horoscopul zilei 18.03.2026
551
Reclamă la aplicație AI de editare foto-video, interzisă în Marea Britanie pentru că sugerează „dezbrăcarea” digitală a femeilor
17.03.2026
23:51
630
Mistral lansează Forge, platformă pentru modele AI personalizate, în ofensivă pe piața enterprise împotriva OpenAI și Anthropic
17.03.2026
21:10
639
Cer mai acoperit și răcire ușoară a vremii în Republica Moldova, miercuri 18.03.2026
17.03.2026
20:31
639
FabLab modern pentru educație STEAM inaugurat la Liceul „Mihai Eminescu” din Ungheni, parte a Rețelei Școlilor Model
17.03.2026
19:01
756
Risc uriaș ca „clubul băieților” din AI să adâncească prăpastia economică dintre femei și bărbați, avertizează investitoarea Rana el Kaliouby
17.03.2026
18:33
588
Gigantul medical Stryker își repornește sistemele după ce hackeri pro-iranieni au șters de la distanță zeci de mii de dispozitive ale angajaților
17.03.2026
17:37
701
Misiunea de Afaceri Republica Moldova–Franța consolidează parteneriatele și atrage investiții pentru dezvoltarea economică a țării
17.03.2026
17:31
658
World lansează AgentKit, instrument care confirmă că în spatele agenților AI de cumpărături se află oameni reali
Republica Moldova semnează un nou parteneriat cu Enabel pentru modernizarea energiei și accelerarea tranziției verzi
Investitori francezi interesați de modernizarea infrastructurii feroviare, urbane și de apă din Republica Moldova
Companii franceze pregătesc investiții în energia regenerabilă și modernizarea rețelelor din Republica Moldova
Cinci organizatori ai unui cazinou ilegal obligați să achite circa 19 milioane de lei prejudiciu la bugetul de stat
1 MDL
1 EUR
20.05
1 USD
17.43
1 RON
3.94
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














