16:43:09 21.10.2018
 
Stiri

Fragmente de jurnal – „Moartea lui Stalin” și Inaugurarea lui Putin

Opinii 16.05.2018 10:40 Vizualizări2767 Autor: Vasile Gârneț
Fragmente de jurnal – „Moartea lui Stalin” și Inaugurarea lui Putin

Contre-jour

Privesc filme ca în anii trecuți, multe, dar nu mai scriu cronici, doar scurte note în acest Jurnal care adună de toate…

Agitația din jurul Premiilor Oscar din acest an m-a prins având ca preferințe filme politice. Mi-am dorit, în ciuda evidențelor și a pronosticurilor– alte titluri erau favorite –, să câștige Dunkirk, filmul neobișnuit al lui Christopher Nolan. Cred că nu s-a filmat, în ultimii ani, nimic mai bun despre cel de-al Doilea Război Mondial.

Retragerea din încercuire a armatei aliaților (britanici și francezi), între 26 mai și 4 iunie 1940, de pe țărmul Mării Mânecii a fost filmată ca un epos tragic, împletit iscusit din mai multe istorii particulare care se derulează în paralel. Nu există un erou principal în film – toți sunt importanți și, în același timp, toți sunt simple piulițe din roata istoriei. Frica de moarte și lupta disperată de a rămâne în viață – iată eroismul atât de omenesc al acestui film…

Printr-o grilă de cinefil cu ușoare, recunosc, parti-pris-uri politice de această dată, mi-aș dori ca acest film să fie privit de cât mai mulți dintre acei care au fost „hrăniți”, în Est, cu eroismul sovietic din „Marele Război pentru Apărarea Patriei”. Vor afla cu surprindere, unii dintre ei, că încă din 1940 Anglia și Franța luptau cu Hitler, cu nazismul, iar Stalin și Uniunea Sovietică, prieteni și colaboratori cu acesta întru jaf și agresiune, împărțeau împreună Europa.

***

Pentru că a fost interzis în Rusia, m-am grăbit să privesc „Moartea lui Stalin”, filmul scoțianului Armando Iannucci. O comedie neagră, care prezintă episodul morții dictatorului și lupta surdă, sângeroasă și grotescă pentru putere între membrii biroului politic (un adevărat sipet cu șerpi), cu personaje ca Beria, Hrușciov, Malenkov, Molotov, Kaganovici, Mikoian, Jukov…

Filmul e de un realism excentric, cu o înclinare spre absurd: așa cum a fost istoria și așa cum au fost protagoniștii.

Secvența de început e de la un concert simfonic în sala Conservatorului. Spre finalul concertului, în cabina regizorului de sunete răsună telefonul. E chiar Stalin, care cere să i se trimită înregistrarea concertului. O panică paralizantă îi cuprinde pe toți! Concertul n-a fost înregistrat, s-a și terminat între timp și publicul a început să se împrăștie. Așa că sala trebuie umplută din nou și reluat concertul. E nevoie de o acustică specială, pe care o asigură prezența unui anumit număr de oameni. Pianista face și ea o criză de nervi, nu mai vrea să cânte. Angajații de la Radio Moscova, responsabili de imprimare, încearcă s-o calmeze, aleargă în stradă și înșfacă pe cine nimeresc ca să umple sala, nu doar pe cei pasionați de muzica lui Mozart (Concertul nr. 23 pentru pian, piesa favorită a dictatorului, mai ales în interpretarea Mariei Iudina)… Printr-o suprapunere de planuri/de realități sinistre, în același timp NKVD-iștii vânează alți oameni pe străzile Moscovei (Stalin aprobă listele celor care trebuie executați/arestați, Beria revine în biroul său și le repartizează subordonaților, mașinile negre ale poliției politice se răspândesc pe străzile întunecate ale orașului). Toate acestea se succed pe ecran. O atmosferă de groază, de teroare și… râs nervos.

