Simfonia lumii ruse

Contre-jour

Există o adevărată dezbatere academică în Rusia privind paternitatea acestei sintagme. Unii afirmă că „simfonia lumii ruse” este creația ideologului Vladislav Surkov, personaj cu veleități artistice, care a construit o lume imaginară de când se află la curtea președintelui Putin. Expresia aceasta a fost însă pe larg răspândită și intens promovată după ce a fost rostită de la amvon de patriarhul Kiril, capul Bisericii Ortodoxe Ruse, cunoscut pre numele său de mirean ca Vladimir Gundyaev. Sensul pe care îl atribuia Kiril acestei expresii este simbioza dintre statul moscovit și biserică în numele prosperării, adunării pământurilor, colectării sufletelor ruse răspândite în întreaga lume, dar mai ales pe sub ruinele fostei Uniuni Sovietice.

Apelul lansat de Kiril, care „cununa” biserica și statul, deși o Constituție laică le separă, nu a mirat pe nimeni: de când a fost ales patriarh în 2009, Kiril și instituția pe care o păstorește au servit cu râvnă această cauză. Faptul că cele două entități – statul și biserica - funcționează în strânsă unitate s-a văzut foarte bine în ultimul an, pe ampla scenă a războiului cu Ucraina. Biserica rusă a emis un prim comunicat despre evenimentele de la Kiev doar în ziua când Maidanul își înmormânta primii morți. „Să ne rugăm la Dumnezeu ca să nu se ajungă la un război civil în Ucraina – spunea comunicatul –, căci primejdia e foarte mare, pentru că forțe străine de spiritul acestui popor vor să desprindă țara de tradiție, să rupă legăturile seculare dintre frații slavi.”

Anexarea Crimeii i-a prilejuit Bisericii ruse o altă probă de cinism și ipocrizie, atunci când le-a recomandat ucrainenilor să nu se opună: „venirea soldaților ruși în Crimeea era o necesitate, este spre binele vostru, mai târziu veți înțelege”.

Și patriarhia de la Moscova și-a probat puterea de premoniție (sau poate doar lectura planului de operațiuni urzit în comandamentul militar al lui Putin): „războiul civil” a și izbucnit în scurtă vreme în Donbas. Prelații ruși s-au grăbit să califice drept „sfântă” rebeliunea separatiștilor din estul Ucrainei, și în acel moment implicarea instituției lui Kiril în conflict nu a mai fost un secret pentru nimeni.

Apoi, ca lucrurile să fie clare, patriarhia rusă i-a decorat cu Ordinul „Sf. Serghei de Radonej” pe doi dintre protagoniștii războiului: Dmitri Kiseliov și Oleg Dobrodeyev – oameni care se fac vinovați de propagandă ucigașă, contaminând întreaga medie de stat rusească de virusul xenofobiei și al șovinismului (nici nu trebuia mult!) și provocând astfel mii de victime în estul Ucrainei. Activitatea de intoxicare și spălare a creierilor, prestată de acești trubaduri ai morții, o patimă asemuită cu propaganda nazistă, a fost condamnată de comunitatea jurnalistică rusă și de cea internațională. Mai multe state din Occident, dar și unele republici ex-sovietice, în primul rând Ucraina, interzicându-le accesul pe teritoriul lor.

Gestul patriarhului Kiril de a decora doi propagandiști sângeroși ai războiului din Ucraina a intrat din nou într-o „profundă sinergie” cu politica lui Putin, care a decorat, la rândul său, cu înalte distincții guvernamentale ostașii frontului ideologic al războiului cu Ucraina.

Biserica încearcă să-și facă simțită prezența și în actuala criză economică din Rusia. Astfel, patriarhia anunță deschiderea unor „bănci ortodoxe”, care să nu practice dobânda pentru a nu se… încărca de păcate, după modelul deja acreditat de băncile islamiste. Căderea rublei ca urmare a sancțiunilor occidentale a fost însoțită de manifestații și liturghii în care clerici ruși au stropit cu aghiasmă serverele unor bănci rusești, blestemând dolarul, care trebuie izgonit pentru a nu perverti sufletul rus. Doar că această amplă campanie de epurare a influenței occidentale comite o mică inconsecvență. Nu e clar de ce Kiril și Biserica Ortodoxă Rusă nu trec cu bidineaua afuriseniei și peste conturile grase în dolari și euro ale miliardarilor ruși, prieteni declarați sau camuflați ai președintelui Putin?...

În general, cei care au curiozitatea să observe stilistica Bisericii Ortodoxe Ruse, să contabilizeze faptele de arme și de spirit ale diriguitorilor ei, rămân oripilați. Un departament ideologic-mistic, un birou de propagandă care veghează la puritatea ideologică a lumii ruse, intervine discreționar în viața culturală, interzice și sabotează spectacole de teatru, cărți și filme. O adevărată inchiziție pravoslavnică (un luminat prelat rus, Gleb Yakunin, vorbea despre „talibanism pravoslavnic”), una care se hrănește, alături de prietenii săi din clasa politică, din măreția jetului de petrol.

***

Memorabil a descris fața Bisericii ruse de azi regizorul Andrei Zviaghințev în ultima sa producție cinematografică, Leviathan, un film cu șanse la Oscar în 2015. Episcopul din pelicula lui Zviaghințev acționează în strânsă conivență cu cleptocrația locală (administrația de stat) și cu criminalii de drept comun – minunata simfonie a lumii ruse! – împotriva cetățeanului care vrea să-și apere dreptul la viață, libertate și fericire. De privit.