Ce-ar spune clasicul despre voi

Contre-jour

Și-n acest an, pe 15 ianuarie, am privit pelerinajul omagial al politicienilor spre bustul lui Eminescu de pe Aleea Clasicilor Români. Oameni marcați de o emoție sobră și solemnă au depus flori, au ascultat pioși discursuri și cântece pe versurile clasicului. Înfățișarea, întreaga lor prestanță ne asigura de dragostea și respectul pe care i le poartă „poetului-nepereche”, cel care ar trebui să ne fie un model de viață, atitudine, patriotism și intransigență morală…

Foarte bine. Dar de ce nu urmați, domnilor, modelul elogiat? Voi vă auziți vorbele? Aveți memoria propriilor fapte, măcar a celor foarte recente? De pildă, mâzga negocierilor interminabile pentru formarea coaliției de guvernare cu care ați reușit să exasperați o țară întreagă! Este atât de evident că vă urâți, că vă spionați, că vă șantajați, că vă suspectați… Senzația celor care vă privesc de la o parte este că luptați pentru funcții și posturi doar pentru a vă asigura imunitatea în fața legii. Și puțin vă pasă de reformele pe care le declamați ca de pe scena școlii, „integrarea europeană” nu e decât o plasă de vorbe pentru naivii din țară și credulii din străinătate.

Ascultându-vă pe fiecare, separat, rămâi cu imaginea unor oameni profund preocupați de soarta țării, de buna guvernare, de așteptările electoratului care, poate, „ne-a acordat ultima șansă”. Vinovat de încetineala negocierilor este altul, celălalt, partenerul nesincer, hămesit și fără măsură. Spre el să ne îndreptăm mânia. Numai că „celălalt”, mustratul, ne spune că de fapt el e singurul curat în acest conclav veninos, că tocmai el, altruistul, a cedat mereu în numele interesului național, și dacă discuțiile merg atât de greu, e doar pentru a îndepărta pericolele ce planează deasupra R. Moldova…

Această perindare a voastră în fața oamenilor, aruncându-vă acuzații reciproce, jurând credință și fidelitate față de patrie, e ca un jalnic circ de fantoșe. Îl invocați pe Eminescu, dar nu-l citiți. Or, dacă i-ați deschide cărțile, ați vedea că specia căreia îi aparțineți a fost zugrăvită în tușe memorabile încă acum o sută și ceva de ani. Un unchi al meu de la țară, fost profesor de literatură, vă privește la televizor și-și astâmpără indignarea cu aceste versuri din Scrisoarea III:

„Vezi colo pe urâciunea fără suflet, fără cuget,
Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,
Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,
La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri;
Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,
Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă.
Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,
Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască...
Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!
Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,
În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,
Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.
Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,
Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte,
Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri
Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri…
(…) Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,
Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,
Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,
Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!”

Norocul politicienilor noștri e că nici moldovenii nu-l citesc pe Eminescu. Și că în general nu citesc.