Înregistrarea concertului s-a încheiat cu bine. Maria Iudina strecoară în plicul care va ajunge la Stalin o scrisoare cu blesteme la adresa acestuia. Stalin citește scrisoarea interpretei preferate, îl apucă un râs animalic – nu-i vine să creadă! – și, din prea mare încordare, cade secerat, nu înainte de a slobozi un jet de urină, cum li se întâmplă uneori muribunzilor. În această băltoacă fetidă va fi găsit dictatorul. Și cum cei mai buni medici ai țării erau în acel moment arestați sau chiar omorâți („complotul medicilor evrei”), Stalin n-a putut fi salvat… Din acest moment începe lupta spasmodică pentru putere, pentru succesiune, câștigată în cele din urmă de Hrușciov.

De ce a fost interzis filmul? Comisia de experți și de patrioți vigilenți, din care a făcut parte și Nikita Mihalkov, a calificat filmul drept o blasfemie, o provocare, o diversiune ideologică fără nicio valoare artistică: „Comedia satirică britanică nu poate fi proiectată în cinematografele din Rusia, deoarece conține elemente de atac ideologic împotriva țării noastre”. Ministrul Culturii, Vladimir Medinski, care anterior oferise licență de difuzare pentru acest film, a completat filozofic: „Există o limită morală între o privire critică asupra istoriei și batjocorirea ei”.

Actul de cenzură a inflamat lumea cinefilă și nu numai, iar interpretările au îngroșat mult dosarul „Morții lui Stalin”. Cred că nu „batjocorirea lui Stalin și a istoriei” i-a deranjat pe cei care au cerut interzicerea difuzării filmului, ci aluziile transparente pe care le face acesta la Rusia lui Putin. NKVD-ul (KGB-ul), din care a picat pe capul rușilor președintele lor de astăzi, e prezentat ca o instituție a terorii și fărădelegii. Stalin, dictatorul sadic, și camarila sa slugarnică sunt stupizi, lași, incompetenți, ticăloși patentați. Dar ceea ce a deranjat/speriat mai mult este că filmul proiectează, anticipează o repetare a celor întâmplate la moartea lui Stalin cu personajele puterii din Rusia de azi.

Armando Iannucci surprinde memorabil imaginea unui stat totalitar. După moartea dictatorului, anturajul său mediocru și laș – cei valoroși au fost lichidați sau sunt în închisoare – începe lupta pentru putere. Și cercul infernal se reia. Poate că acest film despre Stalin trebuia făcut de un regizor rus, dar nu știu dacă ar fi ieșit la fel de convingător. Și „Dictatorul” (1940), filmul despre Hitler, nu a fost regizat de un german, ci de Charles Chaplin.

***

O însemnare, 15 iunie 1982, din jurnalul lui Andrei Tarkovski: „Astă-noapte l-am visat mult pe Stalin. Tânăr, cu părul negru. Am vorbit cu el despre cât de important e să respecți tradițiile. Eram încântat – o încântare slugarnică –, dar și copleșit de frică. M-am trezit, m-am spălat și m-am întins din nou pentru cinci minute”.

S-a spălat de Stalin. Generații întregi mutilate. Rusia lui Putin redescoperă și ea frica și alinierea supusă. Nu există alternative: te încolonezi, emigrezi (dacă ai noroc) sau ești omorât.

***

Spectacol televizat la inaugurarea lui Putin pentru un nou mandat, al patrulea. De fapt, nici nu mai contează al câtelea. Un început de monarhie rusească postmodernă, care combină emfaza goală, grotescul și sinistrul. Dacă la inaugurarea din 2012 Putin era singur pe străzile pustii ale Moscovei, de parcă peste oraș căzuse o bombă cu neutroni, de această dată era singur la Kremlin – camera de filmat n-a surprins alți oameni pe aleile cetății. Drumul lung pe care „țarul” l-a făcut, urcând și coborând scări, până a ajuns în sala Sfântului Andrei, unde a depus jurământul, așteptat de admiratori, „persoane de încredere”. N-a salutat pe nimeni când a trecut prin coridorul format de mulțime, așa cum făcea altădată, n-a strâns mâini. De parcă devenise între timp propriul spectru. A urcat pe scenă și a ascultat tăcut cum mulțimea îi cântă imnul. Printre aplaudaci i-am văzut și pe frații Mihalkov, Nikita și Andron – o „garanție” a moralei și bunului-simț în Rusia lui Putin. Nu a lipsit nici „camaradul” Schroeder, fostul cancelar german, simbriaș la Nord Stream.

