Schimbarea paradigmei la moldoveni
5354
Contre-jour
Agitația de dinaintea inaugurării noului președinte, ales prin vot direct, l-am numit pe Igor Dodon, ne obligă să constatăm că moldovenii schimbă din nou paradigma. Acesta-i specificul nostru național, indelebil și inconturnabil. Noi nu ne mulțumim să schimbăm niște garnituri de politicieni, dreapta cu stânga și stânga cu dreapta, care își recunosc apartenența la aceeași națiune, vorbesc aceeași limbă (utilizând o singură denumire pentru ea), celebrează aceleași simboluri naționale, respectă tradițiile și relațiile cu aliații noștri într-o nouă Europă, acolo unde vrem să ne regăsim după o jumătate de secol de totalitarism. Noi facem mai mult decât atât – schimbăm paradigma. În locul unui președinte proromân și foarte moldovean prin ținută, obiceiuri și mod de comportament – Nicolae Timofti –, îl instalăm pe un prorus declarat, Igor Dodon, un antiromân vehement, un om care vrea să scoată Moldova de pe orbita europeană și să o ducă în stepa kalmîcă, asiatică. Discursurile celor doi sunt radical diferite, iar ultima replică pe care președintele încă în exercițiu, Timofti, i-a dat-o lui Dodon, cel care vrea să-și ceară scuze de la regimul separatist din Transnistria pentru războiul din 1992, organizat de Rusia împotriva Republicii Moldova, arată o diferența uriașă. Adică, justifică teza noastră cu privire la schimbarea paradigmei, a valorilor și elementelor de bază ce fundamentează o națiune, un popor.
Dincolo de oportunismul personajului, de dorința lui de a se pune bine cu sponsorii care l-au ajutat să câștige alegerile (Rusia în primul rând), stai și te întrebi cu mirare ce-l poate face pe un om politic ca Dodon să-și atace, denigreze și persifleze în asemenea hal țara pe care pretinde că o slujește? O impertinență, un cinism și o ticăloșie care sunt stimulate de faptul că știe că nu va păți nimic, că nu i se va deschide niciun dosar de înaltă trădare, că nu va suporta oprobriul public, că nu va deveni un paria căruia nimeni să nu vrea să-i întindă mâna. Și de ce n-ar crede așa, dacă el, Igor Dodon, știe că în același fel s-au comportat și alții și n-au pățit nimic.
Snegur, Lucinschi, Sangheli, Moțpan, Voronin, Greceanîi, Lupu, Plahotniuc, Tarlev, Vl. Țurcanu, Stepaniuc, Tkaciuk și alții ca ei au marcat, fiecare, episoade scandaloase, de insultă la adresa moldovenilor, de înjosire a valorilor naționale și, în unele cazuri, de batjocorire a speranțelor pe care ni le-am pus în ei. Pentru faptele lor reprobabile acești politicieni ar fi trebuit să dispară din prim-planul politicii, să fie marginalizați, să poarte stigmatul trădătorului. Or, nu s-a întâmplat așa ceva. Majoritatea dintre ei sunt bine-mersi, n-o duc deloc rău, s-au aranjat cu traiul, și-au asigurat bătrânețile sau profesează în continuare meserii lucrative, iar unii dintre ei chiar influențează decisiv treburile țării. Singura excepție este Vlad Filat, ajuns la închisoare, dar, dincolo de procesul nedrept care i s-a făcut de o justiție aservită, fostul prim-ministru plătește pentru greșelile și slăbiciunile sale. Ar fi putut avea un alt destin – el și R. Moldova în ansamblu.
