Alegeri într-o țară fracturată

Contre-jour

Până va ajunge unda de șoc a alegerilor din Statele Unite în această parte a Europei, noi ne trăim propria dramă. Chiar dacă au început deja să ne susure pe la ureche tot felul de Casandre care profețesc „replierea Americii”, o nouă împărțire a sferelor de influență, o reticență tot mai mare a birocrației europene față de ideea de valori democratice în R. Moldova, cred că marea noastră problemă este de ordin intern. Suntem, la 25 de ani de la proclamarea independenței, o țară scindată, plină de contradicții, balansând hipnotic și iluzoriu când spre Est, când spre Vest.

Actuala campanie electorală a scos la iveală imensa cantitate de frustrare și ură acumulată în societate de-a lungul acestor decenii și mai ales în ultimii ani, când batjocura politicienilor a atins cote nemaivăzute până acum. Societatea moldoveană este un organism foarte bolnav care nu are anticorpi pentru a se apăra. Și astfel cade pradă ușoară demagogilor și populiștilor, mincinoșilor de cea mai joasă speță. Pare incredibil, dar orice fabulație, orice monstruozitate prinde mai degrabă aici decât argumentele raționale: ne vor invada sirienii, vor fi închise bisericile, moldovenii nu vor mai fi înmormântați, ci incinerați, va fi distrusă familia tradițională, românii/unioniștii vor acapara toată puterea și îi vor obliga pe ceilalți să vorbească românește, ca la carte, altfel vor fi expulzați sau întemnițați ș.a.m.d. Și de toate aceste aberații propagate la oră de maximă audiență profită hoții care fură și pârjolesc Moldova – regimul oligarhic și acoliții lui.

În acest peisaj devastat e foarte greu să se coaguleze ceva, e foarte greu să fie observat și ascultat un politician nou, tânăr, cinstit și muncitor, care chiar are un program realist pentru o guvernare în folosul poporului. Și dacă moldovenii sunt îndoctrinați, rusofonii privesc cu scepticism ideea de solidarizare pentru o Moldovă a bunului-simț și a statului de drept. Foarte puțini din acești concetățeni ai noștri alolingvi se regăsesc într-un proiect al încrederii reconstruite. Moldova este incapabilă să se smulgă din propriile contradicții.

Faliilor interetnice și geopolitice li s-a adăugat în ultimii ani o nouă fractură, de data aceasta în interiorul comunității românofone majoritare din R. Moldova, și anume hiatusul dintre generații. Dacă cei mai în vârstă, formați într-un anumit mediu, mai păstrează adeziunea la valori clasice, precum identitatea și apartenența la o patrie, și sunt dispuși să încerce, iarăși și iarăși, să schimbe ceva aici, o mare parte dintre tineri – cei pe care i-am tot așteptat cu multă speranță la vot – se comportă de parcă n-ar avea nicio legătură cu acest teritoriu.

Vorbeam mai deunăzi cu un prieten, profesor universitar, întrebându-l cum mai sunt studenții de azi, ce-i preocupă? Dacă citesc? – vechea mea obsesie. Mi-a răspuns că nu vrea să mă indispună, oferindu-mi detalii despre calitatea și interesul lor pentru studii, întrucât e un alt tablou față de epoca în care fuseserăm noi studenți și adunam biblioteci clandestine de carte românească, interzisă în Moldova de regimul sovietic. Ceea ce îl îngrozește pe prietenul meu universitar este privirea goală a studenților de azi, dezinteresul lor total pentru locul în care trăiesc. Nu par să mai aibă o legătură afectivă cu Moldova, nimeni nu încearcă să-și prospecteze un viitor aici. Majoritatea stau cu gândul la plecare. Așa cum au făcut părinții și multe dintre rudele lor. Molima exodului se transmite ca un ritual. E un model de conduită mult mai convingător și mai stimulator decât sentimentul civic și patriotic pe care încercăm să li-l cultivăm noi, profesorii, mi-a spus el.

În această țară fracturată trebuie să ne alegem președintele peste trei zile. O instituție, președinția, în care multă lume a investit așteptări exagerate - semn al derutei, al disperării. Ne legăm fiecare de un mal la care să acostăm, spre care ne tractează cei doi candidați…

Nu sunt de acord cu cei care proclamă că alegerile din 13 noiembrie sunt o chestiune de „totul sau nimic”, nu cred că Moldova își joacă ultima carte. Am mai avut tangaje comparabile, am mai trecut prin situații-limită. Moldova va rămâne la locul ei și după alegerile de duminică. Și își va continua chinul pe care mulți nu-l observă, iar cronicarii dezastrului nu vor lipsi. Ca și nemântuiții uvrieri ai speranței.

***

Cei care l-au votat pe Donald Trump cu siguranță n-au citit romanul din 1935 al lui Sinclair Lewis „It Can’t Happen Here” (Asta nu se poate întâmpla aici). Ar putea s-o facă acum. Romanul e o versiune americană a orwellianului „1984”. Nu există, cred, o carte mai actuală pentru americani decât aceasta.

Și totuși sper mult că lumea, după ce Donald Trump va începe să „colaboreze” cu Vladimir Putin, nu se va trumputiniza.

Ce greu îi va fi Europei!