Cine va vota Guvernul Leancă?

Contre-jour

Iurie Leancă a fost desemnat de președintele Nicolae Timofti candidat la funcția de prim-ministru. O nominalizare așteptată, anunțată din timp, doar că premierul desemnat trebuie să cerșească voturi, vorba lui Dodon, de la „euro-unioniștii” liberali, rămași pe dinafara Alianței, sau de la „euro-comuniștii” lui Voronin, cei care au fost mai cooperanți cu arhitecții noii coaliții.

Dintr-o situație clară și destul de optimistă de după alegerile din 30 noiembrie 2014, cu o majoritate de 55 de mandate proeuropene, R. Moldova a ajuns, după două luni de negocieri pâcloase, într-o situație jenantă, aproape tragicomică. Nu se știe cine va oferi voturile pentru învestirea Guvernului. Voronin declară că nu-l votează pe Leancă, fără să ofere explicații, ceea ce deschide portița unor speculații în care bătrânul general nu este decât executantul unui scenariu sofisticat, menit să instaleze în fruntea Guvernului o persoană convenabilă oligarhiei locale și poate și unor interese de la Est.

S-ar putea ca Voronin să nu-i ierte lui Leancă românismul său afișat, chiar așa „light” cum a fost acesta: buna relație cu România, prietenia cu premierul Victor Ponta, gazoductul, autobuzele școlare, proiectatele poduri peste Prut ș.a. Voronin, așa cum știm, își poate schimba discursul în funcție de conjunctură și interesele sale de moment, poate fi european și eurasiatic, leninist și creștin evlavios, dar nu-și va abandona ura față de România. Nu voi fi niciodată de acord cu acei care încearcă să-i „albească” pe comuniști, pretinzând că nu ei sunt marea problemă a R. Moldova și că occidentalii și autoritățile de la București n-ar trebui să-și cultive asemenea „prejudecăți”, ci că adevărata problemă sunt oligarhia și corupția pentru a căror combatere orice mijloc este acceptabil. Da, corupția și oligarhia sunt virușii mortali ai R. Moldova, dar un Voronin cocoțat la putere ar putea redeschide războiul identitar, cu el am putea pierde libertățile pe care le-am cucerit din 2009 încoace. N-ar trebui s-avem memoria prea scurtă. De aceea, alianța cu PCRM este periculoasă.

Pe de altă parte, Mihai Ghimpu și Partidul Liberal sunt chemați – de românism, de europenitate, de tradiția luptei lor anticomuniste și antisovietice, mereu invocate – să voteze Guvernul unei alianțe proeuropene formate fără participarea lor și fără să se fi ales cu „pârghii” și ministere profitabile pentru bunăstarea partidului (un rateu cauzat, cred, de firea năbădăioasă a liderului liberal și de proasta consiliere de care a avut parte). Dacă nu prind nici de această dată guvernarea, indiferent care au fost motivele și pretextele invocate de ei, liberalii vor contribui, alături de celelalte partide, la derapajul antidemocratic al R. Moldova, la abandonarea cursului european. Și atunci nimeni nu va sta să cântărească „gramele vinovăției”, pentru că va fi prea târziu. Moldovenii vor avea mereu în față imaginea celor 55 de mandate proeuropene pe care partidele le-au irosit în lupta lor absurdă și egoistă pentru funcții și beneficii.

În impasul creat, vor avea câștig de cauză politicienii care își vor depăși frustrările și supărările (oricât de explicabile acum), cei care vor avea o viziune mai largă, strategică, care vor puncta pe termen lung, oferind R. Moldova o șansă europeană, chiar dacă în imediat vor trebui să piardă ceva, să-și asume un sacrificiu. Cetățenii vor prețui asta.