Ucrainenii vor în NATO, moldovenii discută „principii și valori”

Contre-jour // Ucraina parcurge un rapid proces de cristalizare a conștiinței sale naționale. Vecinii noștri nu frunzăresc, superficial, niște capitole dintr-un „manual de viață”, ci susțin un examen crud, o lecție plătită cu sânge

Tratativele pentru formarea viitoarei coaliții de guvernare sunt grele și complicate: dacă o luăm spre dreapta – așa cum remarcă plastic presa, ca în basmele populare rusești –, ne alegem cu o „alianță mofturoasă”, chiftind de orgolii și rivalități, care nu uită trădările și neîmplinirile din vechea AIE. O cotim spre stânga, ne alegem cu o „alianță monstruoasă”, cu mereu proaspătul Vladimir Voronin pe post de salvator al speranței europene. Din acest motiv, pesemne, nu avem nici una, nici alta: proiectata guvernare se lasă așteptată sub privirile nedumerite ale partenerilor noștri din Occident și în rumoarea moldovenilor, care nu-și mai ascund iritarea.

În același timp, alții sunt mult mai hotărâți, grăbiți să prindă trenul istoriei. Pentru că știu cât de păguboasă este ezitarea, jocul la două capete și ratarea oportunităților. Rada Supremă de la Kiev a votat marți, 23 decembrie 2014 – un vot copleșitor – abandonarea statutului de neutralitate al Ucrainei, adică a deschis perspectiva aderării la NATO. Atacată mișelește de Rusia, care i-a răpit Crimeea și i-a incendiat Donbasul, Ucraina vrea să se pună la adăpost, să se salveze, răspunzând unei mari așteptări a opiniei publice interne.

Propunerea lui Poroșenko nu a fost respinsă nici măcar de fracțiunea prorusă din Radă, „Blocul de Opoziție”, doar opt voturi au fost împotrivă. Acest raport de forțe, pro-Vest și anti-Putin, înregistrat în Parlamentul Ucrainei, este aproape halucinant, de neimaginat în urmă cu doar câteva luni. Schimbarea de opțiune și de viziune a Radei, dar și a poporului ucrainean, se datorează în exclusivitate politicii absolut stupide și agresive a lui Putin. Așa cum au spus mulți, Ucraina parcurge un rapid proces de cristalizare a conștiinței sale naționale. Vecinii noștri nu frunzăresc, superficial, niște capitole dintr-un „manual de viață”, ci susțin un examen crud, o lecție plătită cu sânge.

Kievul nu este la prima încercare de a se adăposti sub umbrela NATO. „Revoluția oranj”, cu alți protagoniști, care între timp au dispărut în fundal (unii dintre ei în mod lamentabil), a arborat aceeașiidee. Numai că la summitul de la București din primăvara lui 2008, aspirațiile euroatlantice ale ucrainenilor și georgienilor au fost respinse de țările din „vechea Europă” – Germania și Franța. Iar Rusia, simțindu-se încurajată de defetismul vesticilor, s-a grăbit, în stilu-i consacrat, să pedepsească Georgia printr-un război de anexiune în Osetia de Sud. A capturat o parte din teritoriul Georgiei, era gata să cotropească și capitala Tbilisi, și doar intervenția Franței prin președintele Sarkozy – ca într-un film de acțiune cu suspans – a oprit tancurile lui Putin.

Acum, după votul din Rada ucraineană, premierul rus Medvedev și Ministerul de Externe de la Moscova s-au grăbit să condamne impertinența Kievului, sugerând că se simt deja îngrijorați de înăsprirea confruntărilor din Donbas (rușii au un simț al anticipației foarte dezvoltat!). Alte reacții ale Rusiei le vom afla în zilele ce urmează. Expansionismul și dorința lui Putin de a pedepsi Ucraina sunt diminuate, momentan, de o devastatoare criză economică internă.

În acest tablou geopolitic, cu atâtea tușe noi, R. Moldova este surprinsă în niște scheme vechi, în negocieri trenante, cu împărțirea responsabilităților și a beneficiilor în drumul spre Europa. Nu știu care va fi configurația Guvernului și a majorității parlamentare, dar e greu să ți-l închipui pe Voronin că va accepta să discute, dat fiind noua conjunctură, despre abandonarea neutralității R. Moldova și apropierea de NATO. Voronin nu poate face acest lucru, psihologic și biologic, pentru că mai păstrează conspectele de la școala de partid din Moscova în care scrie că NATO este dușmanul nostru ereditar.

Plasați între două state cu opțiuni euroatlantice clare, România și Ucraina, vom arăta destul de ridicol și bizar, agățați de o neutralitate imaginară. Numai că lucrurile se mai schimbă, uneori chiar inamicii te ajută să depășești o anumită barieră interioară, așa cum s-a văzut și la Kiev. Ceea ce pare azi o problemă complet blocată, s-ar putea ca mâine să devină o dezbatere națională reală – aderarea R. Moldova la NATO. Va fi pentru noi trecerea Rubiconului.