Janina Sitaru, secretar de stat al MAE de la București: „În anul trecut, 68% asistența oficială pentru dezvoltare acordată de România a fost pentru R. Moldova. Locul R. Moldova e în Uniunea Europeană și România este un puternic susținător”
3045
MAE
R. Moldova este principalul beneficiar al fondurilor pentru dezvoltare acordate de România, Bucureștiul dorindu-și ca cetățenii din stânga Prutului să simtă beneficiile integrării europene înainte ca statul să adere la Uniunea Europeană.
„Locul R. Moldova e în Uniunea Europeană și România este un puternic susținător al acestui parcurs. În anul trecut, 68% asistența oficială pentru dezvoltare acordată de România a fost pentru R. Moldova”, a declarat vineri, 4 octombrie, Janina Sitaru, secretarul de stat pentru relații interinstituționale și cooperare pentru dezvoltare al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) de la București, la festivitatea de închidere a Programului de formare profesională în domeniul afacerilor europene destinat jurnaliștilor și funcționarilor cu atribuții în domeniul comunicării din R. Moldova, organizat la București de Institutul Diplomatic Român, în parteneriat cu Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova.
Potrivit Janinei Sitaru, caracterul cu totul special al relației dintre cele două state face ca transferul dinspre București spre Chișinău al expertizei dobândite de România din perioada de pre-aderare și din cei peste 17 ani de apartenență la Uniunea Europeană să fie „un proces natural și firesc”.
„Vă asigur că Republica Moldova va beneficia în continuare de proiecte de dezvoltare din partea României, în special pe linia consolidării capacității administrative și instituționale în perspectiva integrării europene și a întăririi statului de drept. Vă vom fi alături în acest proces ambițios de reformă pentru avansarea în parcursul european ireversibil, dar și pentru construcția unui stat sigur și prosper pentru toți cetățenii săi”, a afirmat Janina Sitaru.
Secretara de stat a adăugat că Bucureștiul va ajuta R. Moldova să evite greșelile făcute de România în parcursul său european și să creeze un stat și o societate puternice, pentru a rezista tentativelor de destabilizare, care s-au intensificat în ultimii ani, în mod special după declanșarea de către Federația Rusă a războiului din Ucraina.
Menționăm că Programul de formare profesională „Valori românești în domeniul afacerilor europene”, la care au participat 20 de jurnaliști și specialiști în comunicare din R. Moldova, s-a desfășurat În perioada 30 septembrie - 4 octombrie curent și a fost organizat de Institutul Diplomatic Român (IDR) în parteneriat cu Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) și Guvernul României.
Programul a avut scopul de a consolida capacitatea Republicii Moldova de a implementa reformele necesare pentru aderarea la Uniunea Europeană.
21.02.2025
09:05
11.10.2024
08:59
09.10.2024
16:57
09.10.2024
14:29
08.10.2024
11:19
07.10.2024
13:59
07.10.2024
09:35
30.09.2024
18:26
22.02.2024
12:39
20.02.2024
13:56
01.10.2026
19:39
01.10.2026
19:33
01.10.2026
19:18
01.10.2026
19:10
01.10.2026
18:45
01.10.2026
18:33
01.10.2026
18:25
01.10.2026
17:53
01.10.2026
17:44
01.10.2026
17:43
01.10.2026
16:58
01.10.2026
16:49
01.10.2026
16:48
01.10.2026
16:47
01.10.2026
16:23
01.10.2026
16:19
01.10.2026
15:24
01.10.2026
15:11
01.10.2026
15:09
01.10.2026
15:04
01.10.2026
14:27
01.10.2026
14:11
01.10.2026
14:09
01.10.2026
14:01
01.10.2026
14:00
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț





