Cine s-ar fi gândit, bunăoară, că Zinaida Greceanîi, premierul-giruetă din aprilie 2009, cea care i-a amenințat pe tineri cu mitraliera, va continua să aibă o carieră politică din ce în ce mai fructuoasă și acum a devenit liderul celui mai numeros partid din parlament – PSRM? Sau că „eminența cenușie” și malefică a regimului Voronin, Mark Tkaciuk, cel care a orchestrat atâtea operațiuni antinaționale – să ne amintim de expulzarea ambasadorului Filip Teodorescu și învinuirea României de lovitură de stat în aprilie 2009, pentru care încă mai așteptăm din partea fostului consilier prezidențial Tkaciuk probe sau o retractare oficială –, ne va fi prezentat azi (de instituții media onorabile, cu pretenții) drept un liber-cugetător, că va poza, monden, ca un campion al diferenței?... Alții, de mai mic calibru, care au făcut ticăloșii în diverse perioade, în ipostaze de consilieri sau ca slujitori ai presei, la fel, s-au dat peste cap și au devenit în noile paradigme pe care le-am tot schimbat persoane frecventabile. Mai ales că memoria la moldoveni este foarte scurtă și firea mult prea iertătoare.
Dodon, ca să revenim la el, face declarații scandaloase care subminează interesul național, pentru că știe că nu va păți nimic, că nu va suporta niciun fel de consecințe politice sau penale. Reacții negative, mirări și stupori se vor înregistra poate la nivelul diplomaților acreditați la Chișinău, în cancelariile străine, care într-un timp scurt vor trebui să treacă de la un discurs prezidențial în care se pleda pentru valorile europene, pentru identitatea românească în Moldova, pentru o relație prietenoasă și profitabilă cu NATO și, în același timp, se insista pe retragerea trupelor rusești de ocupație din Transnistria, să treacă, spuneam, către un discurs de sens contrar, în care Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană va trebui renegociat cu participarea Rusiei, adică dinamitat, în care Transnistria și găgăuzii trebuie declarați subiecți egali ai viitoarei federații moldovenești, în care Chișinăul trebuie să-și ceară iertare de la separatiștii de la Tiraspol pentru că a declanșat războiul din 1992, în care România este considerată stat imperialist, agresor, cu pretenții teritoriale față de R. Moldova, în care unionismul trebuie interzis și declarat în afara legii, în care NATO este o alianță dușmănoasă ce atentează la neutralitatea moldoveană garantată de Rusia, iar europenismul este prezentat drept cel mai nociv model pentru moldoveni, un „trend” care le pervertește sufletul și tradițiile ortodoxe. Să se obișnuiască cu schimbarea abruptă a imaginii unui președinte moldovean care îl înfruntă curajos pe Putin cu imaginea penibilă a succesorului său care se gudură la picioarele „țarului” de la Kremlin.
E greu să-ți imaginezi prin alte părți ca un personaj atât de toxic, pornit împotriva propriului popor, să fie votat președinte. La moldoveni este posibil. Schimbarea de paradigmă – nu mai credem în Abel, ci în Cain, nu în Christos, ci în Caiafa – nu ne scurtcircuitează conștiința, nu ne provoacă vertijuri. Se vor deprinde poate și occidentalii, cei care și-au propus să facă din R. Moldova dacă nu o „istorie de succes” (au abandonat de mult aceste iluzii), măcar un loc civilizat în care să poți trăi omenește, cu felul nostru de a sări dintr-o extremă în alta. Sau ne vor abandona ca pe o comunitate iremediabil bolnavă, care nu poate fi înțeleasă cu logica unor oameni sănătoși, ci doar predată, într-o sală de curs, ca exemplu de stat eșuat în confuzie identitară și în promiscuitate morală.
