Schimbarea paradigmei la moldoveni

Contre-jour

Agitația de dinaintea inaugurării noului președinte, ales prin vot direct, l-am numit pe Igor Dodon, ne obligă să constatăm că moldovenii schimbă din nou paradigma. Acesta-i specificul nostru național, indelebil și inconturnabil. Noi nu ne mulțumim să schimbăm niște garnituri de politicieni, dreapta cu stânga și stânga cu dreapta, care își recunosc apartenența la aceeași națiune, vorbesc aceeași limbă (utilizând o singură denumire pentru ea), celebrează aceleași simboluri naționale, respectă tradițiile și relațiile cu aliații noștri într-o nouă Europă, acolo unde vrem să ne regăsim după o jumătate de secol de totalitarism. Noi facem mai mult decât atât – schimbăm paradigma. În locul unui președinte proromân și foarte moldovean prin ținută, obiceiuri și mod de comportament – Nicolae Timofti –, îl instalăm pe un prorus declarat, Igor Dodon, un antiromân vehement, un om care vrea să scoată Moldova de pe orbita europeană și să o ducă în stepa kalmîcă, asiatică. Discursurile celor doi sunt radical diferite, iar ultima replică pe care președintele încă în exercițiu, Timofti, i-a dat-o lui Dodon, cel care vrea să-și ceară scuze de la regimul separatist din Transnistria pentru războiul din 1992, organizat de Rusia împotriva Republicii Moldova, arată o diferența uriașă. Adică, justifică teza noastră cu privire la schimbarea paradigmei, a valorilor și elementelor de bază ce fundamentează o națiune, un popor.

Dincolo de oportunismul personajului, de dorința lui de a se pune bine cu sponsorii care l-au ajutat să câștige alegerile (Rusia în primul rând), stai și te întrebi cu mirare ce-l poate face pe un om politic ca Dodon să-și atace, denigreze și persifleze în asemenea hal țara pe care pretinde că o slujește? O impertinență, un cinism și o ticăloșie care sunt stimulate de faptul că știe că nu va păți nimic, că nu i se va deschide niciun dosar de înaltă trădare, că nu va suporta oprobriul public, că nu va deveni un paria căruia nimeni să nu vrea să-i întindă mâna. Și de ce n-ar crede așa, dacă el, Igor Dodon, știe că în același fel s-au comportat și alții și n-au pățit nimic.

Snegur, Lucinschi, Sangheli, Moțpan, Voronin, Greceanîi, Lupu, Plahotniuc, Tarlev, Vl. Țurcanu, Stepaniuc, Tkaciuk și alții ca ei au marcat, fiecare, episoade scandaloase, de insultă la adresa moldovenilor, de înjosire a valorilor naționale și, în unele cazuri, de batjocorire a speranțelor pe care ni le-am pus în ei. Pentru faptele lor reprobabile acești politicieni ar fi trebuit să dispară din prim-planul politicii, să fie marginalizați, să poarte stigmatul trădătorului. Or, nu s-a întâmplat așa ceva. Majoritatea dintre ei sunt bine-mersi, n-o duc deloc rău, s-au aranjat cu traiul, și-au asigurat bătrânețile sau profesează în continuare meserii lucrative, iar unii dintre ei chiar influențează decisiv treburile țării. Singura excepție este Vlad Filat, ajuns la închisoare, dar, dincolo de procesul nedrept care i s-a făcut de o justiție aservită, fostul prim-ministru plătește pentru greșelile și slăbiciunile sale. Ar fi putut avea un alt destin – el și R. Moldova în ansamblu.

Cine s-ar fi gândit, bunăoară, că Zinaida Greceanîi, premierul-giruetă din aprilie 2009, cea care i-a amenințat pe tineri cu mitraliera, va continua să aibă o carieră politică din ce în ce mai fructuoasă și acum a devenit liderul celui mai numeros partid din parlament – PSRM? Sau că „eminența cenușie” și malefică a regimului Voronin, Mark Tkaciuk, cel care a orchestrat atâtea operațiuni antinaționale – să ne amintim de expulzarea ambasadorului Filip Teodorescu și învinuirea României de lovitură de stat în aprilie 2009, pentru care încă mai așteptăm din partea fostului consilier prezidențial Tkaciuk probe sau o retractare oficială –, ne va fi prezentat azi (de instituții media onorabile, cu pretenții) drept un liber-cugetător, că va poza, monden, ca un campion al diferenței?... Alții, de mai mic calibru, care au făcut ticăloșii în diverse perioade, în ipostaze de consilieri sau ca slujitori ai presei, la fel, s-au dat peste cap și au devenit în noile paradigme pe care le-am tot schimbat persoane frecventabile. Mai ales că memoria la moldoveni este foarte scurtă și firea mult prea iertătoare.

Dodon, ca să revenim la el, face declarații scandaloase care subminează interesul național, pentru că știe că nu va păți nimic, că nu va suporta niciun fel de consecințe politice sau penale. Reacții negative, mirări și stupori se vor înregistra poate la nivelul diplomaților acreditați la Chișinău, în cancelariile străine, care într-un timp scurt vor trebui să treacă de la un discurs prezidențial în care se pleda pentru valorile europene, pentru identitatea românească în Moldova, pentru o relație prietenoasă și profitabilă cu NATO și, în același timp, se insista pe retragerea trupelor rusești de ocupație din Transnistria, să treacă, spuneam, către un discurs de sens contrar, în care Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană va trebui renegociat cu participarea Rusiei, adică dinamitat, în care Transnistria și găgăuzii trebuie declarați subiecți egali ai viitoarei federații moldovenești, în care Chișinăul trebuie să-și ceară iertare de la separatiștii de la Tiraspol pentru că a declanșat războiul din 1992, în care România este considerată stat imperialist, agresor, cu pretenții teritoriale față de R. Moldova, în care unionismul trebuie interzis și declarat în afara legii, în care NATO este o alianță dușmănoasă ce atentează la neutralitatea moldoveană garantată de Rusia, iar europenismul este prezentat drept cel mai nociv model pentru moldoveni, un „trend” care le pervertește sufletul și tradițiile ortodoxe. Să se obișnuiască cu schimbarea abruptă a imaginii unui președinte moldovean care îl înfruntă curajos pe Putin cu imaginea penibilă a succesorului său care se gudură la picioarele „țarului” de la Kremlin.

E greu să-ți imaginezi prin alte părți ca un personaj atât de toxic, pornit împotriva propriului popor, să fie votat președinte. La moldoveni este posibil. Schimbarea de paradigmă – nu mai credem în Abel, ci în Cain, nu în Christos, ci în Caiafa – nu ne scurtcircuitează conștiința, nu ne provoacă vertijuri. Se vor deprinde poate și occidentalii, cei care și-au propus să facă din R. Moldova dacă nu o „istorie de succes” (au abandonat de mult aceste iluzii), măcar un loc civilizat în care să poți trăi omenește, cu felul nostru de a sări dintr-o extremă în alta. Sau ne vor abandona ca pe o comunitate iremediabil bolnavă, care nu poate fi înțeleasă cu logica unor oameni sănătoși, ci doar predată, într-o sală de curs, ca exemplu de stat eșuat în confuzie identitară și în promiscuitate morală.