7 aprilie 2009 în trei fotograme

Contre-jour // Adevărul refuză să iasă la suprafață, însă memoria acelor zile rămâne și crima nu are termen de prescripție

Contabilizăm aniversările evenimentelor din 7 aprilie 2009, dar nu aflăm adevărul despre ceea ce s-a întâmplat atunci. Și uneori suntem îndemnați să nu ne facem mari iluzii – un ministru al Justiției de după 2009 spunea că nu vom afla niciodată adevărul. Intrăm și noi în seria marilor mistere ale istoriei – asasinarea lui Kennedy, teroriștii de la Revoluția Română… Nu a dorit aflarea adevărului nici vechea guvernare comunistă (ceea ce nu ne miră), nici noua guvernare democratică (ceea ce nu poate avea o explicație liniștitoare).

Deși s-au făcut filme, există numeroase mărturii video, care oferă piste promițătoare chiar și celei mai stângace/ageamii echipe de investigație. Trei secvențe-fotograme pe care mi le-am actualizat la această a 6-a aniversare a lui aprilie 2009.

1. Mă întreb pentru cine pregăteau polițiștii grămezi de pietre în spatele clădirilor pe care manifestanții urmau să le ia cu asalt? Subiectul acesta, al implicării poliției în diversiune, n-a fost dezvoltat. Și nu a răzbătut nicio mărturie a vreunui ofițer de la Interne sau de la SIS despre „operațiunea specială” din 7 aprilie 2009. Evenimentele din Ucraina au revelat că (după cum a declarat și președintele Poroșenko) un procent important din angajații structurilor de securitate ucrainene sunt agenți străini, adică ai Rusiei. Care e ponderea acestor diversioniști în ministerele de forță de la Chișinău? Pentru că solidaritatea de clan din cadrul instituției e una, iar trădarea de patrie e cu totul altceva.

2. N-a fost elucidată nici zbenguiala liceanului Ion Galațchi (un fals Gavroche al revoltei de acum șase ani) și a lui Dragoș Musteață. Niște copii care au făcut ce-au vrut: l-au presat pe comunistul Vladimir Țurcanu să le deschidă drumul spre acoperișul „batimentelor” (cuvânt care a consacrat un politician moldovean), au escaladat clădiri și au instalat steagurile României și ale Uniunii Europene. Tot ei conduceau „trupa” băieților cu cagule, vorbeau la telefon, aveau o gesticulație… de specialitate. În paranteză fie spus, oare ce mai face, pe unde o mai fi și Andrei Plop, ex-PPCD-istul care umbla cu o mapă subsuoară și cu o stație emisie-recepție? Și așa cum culorile tricoului pe care le-a purtat Galațchi erau prea stridente, când galben, când roșu, la scurt timp după stingerea incendiilor, el și Musteață au apărut, proaspăt tunși, într-un interviu la EU TV, în care au explicat cum au „calmat masele”, pentru a evita excesele și un deznodământ mult mai dramatic.

3. O altă fotogramă e cu Zinaida Greceanîi - deputata socialistă care zboară aproape lunar, alături de Dodon, la Moscova pentru instrucțiuni. Greceanîi, care era prim-ministru când au fost omorâți și maltratați tineri în Chișinău, nu s-a retras din politică, apăsată de remușcări, torturată de mustrări de conștiință. Probabil că nici n-a fost întrebată de anchetatori ce știa și, mai ales, ce ar dori să spună astăzi după ce a părăsit PCRM-ul și e în concurență cu Voronin. Greceanîi nu va putea șterge din memoria noastră imaginea ei citind cu voce speriată, dar totuși îndărătnică, apelul către țară, în care amenința că va trage în copii. Sinistrul avertisment a mai răsunat în oraș și în zilele următoare. N-am să uit mașina cu difuzoare care circula pe bulevardul Mircea cel Bătrân și transmitea mesajul de amenințare al Guvernului. O secvență decupată parcă din filmele cu naziști, care vorbeau prin megafon cu locuitorii din orașele ocupate.

Adevărul despre 7 aprilie 2009 refuză să iasă la suprafață, însă memoria acelor zile rămâne și crima nu are termen de prescripție. Dosarul mineriadelor de la București tocmai i-a fost pus în brațe celui care credea că a scăpat. ­­­­­­­­