16.05.2018
10:40
5323
Fragmente de jurnal – „Moartea lui Stalin” și Inaugurarea lui Putin
27.03.2018
11:37
6214
Moldova și tragedia rusească
29.12.2016
13:26
5183
Bilanțuri și proiecții la sfârșit de an
14.12.2016
11:52
6310
Când unul vine (Dodon) și altul pleacă (Șalaru)
09.12.2016
12:21
6029
Când o lege europeană devine o caricatură
02.12.2016
12:49
8318
Clămpăneli
24.11.2016
12:06
5644
Peisaj după alegeri: cum să eviți o temă care te descalifică
17.11.2016
10:00
7301
Dodonia: calomniază, fură și minte
11.11.2016
12:30
3489
Alegeri într-o țară fracturată
17.10.2016
14:19
4187
Candidatul unic schimbă dispozitivul electoral
06.10.2016
11:40
2991
Jurnalul zilelor ce trec: triptic rusesc la 2016
29.09.2016
13:49
2965
Interviul regizat ca gen propagandistic
08.06.2026
06:57
0
ULTIMA ORĂ // Alertă în Orhei: Un aparat de zbor necunoscut, cel mai probabil o dronă, a EXPLODAT lângă satul Lopatna
574
Cardiologul Ștefan Busnatu, pe lista lui Tomac pentru Ministerul Sănătății: prevenție, digitalizare și inovare pentru un sistem medical modern
07.06.2026
18:49
668
Vremea în Republica Moldova între 8 și 14 iunie: început de vară cu soare, nori și averse de scurtă durată
07.06.2026
08:33
736
Horoscopul zilei 07.06.2026
06.06.2026
20:38
1008
Duminică, 7 iunie 2026: răcire ușoară și ploi frecvente în Republica Moldova
06.06.2026
08:02
1213
Horoscopul zilei 06.06.2026
05.06.2026
20:46
1368
Ploi de vară și ușoară răcorire în Republica Moldova, sâmbătă 06.06.2026
05.06.2026
17:28
1685
Centura Chișinăului, sectoarele 2 și 3, avizate tehnic; autostrada Ungheni–Chișinău–Odesa, analizată în Consiliul tehnico-economic
05.06.2026
16:48
1615
Alertă meteo cod galben de ploi însemnate – valabilă în 07.06.2026
05.06.2026
16:32
1502
Ministerul Infrastructurii examinează soluțiile pentru sectorul 3 al drumului de centură Chișinău, de la Pruncul la Cricova
05.06.2026
16:21
1608
Alertă meteo cod galben pentru instabilitate atmosferică, 06.06.2026, orele 13-23
1426
Colegiul Medicilor îi cere viitorului premier Eugen Tomac să facă din sănătate o prioritate în programul de guvernare
05.06.2026
15:42
1355
Ministerul Energiei mizează pe contoare inteligente, platforme digitale și securitate cibernetică pentru modernizarea sectorului energetic
05.06.2026
15:25
1270
Mii de copii din toată țara au redescoperit bucuria cititului la „Picnicul de lectură” organizat în grădinițe
05.06.2026
14:53
1441
Fermierii moldoveni, în vizită de studiu în Baden-Württemberg, pentru a prelua modele moderne de agricultură din Germania
05.06.2026
14:27
1412
Maia Sandu laudă CNA la 24 de ani de activitate: „Republica Moldova este mai puternică și mai determinată pe drumul european”
1390
Elev mort la școală în Bacău: DSU confirmă erori grave și anunță sancțiuni și măsuri în sistemul de urgență
05.06.2026
09:18
1334
Patru liceeni de elită intră la bac 2026 cu trei probe deja luate cu 10 din oficiu
05.06.2026
08:26
1185
Horoscopul zilei 05.06.2026
04.06.2026
20:36
1313
Moldova se încălzește: vreme plăcută și peste 24°C vineri, 05.06.2026
04.06.2026
18:06
1628
Investițiile care pot transforma agricultura Moldovei, prezentate la Conferința „Republica Moldova – Uniunea Europeană”
04.06.2026
17:51
1608
Consiliul Europei evaluează la Chișinău politicile pentru protecția minorităților și predarea limbii române
04.06.2026
16:26
1766
Peste 1 miliard de euro pentru Republica Moldova, anunțați la conferința de investiții UE-Moldova de la Chișinău
04.06.2026
16:07
1510
Moldova își promovează marile proiecte de transport și logistică în fața investitorilor europeni la Conferința UE–Republica Moldova
04.06.2026
15:49
1463
Moldova modernizează irigațiile cu 60 de milioane de euro: peste 360 de fermieri și 300 de locuri noi de muncă
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.11
1 USD
17.28
1 RON
3.83
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