Îmi amintesc de vorbele lui Aleksandr Soljenițîn: „Trebuie să construim o Rusie morală, că una de niciun fel nici nu mai contează” („Мы должны строить Россию нравственную – или уж никакую, тогда и все равно”). Nici Soljenițîn, cel care a demolat comunismul și a grăbit destrămarea Uniunii Sovietice, n-a anticipat „Rusia lui Putin”. Și cum ar fi putut s-o facă, dacă în Rusia nu doar viitorul e imprevizibil, ci și trecutul?

***

Scrisul grăbit și neglijent al lui Dostoievski, pe care îl ironiza/critica și Tolstoi, dar nu numai el. Iată această frază din „Frații Karamazov” (Cartea a douăsprezecea, O eroare judiciară – V, Catastrofa): „– Это что еще такое? — вскричал тот, вглядываясь в упор в лицо пристава, и вдруг, схватив его за плечи, яростно ударил об пол”.

Formularea în rusă e surprinzător de dezarticulată, aproape comică. E ca și cum aprodul ar fi un vas de lut pe care îl apuci și-l izbești de podea.Traducătorii români au salvat cumva episodul: „ – Dar asta ce mai e?! strigă Ivan Fiodorovici, uitându-se fix la aprod, și fără altă vorbă îl apucă de umeri, făcându-i vânt pe podele” (Traducere de Ovid Constantinescu și Izabela Dumbravă, Editura Univers, București 1982).

***

În troleibuzul 24, spre Ciocana. Lume puțină în salon – perioada liniștită, mai puțin agitată de după Paște, când mulți sunt plecați la țară. La staţia de la cerc, pe „Mircea cel Bătrân”, acolo unde e o piaţă agricolă, urcă o femeie și un băiețel de vreo 6-7 ani. Sunt în plin dialog și se așază pe bancheta din fața mea. Copilul vorbește tare, o română foarte frumoasă, femeia îl ascultă cu admirație și-l îndeamnă să continue prin acele întrebări ocrotitoare, de o naivă curiozitate. „Nu, bunica, îi răspunde copilul. Marius are o soră mai mare, Alina, care învață la școală și cântă la pian”…

Ascult și eu cu interes dialogul. Băiețelul observă și zice deodată, adresându-mi-se din priviri: „Dodon-bidon!”. Femeia îl apucă de mână – „Andrei, nu se poate!” – și se uită jenată spre mine. „Sunt întru totul de acord cu Andrei”, îi spun femeii și mă pregătesc să cobor.

Secvența îmi amintește de evoluțiile mele în public când eram copil. Atunci când eram lăudat și admirat, spuneam, luat de val, pentru a impresiona mai mult, și lucruri pe care nu trebuia să le spun și altora. Lucruri auzite în discuțiile părinților și ale fraților mai mari, pe care, eram avertizat, nu trebuia „să le scot din casă”.

Mă întreb în câte familii din Chișinău, din Moldova, se vorbește despre „Dodon-bidon”, dacă socialistul de Sadova a adunat peste un milion de semnături în favoarea republicii prezidențiale?

___________

Varianta extinsă a acestui text va fi publicată în revista „Contrafort”

Merită și prietenii tăi să stie ASTA. Informează-i acum!



Comentarii
Promo
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.10.2018 08:59 Nicolae Negru Politica urii

18.10.2018 10:02 Ziarul National Gheorghe Erizanu: Erdogan

15.10.2018 09:25 Nicolae Negru „Malul stâng întreabă malul drept”

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Credeți că sintagma „integrare europeană” trebuie introdusă în Constituția R. Moldova?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2018. Toate drepturile sunt rezervate

Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md